Din tren, direct în avion. Transportul intermodal revine în actualitate

Din tren, direct în avion. Transportul intermodal revine în actualitate
David Ciceo: "De legătura aeroporturilor cu căile ferate beneficiază nu doar aeroporturile și companiile aeriene, ci și operatorii din transportul feroviar și, indirect, întreaga comunitate".

David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a fost invitat în calitate de speaker la una dintre cele mai prestigioase conferințe internaționale din domeniul aviației, "Passenger Terminal Expo & Conference 2017".

Evenimentul, care va avea loc în perioada 14-16 martie 2017 la Amsterdam (Olanda), reunește specialiști de top din industria aviației din peste 90 de țări, anunţă biroul de presă al Aeroportului Cluj.

David Ciceo va vorbi despre importanța transportului intermodal pentru aeroporturile regionale.

„De legătura aeroporturilor cu căile ferate beneficiază nu doar aeroporturile și companiile aeriene, ci și operatorii din transportul feroviar și, indirect, întreaga comunitate. Sunt proiecte complexe din punct de vedere al realizării și finanțării, încurajate de Comisia Europeană, care asigură 85% din finanțare", a declarat David Ciceo.

La "Passenger Terminal Expo & Conference 2017" vor participa peste 1.300 de invitați, reprezentanți ai companiilor aeriene, aeroporturilor, autorităților din domeniul aviației și din industria aeroportuară. În cadrul sesiunilor de lucru, alături de David Ciceo, vor susţine prezentări specialiști ai celor mai importante aeroporturi din țări precum SUA, Canada, Anglia, Germania, Franța sau Olanda.

Comenteaza