Două linii de finanţare europeană întâmpină probleme în Ardealul de Nord. Care sunt motivele

Două linii de finanţare europeană întâmpină probleme în Ardealul de Nord. Care sunt motivele
Două dintre liniile de finanţare cu bani europeni au probleme în Ardealul de Nord: în unele cazuri nimeni nu ştie cine ar fi potenţialii beneficiari iar până se clarifică situaţia se închide perioada în care se pot depune proiecte de finanţare.

Este vorba de liniile de finanţare 5.1 şi 5.2 din Programul Operaţional Regional, care se referă la restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural şi respectiv la crearea, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de turism.

În Ardealul de Nord pe cele două linii de finanţare au fost semnate până acum 18 contracte de finanţare, dintre care opt sunt finalizate. Gradul de absorbţie e modest, însă: 31,6, respectiv 28,5%. "Dintre proiectele semnate, unul e posibil să fie reziliat, în Oradea", spune directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Sanda Cătană, "şi nu voi avea destule proiecte pe lista de rezervă; ne aşteptăm la un grad de absorbţie de 80-90%, sigur nu va fi 100%".

Linia de finanţare 5.2 "e un domeniu care a fost cu cântec", explică ea. "A fost lansată, după destul de scurtă vreme a fost suspendată, Comisia Europeană a considerat că au fost depuse foarte multe proiecte doar pe structuri de cazare şi nu au fost suficiente proiecte pentru dezvoltarea turismului".

Problemele mari sunt însă pe linia de finanţare 5.1, unde potenţialul de restaurare a multor monumente istorice e îngreunat de procesele de retrocedare. "Acolo sunt probleme de proprietate", explică Sanda Cătană. În acest domeniu sunt finanţate în Cluj două obiective turistice, ambele biserici - biserica reformată de pe Mihail Kogălniceanu unde dosarul de finanţare e în curs de evaluare şi unde proiectul de restaurare are o valoare de până la 3 milioane de lei, şi biserica din Sic.

Aşteptăm 80-90%. ne apropiem, dar nu va fi 100%.

 

Comenteaza