FAN Delivery vine și la Cluj. Doar 1 leu va costa transportul până la sfârșitul lui aprilie, iar produsele ajung în mai puțin de două ore
- Scris de Sergiu Tămaș
- 15 Mar 2022, 16:09
- Economie
- Ascultă știrea
FAN Courier aduce și la Cluj-Napoca platforma de livrare FAN Delivery, prin care locuitorii vor putea cumpăra produse de la magazine și afaceri locale. În perioada martie-aprilie, costul transportului este de 1 leu la orice comandă, fără limite de greutate, iar comenzile ajung în 90 de minute. Dragoș Arnăutu, CEO FAN Delivery declară că platforma va fi prezentă în 10 orașe mari din România până la sfârșitul anului.
FAN Delivery, platformă online de personal shopping cu livrare rapidă, lansată anul trecut de liderul pieței locale de curierat, FAN Courier, își extinde, de luna aceasta, activitatea în municipiul Cluj-Napoca și zonele limitrofe, confirmând astfel strategia de dezvoltare anunțată în 2021. Prin intermediul aplicației FAN Delivery, clienții au acces la o gamă diversificată de produse, care vor fi livrate într-un interval de maximum 90 de minute, potrivit unui comunicat transmis ZIUA DE CLUJ.
Extinderea în marile orașe ale României
Până la sfârșitul anului, compania și-a propus să opereze servicii de livrare rapidă în 10 orașe mari din România, Timișoara fiind al treilea oraș unde se pregătește deschiderea.
Locuitorii municipiului Cluj-Napoca și cei ai zonelor limitrofe pot folosi serviciile FAN Delivery pentru a primi acasă produse de la Auchan, primul retailer înrolat ca vendor în platformă chiar de la lansarea serviciului la nivel național.
Lista de vendori disponibili în Cluj-Napoca și zone limitrofe include pe lângă două magazine Auchan, piața digitală „Hermes by eAgricultor”, „My Geisha” și rețeaua de florării „Păpădie”, de asemenea, cu două unități. Taxa de transport în perioada martie-aprilie 2022 este de 1 RON și nu există limită de greutate.
„FAN Delivery își continuă planul de dezvoltare asumat la lansare și devine operațional în Cluj-Napoca și zonele limitrofe, de luna aceasta. Rezultatele obținute în primele trei luni de la lansarea platformei în București au confirmat nevoia unui serviciu de livrare rapidă pentru consumatorii din orașe mari, care petrec mult timp la serviciu și doresc să-și optimizeze timpul. Ne menținem și accelerăm chiar strategia de dezvoltare în zece orașe, în acest an, următorul în care pregătim lansarea fiind Timișoara. Așa cum am anunțat la lansare, parteneriatul nostru cu Auchan România este unul strategic și se va aplica în fiecare oraș în care ajungem și în care compania are magazine”, a declarat Dragoș Arnăutu, CEO FAN Delivery.
Pentru început, rețeaua FAN Delivery din Cluj-Napoca va funcționa cu 20 de livratori, care se vor deplasa cu biciclete, scutere și mașini și vor deservi și zonele limitrofe orașului, respectiv Florești, Baciu, Sânnicoară, Feleacu și Dezmir, în același interval de timp, de cel mult 90 de minute.
Toți cei care doresc să devină livratori o pot face foarte rapid, accesând platforma www.fandelivery.ro, meniul „Înrolare livrator”. De asemenea, pentru a deveni vendor în aplicație, o companie trebuie să acceseze secțiunea „Înrolare vendor”, pe aceeași platformă.
Lansată în București, la finalul anului trecut, platforma online www.fandelivery.ro a performat atât în ceea ce privește oferta de produse înscrisă prin intermediul vendorilor, dar și în privința cererii venite de la consumatorii finali. După primele două luni de la lansarea în București, în aplicația FAN Delivery erau înrolați 25 de vendori, urmând ca alți peste 30 să intre pe platformă în curând.
Target de 10 milioane de lei și peste 700 de comenzi zilnice
Platforma de personal shopping își propune ca, în primele 12 luni de activitate, să depășească 10 milioane de lei și o medie zilnică de 700 de comenzi.
FAN Delivery, start-up lansat în decembrie 2021 de către FAN Courier, liderul pieței de curierat din România, este o platformă de personal shopping accesibilă tuturor companiilor, mari și mici, care oferă produse și servicii incluse în categoriile listate: Supermarket, Local & Sănătos, Florărie, Beauty & Care, Party Shop, Delicatese, Books & Gifts și Electronice. În lista serviciilor nu va fi inclus serviciul de livrare produse preparate gătite – mâncare caldă.
Clienții interesați să folosească serviciile FAN Delivery pot vedea lista vendorilor și, implicit, a produselor ce pot fi livrate rapid după înregistrarea pe platformă sau din aplicația mobilă. FAN Delivery este o platformă care acceptă plata online a serviciilor.