Fiscul vrea să stabilească retroactiv CAS pentru perioada 2012-2015
- Scris de Ziua de Cluj
- 20 Ian 2017, 13:22
- Economie
- Ascultă știrea

Conducerea ANAF şi-a propus să adapteze formularele utilizate de organele fiscale pentru stabilirea din oficiu a CAS pentru persoanele fizice în cazul în care acestea nu îşi îndeplinesc obligațiile declarative. Persoanele fizice care datorează CAS au obligații declarative.
"Nedepunerea declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a creanțelor fiscale prin decizie de impunere. ANAF stabileşte baza de impozitare si creanța fiscală prin estimarea rezonabilă a bazei de impozitare, folosind orice probă si mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori contribuabilul nu poate determina situația fiscală corectă. Stabilirea din oficiu a CAS se aplică pentru persoanele fizice care au realizat venituri din activități independente, pentru perioada 1 iulie 2012 - 31 decembrie 2015", anunţă ANAF.
Printr-un proiect de ordin se propune aprobarea formularelor: decizie privind stabilirea din oficiu a CAS pentru persoanele fizice, notificare privind nedepunerea în termen a declaraţiei privind venitul asigurat la sistemul public de pensii, decizie de anulare a deciziei privind stabilirea din oficiu a CAS pentru persoanele fizice. Proiectul iniţiat de ANAF a fost făcut public pe site-ul instituţiei.