Fiul acționarului majoritar de la Banca Dacia Felix a devastat 12 mașini într-o parcare
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Apr 2021, 13:39
- Economie
- Ascultă știrea
Fiul lui Sever Mureșan, acționarul majoritar al fostei Bănci Dacia Felix (BDF) Cluj, a făcut praf 12 mașini parcate într-un cartier din Brașov. Acum cinci ani, amenința că se aruncă de pe o macara din București.
Beat, fără permis și supărat pe iubită, el a creat un circ teribil, conform Digi 24: a condus haotic și a făcut zob 12 mașini. Haosul s-a declanșat în momentul în care Adrien Stephane Mureșan a ajuns într-un cartier din Brașov și a lovit, se pare intenționat, 12 mașini parcate.
El a fost oprit și scos forțat din mașină de câțiva bărbați. La fața locului, șoferul nu a putut fi verificat cu etilotestul, așa că a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței de substanțe psihoactive în organism. Bărbatului i s-a găsit o alcoolemie de 2,10 mg/litru. Rezultatele pentru substanţele psihoactive nu sunt încă gata.
Polițiștii au constatat că șoferului îi fusese suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice. Bărbatul ar fi fost supărat pe iubita sa și ar fi vrut să se răzbune lovind aceste mașini, iar circul a continuat în ambulanță, unde a rupt un guler cervical și a încercat să distrugă aparatura.
El a fost dus la un spital de psihiatrie, iar poliția i-a deschis un dosar penal. Nu este prima dată când Adrien Mureșan se află în centrul unui scandal. În 2017, fiul omului de afaceri s-a urcat pe o macara din cartierul Militari din București și a amenințat că se sinucide. După 10 ore de negocieri, tânărul a coborât de pe macara.
Cum a falimentat BDF
Sever Mureșan, fost campion național de tenis de câmp, a plecat în Franța înainte de 1989, unde a creat, la Dijon, un club, după care, obținând exclusivitate asupra comercializării materialelor sintetice pentru sporturi indoor și outdoor, s-a lansat în afaceri internaționale.
După Revoluție, a lansat, în țară, operațiunea „Pâine pentru România”, prin asocierea firmelor Croissant de France Invest cu fabricile de pâine românești Panegrano Cluj, Plevnei și Libertatea București, creând societatea Paniro. Atunci a pus bazele grupului SM Invest, care cu 50 de filiale și 6.000 de angajați avea să ajungă, în 1995, cel mai mare grup privat din România.
Sever Mureșan a cofondat în 1991, BDF, a doua bancă privată românească. Aceasta a acordat credite neperformante, unele către societăți la care era acționar majoritar chiar Mureșan, prin SM Invest Holding, Astra Română Capital și Sita Investment. Cu 70% din plasamente neperformante și o pagubă de ordinul sutelor de milioane de dolari, banca a trebuit să fie vândută unui grup israelian pentru a evita falimentul.
Mureșan a fost anchetat pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, gestiune frauduloasă și abuz în serviciu, dar ancheta a trenat. În cele din urmă, în 2005, a intervenit termenul de prescripție, iar Mureșan a fost achitat, fiind însă obligat să plătească daune de 100 de milioane de euro. A rămas președinte al companiei SM Petrol.