Ghidul amnistiei fiscale, publicat de ANAF. Cum scapi de o parte din datorii la Fisc

Ghidul amnistiei fiscale, publicat de ANAF. Cum scapi de o parte din datorii la Fisc
| Foto: Foto 1 (stânga): contact@vladispas.ro - depositphotos.com / Foto 2 (dreapta): Arhivă

ANAF anunță, printr-un ghid, condițiile în care contribuabilii pot beneficia de amnistie fiscală și care este data limită.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, la rubrica Asistenţă Contribuabili, Ghidul privind anularea unor obligaţii bugetare, a anunţat luni instituţia.

Conform sursei citate, documentul cuprinde informaţii generale pentru contribuabili în vederea accesării facilităţilor fiscale prevăzute de OUG 107/2024, aşa cum a fost modificată prin OUG 112/2024.

ANAF precizează în acest ghid că există două categorii de „reduceri” pentru datorii. Cele care nu depășesc 5.000 de lei, unde se poate beneficia de anularea unui procent de 50% din obligațiile bugetare, repsectiv cele de peste 5.000 lei, unde procentul este de 25%. În prima categorie, contribuabili au de achitat 50% din datorii, iar în a doua 75% pentru a beneficia de anularea datoriei rămase.

„Dacă cuantumul obligaţiilor bugetare principale este mai mic de 5.000 lei inclusiv – persoanele fizice pot beneficia de anularea unui procent de 50% din obligaţiile bugetare principale, restante, cu condiția să fie stinse în procent de 50% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

În cazul în care cuantumul obligaţiilor bugetare principale este mai mai mare de 5.000 lei - persoanele fizice pot beneficia de anularea unui procent de 25% din obligaţiile bugetare principale, restante, cu condiția ca acestea să fie stinse în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024. Persoanele fizice beneficiază de anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă sunt respectate și condiţiile menționate la lit. a) sau b), după caz”, este precizat în ghidul ANAF.

Măsurile reglementate în actul normativ menţionat se aplică pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi: persoane fizice; persoane juridice, de drept public sau privat; asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică; persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale.

Reprezentanţii ANAF precizează că măsurile reglementate în actul normativ se mai aplică pentru unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice, astfel cum sunt definite prin Legea 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

„Debitorii care intenţionează să beneficieze de anularea obligaţiilor bugetare pot notifica organul fiscal cu privire la intenţia lor, până cel mai târziu la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor şi nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, sub sancţiunea decăderii.", se mai precizează într-un comunicat.

Comenteaza