ANAF anunță, printr-un ghid, condițiile în care contribuabilii pot beneficia de amnistie fiscală și care este data limită.
Societatea Pentru Tipar Notificarea.ro, un start-up pornit din județul Cluj, lansează Notificarea.ro, un serviciu inovator care simplifică semnificativ pentru companii procedura de notificare a debitorilor în scopul recuperării de creanțe.
După ce anunţase că Liviu Dragnea nu mai suportă dezvăluirile jurnaliştilor de la Realitatea TV şi a ordonat urgentarea închiderii televiziunii, Rareş Bogdan a furnizat şi dovada.
Autostrăzile reprezentau în 2016 doar o pondere de 1% din totalul drumurilor din țara noastră, în condițiile în care pe parcursul unui an întreg Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu a dat în funcțiune nici măcar un kilometru de șosea rapidă.
Senatul a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care recuperatorii de creanţe cesionate pot obţine de la datorinici maximum dublul sumei pentru care au cumpărat creanţele, fără să depăşească valoarea debitului principal.
OPSPI nu a reuşit să vândă vineri creanţele de aproximativ 400 milioane euro ale AVAS şi Electrica asupra Oltchim pentru că oferta Chimcomplex a fost sub preţul minim solicitat de distribuitorul de energie, iar pentru creanţa AVAS nu a fost depusă ofertă.
61% dintre persoanele care înregistrează datorii sunt de sex masculin şi numai 39% sunt femei, conform unui studiu al companiei de recuperare a creanţelor Kruk, prezentat astăzi la Cluj.