În ultimii 4 ani, cererea de chirii a crescut peste 100% în Cluj / Cresc prețurile și în orașele mai mici

În ultimii 4 ani, cererea de chirii a crescut peste 100% în Cluj  / Cresc prețurile și în orașele mai mici

Chiriile au început să crească semnificativ în majoritatea orașelor din România, arată un studiu realizat de imobiliare.ro. , iar Bucureștiul a egalat Clujul la prețurile cerute de proprietarii de apartamente.

Clujul și București, la egalitate 

Spre deosebire de trimestrele anterioare, pe piața închirierilor de apartamente au existat, în al doilea pătrar din 2019, anumite modificări în ceea ce privește prețurile solicitate de către proprietari. Astfel, Bucureștiul a înregistrat o creștere și a ajuns din urmă Cluj-Napoca, cele două centre regionale situându-se acum la egalitate – cel puțin pe segmentul apartamentelor cu două camere, arată o analiză Imobiliare.ro. "Astfel, o locuință de tip confort 1, din perioada 1980-2000, cu o suprafață utilă de 50-60 de metri pătrați, poate fi închiriată, în ambele orașe, cu 400 de euro pe lună". 

Cât costă chiriile în orașele de provincie

O altă evoluție interesantă a fost consemnată în Timișoara, unde prețul mediu solicitat pentru un apartament cu două camere s-a majorat de la 300 la 340 de euro pe lună. Orașul de pe Bega se situează acum pe locul al doilea în clasamentul național al reședințelor cu cele mai mari chirii, fiind urmat de Brașov (unde pretențiile proprietarilor au ajuns trimestrul trecut la 325 de euro pe lună) și Iași (cu 300 de euro pe lună). În Constanța, pe de altă parte, o unitate locativă cu două camere poate fi închiriată cu 280 de euro pe lună.

Unde sunt cele mai mici chirii din România

La polul opus, cele mai ieftine apartamente de închiriat pot fi găsite în Reșița (unde proprietarii cer 180 de euro pe lună, față de 165 de euro pe lună în cele trei luni anterioare), în Râmnicu Vâlcea (185 de euro pe lună, în creștere de la 170), în Drobeta Turnu Severin (189 de euro pe lună, față de 150) și, respectiv, în Bistrița (195 de euro pe lună, la fel ca în T1 2019). După cum se poate observa, orașele cu cele mai accesibile chirii au consemnat creșteri notabile trimestrul trecut, apropiindu-se, astfel, de pragul de 200 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere.

Cerere mare pentru chirii. Cu 64%  față de 2015 

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, nivelul actual al cererii pe închirieri din aceste șase mari orașe este, per ansamblu, cu 10% mai ridicat. Creșteri la acest capitol au fost consemnate în majoritatea cazurilor, în frunte cu Iași, unde a avut loc un avans de 21%; pe următoarele locuri se situează Cluj-Napoca (+12%), București (+11%), Constanța (+11%) și Brașov (+5%). Excepția de la regulă o constituie, în acest caz, Timișoara, unde cererea pentru proprietăți de închiriat este acum cu 7% mai scăzută decât în urmă cu un an.

Comparativ cu perioada similară a anului 2015, interesul pentru închirieri este, în momentul de față, cu 64% mai mare, tendința ascendentă fiind resimțită în toate centrele regionale analizate. Cele mai semnificative creșteri, de peste 100%, au avut loc în Iași și Cluj-Napoca, unde numărul căutărilor pe acest segment de piață s-a majorat cu 165% și, respectiv, cu 130%. Datele Analize Imobiliare relevă, de asemenea, că cererea este cu 87% mai mare în Brașov, cu 83% în Constanța, cu 73% în Timișoara și cu 45% în București.

2.880 de anunțuri în Cluj-Napoca

În al doilea pătrar al anului 2019, numărul apartamentelor și caselor disponibile spre închiriere în cele șase mari orașe ale țării (proprietăți finalizate înainte de anul 2000) s-a majorat cu aproximativ 3,4% față de trimestrul anterior, ajungând la un total de 17.600 de anunțuri (față de 17.020). Cele mai multe anunțuri de locuințe de închiriat se găsesc, bineînțeles, în București, unde în T2 2019 au fost disponibile 8.590 de asemenea proprietăți (în creștere de la 8.380 în cele trei luni anterioare). În perioada analizată, piața din Cluj-Napoca și-a menținut poziția secundă în clasamentul ofertelor de închiriere, aici fiind disponibile 2.880 de anunțuri, față de 2.510 în Timișoara, cea care a surclasat orașul de pe Someș în ultimul pătrar din 2018.

Tendința generală de suplimentare a ofertei de locuințe disponibile spre închiriere a fost resimțită trimestrul trecut în cinci din șase orașe. Marja de creștere a fost, însă, de două cifre doar în Brașov, unde a avut loc un avans de 13%; în celelalte cazuri, variațiile s-au situat sub 10%, anume la +6,2% în Iași, la +3,3% în Cluj-Napoca, la +2,7% în Timișoara și, respectiv, la +2,6% în București. Excepția de la regulă este reprezentată de Constanța, unde oferta a scăzut cu 0,8% în ultimul trimestru.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, creșterea generală a fost mai accentuată, situându-se la +8,3%. De menționat este că trendul ascendent a fost resimțit, de data aceasta, în toate marile orașe analizate, patru din șase consemnând creșteri de două cifre. Astfel, oferta s-a majorat cu 22,5% în Brașov, cu 21,5% în Timișoara, cu 19,3% în Cluj-Napoca și cu 12,9% în Iași. În Constanța, pe de altă parte, oferta este cu 4,6% mai mare decât în urmă cu un an, iar în București cu 0,2%.

Cât despre anunțurile de închiriere nou introduse pe piață, datele Analize Imobiliare relevă un recul de 0,2% față de primul trimestru din 2019 și, respectiv, o creștere de 12,6% față de perioada similară din 2018. În cel dintâi caz, scăderi au fost înregistrate în trei dintre cele șase orașe analizate, anume în București (-1,4%), Cluj-Napoca (-1,6%) și Timișoara (-4,3%), iar în restul au avut loc creșteri. La 12 luni, însă, evoluții pozitive au avut loc în toate marile orașe analizate, în frunte cu Brașovul (unde poate fi observat un plus de 20,6%)

Comenteaza