Magazin cash-and-carry nou în Cluj-Napoca, lângă aeroport

Magazin cash-and-carry nou în Cluj-Napoca, lângă aeroport
Consilierii locali din Cluj-Napoca au aprobat astăzi proiectul magazinului cash-and-carry de lângă aeroportul internaţional din Cluj, proiect înaintat de societatea Acord Com.

Terenul se află la intersecţia dintre străzile Traian Vuia şi Cantonului. Reprezentanţii Acord au precizat recent că noul magazin va avea 3.200 metri pătraţi, dar se vor realiza şi 2.000 mp de birouri, noile construcţii fiind deservite de 101 locuri de parcare.

Pe piaţa locală sunt deja active două magazine de tip cash-and-carry Metro, în Floreşti şi Turda, şi unul Selgros, în zona Someşeni. Proiectantul nu a dorit să precizeze numele lanţului de retail care va opera noul spaţiu propus, precizând doar că va fi din domeniul cash&carry, adică Metro sau Selgros. Suprafaţa de vânzare a magazinelor Metro şi Selgros este în mod tradiţional de peste 6.000 mp. Totuşi, Metro a lansat în aprilie 2010 un nou concept, care presupune magazine de 1.500-3.000 mp, sortiment de produse mai redus şi adresat clienţilor activi în jurul unităţii.

Comenteaza