Micii producători din Cluj, sprijiniți de colosul japonez NTT
- Scris de Ziua de Cluj
- 22 Mai 2020, 15:01
- Economie
- Ascultă știrea
Compania clujeană cu acționariat japonez NTT DATA România va sprijini producătorii locali, oferind suportul său în creșterea platformei MadeinCluj.ro, pentru o aduce la un nivel superior.
Aceasta a fost gândită ca o platformă care să vină în ajutorul producătorilor locali, mai ales în această perioadă, când pandemia i-a obligat să se reinventeze rapid pentru a-și menține business-ul în viață, a menționat Dan Ciulea, cofondator al Madein Cluj.
“Suntem abia la început și căutăm în continuare soluții inovative care să răspundă nevoilor acestora, să le fie de ajutor. Considerăm că este momentul să arătăm solidaritate și să susținem micii producători care trec printr-o perioadă dificilă. În această situație de criză am fost plăcut surprinși să vedem cât de rapid s-au mobilizat atât oamenii, cât și companiile pentru a contribui la bunăstarea și siguranța comunității.
Nu este prima dată când NTT DATA România oferă ajutor în această criză. S-a implicat pentru combaterea COVID-19 în cadrul proiectului Un Singur Cluj și pentru diverse proiecte comunitare și evenimente în calitate de parteneri. Compania condusă de către Daniel Metz se implică activ în campanii de responsabilitate socială din diverse domenii, nu doar cu scopul de a sprijini, ci și în semn de recunoștință față de comunitatea din care fac parte.
Au fost mereu atenți la nevoile celor din jur și au răspuns pozitiv în acest sens. Le mulțumim pe această cale pentru implicare și suntem convinși că în urma acestei colaborări vom crește vizibilitatea platformei și implicit a comenzilor.
Micii producători, cei care fac parte dintr-o industrie în care vânzările au scăzut mult față de aceeași perioadă a anului precedent și care caută în continuare modalități de a supraviețui pe piață și de a se reinventa, vor beneficia direct de acest suport oferit de NTT. Orice formă de ajutor este binevenită și contează pentru ei, deoarece reprezintă o șansă în plus să reziste și să reușească să se pună din nou pe picioare", spune Ciulea.