Video Noi imagini de pe șantierul DEx4 A3 – Tureni/DN1. Când va fi gata și de ce e "la fel de important ca o autostradă întreagă"
- Scris de Ziua de Cluj
- 10 Feb 2025, 10:39
- Economie
- Ascultă știrea

Drumul Expres Cluj-Napoca - Autostrada Transilvania, care odată deschis traficului va ușura accesul șoferilor pe A3, ar urma să fie gata în câteva luni.
Drumul Expres de la Tureni care face legătura dintre A3 și DN1 este așteptat cu sufletul la gură de șoferi, pentru că nu vor mai trebui să traverseze municipiul Turda pentru a putea ajunge la autostradă.
Deși este un tronson scurt, acesta va face parte dintr-un proiect mai mare, DEx 4 Turda – Dej, iar bucata aflată acum aproape de finalizare va avea principalul scop să scoată mare parte din traficul de tranzit A3-DN1 spre Cluj-Napoca, din municipiul Turda.
„E un ciot la fel de important ca o autostradă întreagă”, a apreciat pentru HotNews.ro Ionuț Ciurea de la Asociația Pro Infrastructura, una din organizațiile din societatea civilă care monitorizează marile proiecte de infrastructură din țară.
Pentru că Autostrada Transilvania A3 ajunge la Gilău, destul de departe la vest de Cluj-Napoca, majoritatea șoferilor care vor să ajungă în metropola transilvană aleg să coboare de pe A3 pe DN1 înainte de Turda și să străbată orașul pentru a ajunge la Cluj. Noul Drum Expres va elimina tranzitarea municipiului Turda și va permite descărcarea traficului pe direcția Cluj-Napoca mai aproape de oraș.
La ultima sa vizită pe șantier, la final de noiembrie 2024, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a transmis că drumul va fi finalizat până în iunie 2025.
Lucrările sunt executate de asocierea DIMEX 2000 COMPANY SRL (lider) – AUTOTEHNOROM SRL – OPR ASFALT SRL – OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS SA – CON-A OPERATIONS SRL. Valoarea contractului este de 562.613.495,92 lei fără TVA.
Drumul Expres Cluj Napoca - Autostrada Transilvania va avea o lungime de aproximativ 5 kilometri și va permite legătura mai rapidă cu autostrada A3, prin Tureni. Drumul va include 7 poduri și viaducte, din care cel mai lung va fi cel de la kilometrul 4, peste Valea Racilor, un viaduct cu 6 deschideri și o lungime totală de 258 de metri, din care tablierul are 246 metri.
Alți 10 kilometri reprezintă lungimea bretelelor de la nodurile A3 și DN 1 (bretelele vor avea două benzi). Profilul este de drum expres cu o lățime a benzii de circulație de 3,5 metri, un acostament lat de 2,25 metri și spațiu median de 3 metri lățime unde se montează separatoarele de sens. A doua structură ca lungime este un pasaj peste Drumul Județean 103 Z, pod de încrucișare cu o lungime de 158 metri.
La intersecția cu dintre DN 1 și Drumul expres este prevăzută amenajarea unui nod rutier tip trompetă simplă, având prevăzute bretele de intrare – ieșire cu câte două benzi pe sens pe relațiile Cluj-A3 și A3-Cluj, iar pe relațiile Turda-A3, A3-Turda bretelele vor fi prevăzute cu câte o banda pe sens.