Noua lege a Educației. Care sunt cele 7 obligații pe care le au părinții elevilor

Noua lege a Educației. Care sunt cele 7 obligații pe care le au părinții elevilor
| Foto: AlexLipa - Depositphotos.com

Cele două legi ale educației, Legea învățământului preuniversitar și legea învățământului superior, intră în vigoare pe 2 septembrie, iar conform acestora, părinții au șapte obligații.

Conform unui articol din noua lege a Educației, părinții vor avea șapte obligații odată cu începerea anului școlar 2023-2024, arată edupedu.ro.

Noua lege a Educației: Cele 7 obligații ale părinților

Art. 106 – „(8) Obligațiile beneficiarilor secundari ai sistemului de învățământ sunt următoarele:

a) de a înscrie copilul la școală și de a asigura frecventarea cu regularitate și conform programului de către acesta a cursurilor școlare;

b) de a asigura întreținerea elevului în vederea asigurării condițiilor necesare finalizării studiilor;

c) de a păstra legătura cu educatorul/profesorul de învățământ primar/profesorul diriginte, mediatorul școlar, consilierul școlar sau, după caz, cu conducerea unității de învățământ pentru monitorizarea progresului elevului;

d) de a semna contractul educațional prevăzut la art. 14 alin. (4);

e) de a sprijini integrarea copilului în colectivul școlii;

f) de a contacta personalul școlii în intervalul orar stabilit prin regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ;

g) de a cunoaște, respecta și susține copilul să respecte regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ în cadrul căreia este înscris beneficiarul primar.”

Conform Legii învățământului preuniversitar, beneficiarii secundari ai învățământului preuniversitar sunt părinții, tutorii sau reprezentanții legali ai antepreșcolarilor, ai preșcolarilor și ai elevilor.

Despre contractul educațional

La înscrierea copilului la creșă, grădiniță și școală, directorul semnează contractul educațional cu părinții. Contractul prevede drepturile și obligațiile reciproce ale părților.

Direcțiile județene de învățământ preuniversitar/Direcția Municipiului București de Învățământ Preuniversitar (actualele inspectorate școlare) verifică modul de respectare de către părți a prevederilor contractului educațional din oficiu sau la sesizarea părintelui/ reprezentantului legal/elevului major sau a directorului de școală, potrivit noii legi.

Art. 14 – „(4) La înscrierea antepreșcolarului, a preșcolarului sau a elevului într-o unitate de învățământ, directorul unității de învățământ semnează contractul educațional cu beneficiarii secundari ai învățământului preuniversitar prevăzuți la art. 105 alin. (2) sau cu elevul major. Contractul prevede drepturile și obligațiile reciproce ale părților, garantând drepturile beneficiarilor primari și secundari, în conformitate cu prevederile contractului educațional-tip, aprobat prin ordin al ministrului educației. Contractul încheiat între părinți/reprezentantul legal/elevul major și unitatea de învățământ conține obligatoriu clauzele din contractul educațional, iar, în funcție de specificul fiecărei unități, prin hotărâre a consiliului de administrație, pot fi adăugate și alte clauze, a căror natură nu poate afecta interesul superior al antepreșcolarului, al preșcolarului sau al elevului.

(5) În unitățile de învățământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, elevii și, în cazul celor minori, împreună cu părinții sau reprezentantul legal al acestora, încheie un contract educațional, al cărui conținut se stabilește prin ordin al conducătorului ministerului de resort, în care sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților.

(6) Direcțiile județene de învățământ preuniversitar/Direcția Municipiului București de Învățământ Preuniversitar, denumite în continuare DJIP/DMBIP, verifică modul de respectare de către părți a prevederilor contractului educațional prevăzut la alin. (4) și (5) din oficiu sau la sesizarea părintelui/ reprezentantului legal/elevului major sau a directorului unității de învățământ preuniversitar și pot dispune aplicarea măsurilor sau sancțiunilor prevăzute în metodologia aprobată prin ordin al ministrului educației.

(7) Pentru sprijinirea părinților în asigurarea participării la cursuri a beneficiarului primar minor și a respectării contractului educațional, unitățile de învățământ preuniversitar pot solicita intervenția direcțiilor generale județene de asistență socială și protecția copilului/Direcției Municipiului București de Asistență Socială și Protecția Copilului ori a serviciilor publice de asistență socială.”, mai arată sursa citată. 

Comenteaza