Nouă țeapă în turism. Agenția Terra își lasă clienții și furnizorii cu ochii-n soare
- Scris de Călin Poenaru
- 25 Iun 2018, 10:08
- Economie
- Ascultă știrea
Agenția Terra Tourism a întrerupt orice comunicare cu clienții și furnizorii și i-a trimis la asigurător să își recupereze banii dați pe vacanțe, printr-un e-mail. Alte două societăți de profil, Genius și Mareea, au procedat într-un mod asemănător.
„Cu părere de rău vă anunţăm ca Terra Tourism este, începând de astăzi, 22.06.2018, în imposibilitatea de a mai onora angajamentele asumate. În consecinţă, vom declanşa procedura de insolvenţă. Pentru recuperarea sumelor datorate de către Terra Tourism vă rugăm să vă adresaţi asiguratorului societăţii (poliţa de insolvabilitate seria BN, nr. 000000764, încheiată la City Insurance SA ) şi să faceţi demersurile necesare pentru recuperarea sumelor. Regretăm întreaga situaţie precum şi neplăcerile cauzate. Echipa Terra Tourism”, este mesajul primit de către clienţii şi partenerii agenției.
Conducerea societății menționa că s-a orientat către un turism mai bănos. "Terra Tourism a avut întotdeauna în portofoliu pachete din gama de lux, dar la începutul lui 2016 am marcat dezvoltarea acestui segment de business din activitatea noastră prin deschiderea unui sediu nou în București, un sediu de lux, în zona Aviatorilor - Piața Charles de Gaulle", anunța fondatoarea agenției, Oana Aniela Dunel (foto), în Business 24.
Pe relația Cluj, societatea de turism comercializa pachete turistice cu avionul în Grecia, zona Adelianos Kampos, din insula Creta. Terra Tourism are sediul central în Slobozia (județul Ialomița). Societatea a luat ființă în 2004, înregistrând în 2017 o cifră de afaceri de 7 milioane de lei și un profit net de 11.304 lei. Aceasta avea anul trecut datorii totale de doar 0,3 milioane de lei, conform Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Estimare Supervizor: 500 de turiști înșelați
"Firma a raportat venituri în avans de 1,6 milioane de lei, echivalentul a 350 de pachete turistice achitate (estimare de 1.000 euro/pachet) la finalul anului trecut, în condițiile încare suma care figura în casă şi conturi era de 1,06 milioane lei. Cum a putut să intre în incapacitate de plată o agenţie care avea 1 milion de lei în conturi la finalul anului trecut şi balanţa era pozitivă?
Indiferent cum am efectua calculele, rezultă că Terra Tourism a vândut anul trecut pachete turistice de peste 1,5 milioane de euro. La o medie estimată de 1.000 euro/pachet/persoană, rezultă că au fost 1.500 de persoane care au achiziţionat servicii de la această agenţie, pe tot parcursul anului 2017.
Undeva la 35-40% din vânzările unei agenţii sunt pentru sezonul de vară. Rezultă că 500-600 de persoane au cumpărat anul trecut pachete/sejururi pentru vara 2017. Agenţia/firma încă nu a depus cerere de intrare în insolvenţă – nu există nicio menţiune în acest sens pe portalul instanţelor de judecată", consemnează site-ul insolvențelor Supervizor.
Patronatele, prinse iar pe picior greșit
“ANAT a luat la cunoștință de pe pagina de internet a agenției de turism Terra Turism, prin anunțul publicat vineri, 22 iunie 2018, că agenția membră ANAT va declanșa procedura de insolvență. Ulterior, agenția Terra Tourism a închis orice canal de comunicare. Deși numărul turiștilor afectați de intrarea în insolvență a Terra Tourism este limitat, situația este regretabilă.
Pentru recuperarea sumelor datorate de către Terra Tourism, turiștii se pot adresa asiguratorului agenției), urmând a fi despăgubiți în limita sumei de 50.000 de dolari, valoarea totală a poliței de asigurare. Reprezentanții juridici ai ANAT sunt la dispoziția turiștilor pentru a le oferi consultanță în demersurile privind înscrierea la masa credală.
În ultimii trei ani, ANAT a înaintat mai multe propuneri către Ministerul Turismului (MT) pentru modificări legislative care să asigure o garantare a sumelor plătite de turiști în cazul intrării în insolvență a agenției de turism, dar nu s-a ajuns la un consens.
Noua directivă a Uniunii Europene nr. 2302/2015, care va fi transpusă și în legislația românească începând din 1 iulie 2018, va reglementa modul de aplicare, iar ANAT își exprimă determinarea pentru ca împreună cu MT să asigure condițiile necesare pentru garantarea efectivă și reală a pachetelor de servicii turistice și pentru asigurarea unui mediu de business sustenabil agențiilor de turism din România”, a transmis structura patronală din care face parte agenția.
Tehnică deja patentată
În urmă cu doi ani, Mareea Travel era a doua agenție de turism care intra în insolvență în România, după Genius Travel. Situația a fost sesizată cu câteva luni înainte de către cititorii ZIUA de CLUJ în 2016, cei care au semnalat probleme în momentul în când au vrut să se cazeze cu rezervare de la agenție. Mareea şi-a informat apoi clienţii că nu le mai garantează vacanţele.
„Cu părere de rău vă anunțăm că Mareea este în imposibilitate de a mai onora angajamentele asumate. În consecință, vom declanșa procedura de insolvență și vom încerca să gestionăm exclusiv rezervările curente (turiștii aflați în unitățile de cazare din țară și străinătate).
Nu vom mai putea onora nici una dintre rezervările confirmate. Pentru recuperarea sumelor datorate de către Mareea, vă rugăm să vă adresați asiguratorului societății (polița de insolvabilitate nr: 8100258X) și să faceți demersurile necesare pentru recuperarea sumelor. Regretăm întreaga situație precum și neplăcerile cauzate”, transmitea conducerea agenției.
La Genius, paguba suferită de 147 de turişti care şi-au cumpărat vacanţe de la agenția intrată în blocaj financiar în plin sezon s-a ridicat la 136.000 de euro. Jumătate dintre agenții riscau să îşi piardă licenţa pentru că nu au făcut dovada către Autoritatea Naţională pentru Turism (acum Ministerul Turismului) că au o poliţă de asigurare valabilă în caz de insolvenţă sau de faliment.
Consiliul Director al ANAT a aprobat atunci forma finală a propunerii de ordonanță pentru crearea Fondului de Garantare, și a trimis-o instituției, variantă care urma să asigure garantarea tuturor sumelor achitate de turiști pentru pachetele de servicii. Cu toate acestea, prevederile încă nu sunt transpuse în legislație.