Nu știi în ce zonă din Cluj să te muți? Top 5 cartiere în care merită să locuiești

Nu știi în ce zonă din Cluj să te muți? Top 5 cartiere în care merită să locuiești

Cluj-Napoca este cel mai sigur oraș din România, în fața Bucureștiului și Timișoarei. Dar care este cel mai bun cartier în care să te muți? Au fost luate în considerare siguranța, prețul pe metru pătrat al locuințelor noi, infrastructura și accesul școală, mijloace de transport public și magazine.

Clujul are, oficial, 21 de cartiere. Cele mai întinse sunt Dâmbul Rotund, Grigorescu, Mărăști, Mănăștur, Becaș, Borhanci, Sopor, Someșeni și Iris. Cele care s-au dezvoltat accelerat în ultimii ani sunt Plopilor (unde se află Cluj Arena), Borhanci, Făget, Becaș, Sopor, Someșeni, Europa și Bună Ziua, tot acestea sunt și cele cu cel mai ridicat potențial de dezvoltare viitoare. 

Municipiul Cluj a intrat în clubul celor mai sigure orașe din lume (din punct de vedere social și economic), într-un clasament realizat în 2021 fiind poziționat pe locul 14, devansat de Abu Dhabi, Doha, Zurich, Dubai și Munchen. Cel mai sigur oraș din România, Cluj-Napoca a obținut 79 de puncte din 100 posibile. Este urmat de Timișoara, pe locul 30 și București pe 67. 

În 2021, piața clujeană construcțiilor finalizate, în curs sau în stadiul de proiect ori autorizare prin regenerare urbană se ridică la trei miliarde de euro, mai mult de jumătate din aceasta fiind destinată segmentului rezidențial. Este vorba despre 2.042 de proiecte, dintre care 1.158 sunt blocuri de apartamente, vile sau alte tipuri de construcții rezidențiale (la finele lui 2021). 

Dezvoltarea imobiliară care suflă în ceafa Bucureștiului în ceea ce privește investițiile și volumul lucrărilor are o motivație puternică în demografia Clujului. Cel mai numeros segment este cel al populației active, în intervalul 20-50 de ani și reprezintă circa ⅔ din totalul locuitorilor. 

Evoluția locativă a Clujului urmează tendințele pieței general valabile în România. Cererea foarte mare de locuințe noi, potențialul financiar al locuitorilor și nevoia de confort fac din Cluj-Napoca unul dintre cele mai prospere orașe, interesante în egală măsură pentru dezvoltatorii imobiliari din Cluj, dar și pentru cei care caută o locuință nouă într-o regiune cu potențial economic stabil care să le ofere și beneficii sociale, culturale și universitare necesare oricărei comunități în dezvoltare. 

Cele mai căutate cartiere rezidențiale din Cluj

Storia a întocmit un Top 5 al celor mai sigure cartiere din oraș. Acest top a luat în calcul date precum siguranța, prețul pe metru pătrat al locuințelor noi, infrastructura și accesul la serviciile specifice necesare fiecărui individ (școală, mijloace de transport public, magazine diverse și altele).

Gheorgheni

Cartierul este situat la est de zona centrală a Clujului, dezvoltat pe o schemă urbanistică trasată în anii 1960. Gheorgheni este cel mai înverzit cartier al orașului. Caracteristic este faptul că întâlnești la tot pasul pomi fructiferi, rămășițe ale livezilor și grădinilor care au fost desființate pentru a face loc blocurilor.

Regimul de înălțime variază de la 4 la 12 etaje. Lacul Gheorgheni sau Lacul fără fund este punctul central al cartierului, loc de promenadă și agrement, fiind inclus în Parcul Iulius Mall, loc predilect pentru evenimente publice. Livada Palocsay, o zonă plină de verdeață și pomi fructiferi, și Parcul Detunata sunt parte a cartierului. Baza Sportivă Gheorgheni, un complex sportiv cu 11 terenuri de sport, pistă de alergare, parc de aventură cu trasee prin copaci, amfiteatru, bouldering, teren de paintball și altele, este una dintre bijuteriile Clujului. 

Dezvoltarea cartierului continuă, iar noile blocuri oferă locuințe moderne, nefiind omise nici cele destinate birourilor, extrem de solicitate în ultimii ani. 

Mănăștur 

Nu știi în ce cartier din Cluj să te muți? Top 5 cele mai sigure zone din Capitala Transilvaniei

Manasturul aparține orașului din 1895, iar înfățișarea de azi este rezultatul reorganizării urbanistice din perioada comunistă. În 1965 cele mai multe dintre case au fost demolate, în locul lor au fost construite blocurile muncitorești care domină și astăzi. Cartierul este destul de aglomerat, dar are avantajul accesului la Autostrada Transilvania, la care se adaugă magazine de tot felul, școli, grădinițe și servicii în imediata vecinătate, fiind unul dintre cele mai bine dezvoltate din punctul de vedere al infrastructurii și transportului.

Tot cartierul este dominat de blocuri cu aer muncitoresc cu 4, 8 sau 10 etaje. Deși incluse în categoria locuințelor vechi, sunt căutate ca urmare a suprafețelor și a modului în care au fost compartimentate. În partea de sud a cartierului și-au făcut loc construcțiile noi.

Predomină casele individuale și duplexurile, dar sunt și blocuri cu diferite regimuri de înălțime, diversitatea de stiluri reprezentând principala caracteristică a construcțiilor.

Zorilor

Nu știi în ce cartier din Cluj să te muți? Top 5 cele mai sigure zone din Capitala Transilvaniei

Cartierul Zorilor a fost construit în anii '80 pe Dealul Hajongard într-o arie cu case, la sud de cetatea Clujului. Mai este cunoscut drept Hasengarten-Házsongárd sau „Grădina cu iepuri”. Numele vine de la poziția caselor luminate de primele raze ale soarelui, dimineața. Cartierul Zorilor are o infrastructură demnă de apreciat: străzi largi și spații verzi amenajate (Parcul Iuliu Prodan, de exemplu), latura de nord mărginindu-se în Grădina Botanică (una dintre cele mai mari și mai complexe din țară). 

Calea Turzii, la estul cartierului, este parte din E60, cel mai important drum european care traversează România. Locuitorii au la dispoziție o gamă largă de facilități: grădinițe, școli, piață agro-alimentară, două centre comerciale mari, farmacii, spitale, clinici private, hoteluri și pensiuni, restaurante, bănci și așa mai departe.

Andrei Mureșanu

Zona rezidențială cartierul Andrei Muresanu are cea mai mare densitate de construcții interbelice, unele dintre ele spectaculoase în stil neomaur, mediteran, neobaroc, gotic, clasic și romantic, la care se adaugă numeroase construcții noi cu abordări moderne și minimaliste, ce aduc un amestec de stiluri arhitecturale originale. Predominante sunt locuințele individuale, dar și-au făcut loc și ansambluri, cu regim mediu de înălțime, de tipul blocurilor. Principalele artere sunt: Calea Turzii, strada Constantin Brâncuși și Alexandru Bohățiel, dar cartierul este structurat în patrulatere regulate cu străzi paralele și perpendiculare între ele. 

Aici se află casa lui Ion Agârbiceanu, a istoricul Alexandru Lepădatu, a filosofului D.D. Roșca, a criticului Nicolae Balotă și a profesorului Iuliu Hațieganu.

Florești

Nu știi în ce cartier din Cluj să te muți? Top 5 cele mai sigure zone din oraș

Deși nu este un cartier al Clujului, ci o localitate limitrofă, Floresti este, în fapt, parte a municipiului. Comuna Florești este cea mai mare din țară și are o lungă istorie. Descoperiri arheologice confirmă existența așezărilor umane din neolitic, dar prima atestare documentară datează din 1272. Numele actual l-a primit în 1924, până atunci fiind cunoscută drept Feneșul Săsesc. Aici se află Cetatea Florești sau Cetatea Fetei, construită ca punct de apărare împotriva tătarilor în 1241 și dărâmată în timpul răscoalei de la Bobâlna din 1437. 

Floreștiul a avut parte de o dezvoltare spectaculoasă, încă din 2006-2007, pe fondul dezvoltării accelerate a Clujului. În prezent, construcțiile noi, case și vile individuale, și ansambluri rezidențiale de blocuri, le depășesc substanțial pe cele vechi. 

Comuna are o populație de circa 30.000 de locuitori, este traversată de drumul european E60, iar în vecinătate se află Autostrada Transilvania. Zona este aglomerată, dar se fac eforturi pentru a dezvolta rețeaua de infrastructură rutieră, precum și cea socială care să acopere nevoile locuitorilor, majoritatea tineri. 

Surse: INS / graphein.ro / Imperii islamice, de Justin Marozzi / urbanizehub.ro
Comenteaza