O companie s-a asociat cu turcii de la Gulermak pentru metroul din Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Mar 2025, 14:29
- Economie
- Ascultă știrea

O companie din România care se ocupă cu fabricarea produselor din beton s-a asociat cu firma turcă Gulermak pentru metroul din Cluj.
Fabricantul român de produse din beton Prebet Aiud s-a asociat cu firma turcă Gulermak, antreprenorul general al metroului din Cluj-Napoca, pentru execuția acestui proiect, potrivit datelor analizate de profit.ro.
Anul trecut, în luna noiembrie, Gulermak a anunțat că angajează.
Conform sursei citate, Alexandra Papiu, specialist Resurse Umane la Gulermak România, a declarat atunci că au început recrutările de personal deoarece va începe faza de execuție a metroului, inclusiv cea de săpături.
Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor la metrou a fost semnat în 25 mai 2023 cu Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S., Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia, Alstom Transport S.A. și Arcada Company S.A. Potrivit proiectului, Magistrala 1 de metrou Cluj va avea o lungime de 21,3 km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran. Valoarea totală a contractului este de 13,69 miliarde de lei.
Prin implementarea acestuia, Cluj-Napoca va deveni al doilea oraș din România, după București, care dispune de o rețea de metrou, marcând un pas major în modernizarea infrastructurii urbane.
Această linie de metrou ar urma să devină complet funcţională în 2031 când se mizează pe un număr de 164.000 de călători/zilnic.