O treime dintre marii antreprenori ai ţării activează în Ardeal

O treime dintre marii antreprenori ai ţării activează în Ardeal
31% dintre companiile antreprenoriale din România operează în Transilvania, potrivit unui studiu realizat în cadrul proiectului „Campioni în business”, care a analizat cele mai mari 2.850 de asemenea firme, în funcție de afacerile din 2016.

Companiile din această regiune au înregistrat cea mai însemnată majorare a profitului brut, de 24,7%, și cea mai mare evoluție a profitului net, având o creștere de 29,3%. Totuşi, ele au consemnat o rată de creștere redusă a numărului de salariați, de 3,3%.
 
În ceea ce privește evoluția rezultatelor de business în 2016 comparativ cu 2015, companiile din Transilvania au înregistrat cel mai mare ritm de creștere a cifrei de afaceri per salariat, de 6,2%, dar și cea mai mare creștere a profitului brut per salariat, de 21%.

Acestea au obținut o cifră de afaceri și un profit brut per salariat de 426.000 de lei, respectiv de 20.000 de lei. Față de 2015, antreprenorii din Transilvania au înregistrat un ritm de creștere a cifrei de afaceri de 9,6%.
 
Conform portretului robot realizat în cadrul analizei, cele mai mari companii antreprenoriale din regiune aveau în 2016 o cifră de afaceri medie de 81 de milioane de lei, un profit brut de 3,7 milioane, un profit net de 3,2 milioane, 190 salariați și o rată a profitului brut de 4,6%. 
 
În topul domeniilor de activitate din regiune (în funcție de valoarea agregată a cifrei de afaceri) se numără comerțul cu ridicata, industria alimentară, comerțul cu amănuntul, transporturile, fabricarea de mobilă, de echipamente electrice și de băuturi.
 
Cele mai dinamice companii din Transilvania au fost premiate, în cadrul galei „Campioni în business”, un program care promovează antreprenorii români cu rezultate remarcabile în afaceri, inițiat de Enterprise Investors, BCR, PricewaterhouseCoopers România și Asociația Triple Helix.

Premianţii au fost Aramis, PAB România, Jidvei (afaceri de peste 15 milioane de euro), Inotec, Untold, Cosmetic Plant (3-15 milioane), Inno Robotics, Cosm Fan, Sunimprof, Routier. 
 
"Campioni în business" este un program care descoperă, promovează și premiază cei mai dinamici antreprenori români care creează și menţin locuri de muncă, aduc valoare prin inovaţie și contribuie în mod semnificativ la bugetele locale și de stat.

Comenteaza