Preţul apartamentelor din Cluj-Napoca scade de la începutul anului, ajunge la un minim istoric de la începutul crizei
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Aug 2012, 12:32
- Economie
- Ascultă știrea
Scăderea ajunge la 0,8% în ultimele 30 de zile, la o medie de 899 euro/mp util iar preţul coboară astfel pentru prima dată sub pragul de 900 de euro/mp. Valoarea actuală este cu 4,7% sub cea înregistrată în urmă cu 12 luni, stabilindu-se astfel un nou record minim de la începutul crizei până în prezent, pentru preţurile apartamentelor din Cluj-Napoca.
Tendința de scădere a prețului a fost mai accentuată pe segmentul nou, apartamentele din această categorie ieftinindu-se cu peste 2% în ultimele treizeci de zile şi se apropie de valoarea medie de 800 euro/mp util (821 euro/mp util în iulie). Un nou minim al acestui an este atins pe acest segment. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele noi din Cluj-Napoca sunt mai ieftine cu peste 10% şi au cel mai accentuat ritm de scădere dintre toate oraşele analizate. Totodată, Clujul rămâne oraşul cu cele mai scumpe apartamente vechi din afara Capitalei.
Preţul mediu cerut pentru apartamentele din blocurile construite înainte de 1990 din Cluj-Napoca a ajuns la valoarea de 972 euro/mp util, în luna iulie, în creştere cu 1% faţă de luna precedentă. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele vechi din Cluj sunt cu doar 0,2% mai ieftine. Pe categorii de apartamente, tendințele au fost diferite. În cazul garsonierelor şi al unităţilor cu două camere, a fost constatată o creştere importantă de 4,4%, respectiv 1%. Apartamentele cu trei camere s-au ieftinit însă cu 1%. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, dacă apartamentele cu două şi trei camere sunt mai ieftine cu 3,5%, respectiv 0,7%, garsonierele îşi menţin preţul ridicat, fiind mai scumpe cu 7%.