Primăria intră în proiectul Băile Someşeni VIDEO

Primăria intră în proiectul Băile Someşeni VIDEO
Consiliul Local şi-a dat acordul pentru asocierea administraţiei clujene pentru dezvoltarea proiectului de reabilitare a termelor şi de realizare a unui aquapark.

Votul a venit abia după o lungă dezbatere în şedinţă, în care consilierii opoziţiei s-au arătat îngrijoraţi că o astfel de acţiune ar însemna favorizarea unor investitori şi au reuşit chiar să ajungă de la subiectul Băilor Someşeni la cel al parcurilor industriale.

De cealaltă parte, coproprietara şi moştenitoarea băilor a încercat să explice că această asociere cu administraţia este vitală pentru reabilitarea zonei şi a unui obiectiv turistic de care ar beneficia şi oraşul. Finanţarea negociată cu o bancă maghiară este condiţionată tocmai de implicarea municipalităţii în proiect, susţin investitorii.

Proiectul de hotărâre privind asocierea între administraţia locală şi proprietarii băilor prevede că autorităţile locale vor realize lucrările de infrastructură necesare pentru accesul în zonă, estimate la 353.000 de euro. Investitorii vor oferi în schimb pachete sociale şi abonamente, care să reprezinte contravaloarea sumei alocate de primărie pentru aceste lucrări. Intervenţiile primăriei se vor limita la domeniul public, iar proprietarii terenului cedează 1.200 mp de teren pentru realizarea lucrărilor necesare. "Este un proiect important pentru destinul oraşului. Nu există clujean care să nu ştie de Băile Someşeni. Investiţia este una privată, primăria vine cu lucrări doar pe domeniul public şi nu rămâne fără beneficii, fiindcă suma investită de noi pentru infrastructură se va întoarce sub forma pachetelor sociale", a subliniat primarul Emil Boc. "Sperăm să nu fie probleme în obţinerea finanţării pentru proiect, sperăm că proprietarii vor reuşi să realizeze investiţia", a completat primarul.

Liderul consilierilor PSD, Claudia Anastase, a intervenit însă în şedinţă cu mai multe observaţii, împotriva asocierii primăriei cu proprietarii. "Nu înţeleg de ce un investitor trebuie să primească garanţie din partea noastră pentru dezvoltarea proectului său. În ceea ce priveşte realizarea investiţiei pentru infrastructura de pe domeniul public, dacă e obligaţia primăriei, documentaţia trebuie să urmeze cursul normal. Cursul documentaţiei nu este respectat prin acest proiect de hotărâre", a susţinut Anastase. Aceasta a ajuns chiar să invoce problemele pe care le au alte companii din Cluj pentru a justifica poziţia contraasocierii cu proprietarii Băilor Someşeni. „Investitori care au probat deja că pot crea locuri de muncă nu au condiţii să îşi transporte muncitorii la fabrici, cum e cazul parcurilor industriale. În plus, înaintea unei astfel de asocieri, Băile Someşeni Group ar trebui să aibă reglementat regimul juridic asupra terenului", a spus Anastase. Aceasta a făcut referire la „cetăţeanul Rădulescu", ce apare în extrasul de carte funciară a terenului, dar nu este partener în proiectul celor doi proprietari care doresc asocierea cu primăria (Ioana Gidro Stanca, decanul Baroului Cluj şi moştenitoare a băilor, şi omul de afaceri Valentin Nica, proprietar de teren în zonă şi partener al acesteia).

Prezentă în şedinţa Consiliului Local, Gidro Stanca a intervenit pentru a clarifica nelămuririle opozanţilor asocierii. „Nu o cunosc pe doamna care ne-a atacat indirect, nu ştiu dacă e clujeancă sau dacă cunoaşte importanţa Băilor Someşeni. Nu ştiu nici de ce pune semnul egal între parcurile industriale şi reabilitarea bazinelor cu proprietăţi terapeutice din Someşeni. M-am luptat în instanţe ani de zile pentru acestă proprietate, iar, când am ajuns cât de cât la un liman, nu s-au găsit investitori dispuşi să vină cu bani pentru reabilitarea ei. Nici chiar milionarii Clujului nu au dorit să investească în acest proiect, unde recuperarea investiţiei vine în 20-30 de ani. Soluţia a fost să căutăm finanţare la o bancă străină, care a solicitat dovada că avem sprijinul comunităţii locale, că proiectul este unul de interes public", a explicat Gidro Stanca.

Transferul terenului din proprietatea persoanelor fizice care îl deţin acum în proprietatea societăţii Băile Someşeni se va face după obţinerea finanţării bancare, din cauza costurilor pe care le presupune această operaţiune, a explicat avocatul proprietarilor, pentru a lămuri o altă îngrijorare a consilierilor, care au avut o problemă cu faptul că societatea nu deţine terenul în proprietate. Cu toate acestea, chiar proiectul de hotărâre prevede că asocierea între primărie şi investitorii privaţi produce efecte doar în momentul în care terenul trece în proprietatea societăţii Băile Someşeni Group, a obţinerii finanţării pentru proiect şi a cedării parcelei de 1.200 mp de teren.

"Cetăţeanul care a sesizat-o pe doamna consilier e fratele meu, care are o altă opţiune în ceea ce priveşte viitorul băilor. El vrea bani. Eu aveam o treime din teren, fratele meu o altă treime şi Valentin Nica, încă o treime. Nu am reuşit să ajungem la o înţelegere cu fratele meu", a mai amintit Gidro Stanca. În urma deciziilor exprimate în instanţă, s-a convenit ca Nica să îi plătească lui Rădulescu 603.000 de euro pentru treimea de teren. „Totul e condiţionat de obţinerea acestei finanţări bancare despre care am vorbit. Trebuia să discutaţi şi cu cetăţeanul Gidro, nu doar cu cetăţeanul Rădulescu. Toată lumea ştie că noi suntem din aceeaşi familie, „moştenitorii" spitalului Stanca şi ai stadionului Dr. Constantin Rădulescu. Dacă nu înţelegeţi beneficiile acestei asocieri, punem puşca jos, facem altceva, vindem terenul, ca să se facă blocuri", a conchis Gidro Stanca.

Liderul consilierilor PDL, Radu Moisin, membru în comisia juridică a consilierilor, a ţinut să precizeze că din punct de vedere legal contractul este în regulă şi este chiar în favoarea municipiului. „Am făcut o licitaţie pentru realizarea unui aquapark în Grigorescu şi nu s-a prezentat nimeni. Au venit 10 delegaţii de investitori, dar nimeni nu s-a înscris pentru a face o astfel de investiţie", a mai spus Moisin. „Nu e cazul de tratament diferenţiat pentru investitori, nu am avut o altă solicitare pentru un asemenea proiect. O investiţie de 20 de milioane (valoarea proiectului pentru Băile Someşeni, n.red.) e importantă pentru acest oraş. Finanţarea se poate obţine mai uşor dacă există un parteneriat cu autorităţile locale", a încercat să explice primarul Boc. În final, proiectul a trecut, cu 20 de voturi pentru, 5 împotrivă şi 2 abţineri. „Am primit şi oferta finală de finanţare. Încep buldozerele şi excavatoarele", a declarat Nica, după şedinţa de ieri.

Investiţia necesară pentru punerea în practică a proiectului de reabilitare a băilor şi de amenajare a parcului acvatic e estimată la 19,3 milioane de euro. 15% reprezintă resurse proprii ale investitorilor, iar restul de 85% va fi asigurat printr-o finanţare acordată de Eximbank Ungaria. Proprietarii au finalizat în primăvară o nouă variantă a proiectului de reabilitare a băilor şi de folosire a terenului de lângă această proprietate, la cinci ani după lansarea oficială a planurilor. Noul masterplan vizează un parc acvatic şi băi termale. În proiect sunt implicaţi Valentin Nica, deţinătorul a 7,2 ha lângă vechile băi termale, şi Ioana Gidro Stanca, moştenitoarea fostelor băi, pe 5,1 ha.

 

Comenteaza