Reacția lui Emil Boc când a fost întrebat despre garsoniera de 11 metri pătrați din Cluj

Reacția lui Emil Boc când a fost întrebat despre garsoniera de 11 metri pătrați din Cluj

„Pe vremea lui Ceaușescu se construiau garsonierele acelea, tip vagon”, a declarat primarul PNL al Clujului, Emil Boc, vineri seară, 18 februarie, la Digi24, referitor la garsoniera de 11 metri pătrați scoasă la închiriere cu 200 de euro.

„Cred că acea garsonieră este probabil de pe vremea lui Ceaușescu, de unde să știu eu când a fost construită? Chiar nici nu știu, nu este o construcție nouă”, a spus Emil Boc. Și a continuat: „Este undeva, într-un bloc vechi, unde a rămas o asemenea construcție. Pe vremea lui Ceaușescu se construiau garsonierele acelea, tip vagon sau garsoniere în formatul acela. Dar acum, prin faptul că a existat o asemenea cerere, înseamnă că, undeva, această oferta răspunde unei cereri existente”.

„Iar prin faptul că mulți oameni vor să vină la Cluj pentru că apreciază că au o calitate a vieții bună aici, nu ne faceți vinovați de asta. Noi încercăm să le oferim clujenilor cele mai bune condiții, să trăiască cât mai aproape de viață din Occident și să rămână acasă, pentru că Clujul este România”, a mai precizat Emil Boc.

Un anunț imobiliar din Cluj, postat acum două săptămâni pe Facebook, a adunat peste 47.000 de comentarii și 12.000 de distribuiri. „Vă propunem spre închiriere o garsonieră în cartierul Gheorgheni, strada Zambilei, în suprafață de 11 metri pătrați”. 

Comenteaza