Restaurant de 2 mil. euro în Cluj-Napoca. Va avea mese de biliard, bowling și alte jocuri
- Scris de Sergiu Tămaș
- 09 Mar 2023, 11:40
- Economie
- Ascultă știrea
Grupul Trickshot a anunțat extinderea în Cluj-Napoca și în alte două orașe mari cu restaurante de tip sală de jocuri, unde pe lângă mâncare, oamenii se pot relaxa la o partidă de biliard, bowling sau shuffleboard. Investiția se ridică la două mil. euro.
Grupul Trickshot, concept ce îmbină gastronomia de calitate şi activităţile recreaţionale, planifică investiţii de 2 milioane euro per locaţie pentru extinderea în trei mari oraşe ale ţării: Timişoara, Iaşi şi Cluj-Napoca, potrivit unui comunicat.
Vedem un răspuns foarte bun al pieţei atât în zona noastră de tradiţie, Bucureştiul, cât şi în Braşov, cea mai recentă adiţie pe harta prezenţei noastre. Apetitul publicului pentru reţeta Trickshot ne convinge că planul nostru de expansiune naţională răspunde cerinţelor publicului - gastronomie şi divertisment de calitate, în zonele care atrag constant fluxuri semnificative de oameni. Vom investi, în medie, 2.000.000 de Euro în fiecare nou oraş în care vom deschide o nouă locaţie Trickshot - Ion Tănăsescu, Cofondator şi CEO al Trickshot Group.
Potrivit sursei citate, în prezent, locaţiile Trickshot au un trafic semnificativ şi atrag aproximativ 2.700 de oaspeţi pe zi, respectiv 81.000 de oaspeţi în fiecare lună.
Fiecare nouă locaţie deschisă implică dotarea cu echipamente de ultimă generaţie, sustenabile şi prietenoase cu mediul, în linie cu planurile pe termen lung ale companiei.
Locaţiile Trickshot sunt gândite nu doar pentru centre comerciale de mari dimensiuni, dar şi pentru un profil clar al vizitatorului: educat, tânăr profesionist, corporatist sau antreprenor, exigent chiar şi când pregăteşte o ieşire în proximitatea biroului sau a casei. Publicul ţintă călătoreşte, are gustul educat şi identifică ingredientele de calitate, chiar şi în cele mai simple preparate.
Biliard, bowling și alte jocuri în viitorul restaurant din Cluj-Napoca
Trickshot este un concept construit în jurul calităţii preparatelor culinare şi plăcerii de a savura cu adevărat o ieşire în oraş. Gastronomia de calitate şi activitatile de grup organizate într-o atmosferă elegantă şi totodată familiară se îmbină cu reţetele culinare internaţionale, mixurile moderne de băuturi şi specialităţile din cafea, cu ingrediente atent selectate şi controlate. Acestora li se adaugă componenta de Arcade Games, bowling, biliard & shuffleboard - totul, cristalizat într-o experienţă fără compromisuri, se mai arată în comunicat.
TRICKSHOT RESTAURANT S.R.L. este deținut în proporție de 80% de către Tănăsescu Ion, iar Cătălin Lupașcu deține restul de 20% din acțiuni, potrivit datelor consultate de ZIUA DE CLUJ pe site-ul termene.ro.