Românii vor să își ia locuință la București sau la Cluj. Cu maximum 50.000 de euro

Românii vor să își ia locuință la București sau la Cluj. Cu maximum 50.000 de euro
Cei mai mulți dintre români și-ar dori un apartament de două camere la 50.000 de euro | Foto: TNI
Românii vor să își ia locuință la București sau la Cluj. Cu maximum 100.000 de euro
Românii vor să își ia locuință la București sau la Cluj. Cu maximum 100.000 de euro

În topul zonelor în care locuitorii din România intenționează să își cumpere o casă sau un apartament se află capitala (16% dintre opțiuni), județele Cluj (8,02%), Iași (5,8%), Brașov (5,7%), Timiș (4,5%) și Bihor (4,3%).

Peste jumătate dintre românii care vor să cumpere o casă sau un apartament susțin că intenționează să facă acest pas în următoarele șase luni, arată un studiu realizat de platformele Storia.ro și OLX Imobiliare.

55% dintre cei care vor să își cumpere locuință vor să o achite cash. Bugetul stabilit inițial are un rol major în procesul de prospectare a pieței rezidențiale, ulterior de achiziție, mai ales că 4 din 10 români nu sunt dispuși să îl depășească.

„Un procentaj însemnat dintre români intenționează să achiziționeze o locuință fără să apeleze la un credit ipotecar și preferă să apeleze mai degrabă la economii sau la vânzarea actualei locuințe. Aceștia sunt relativ flexibili în privința bugetului”, spune Dan Puică, real estate business manager la OLX Group România. 

37% dintre românii care vor să cumpere o casă sau un apartament își stabilesc bugetul pentru o astfel de achiziție în funcție de suma cash de care dispun: din fonduri personale sau bani obținuți din vânzarea unei alte proprietăți. 27% spun că tipul de locuință pe care intenționează să o cumpere dictează în realitate bugetul.

Se abat greu de la bugetul fixat

23,1% dintre românii incluși în cercetare au arătat că ponderea unei potențiale rate în venitul disponibil lunar este cel mai important criteriu pe care îl iau în calcul atunci când conturează suma pe care sunt dispuși să o cheltuiască pentru o locuință. 12,1% au spus că bugetul este direct dependent de banii pe care îi pot obține din surse de finanțare precum creditele ipotecare sau de tip Prima Casă.

Odată ce au stabilit un buget, românii sunt greu de convins să se abată de la el: chiar dacă au găsit o locuință care să le placă, 42,2% preferă să reia prospectarea pieței rezidențiale dacă prețul acesteia depășește bugetul stabilit inițial.

35,6% sunt dispuși să mai aloce cel mult 10% în plus dacă locuința îndeplinește toate celelalte așteptări pe care le au. 14% au indicat că sunt flexibili în privința  bugetului și nu și-au stabilit o sumă concretă pentru achiziția unei locuințe.

Achită cu banii jos

55,1% dintre respondenți au indicat că vor să facă plata integral cash, în timp ce 25,4% ar opta pentru un împrumut ipotecar, iar 13,6% pentru un credit Prima Casă. 5,7% dintre respondenți susțin că iau în calcul alte opțiuni de finanțare (schimb de proprietate plus diferență, rate la dezvoltator).

47,5% dintre românii incluși în cercetare care vor să apeleze la un credit ipotecar sau Prima Casă ar fi dispuși să aloce între 30 și 50% din venitul lunar propriu pentru plata unei rate, în timp ce 47% sunt confortabili cu o rată de până la 30% din venit.

Mulți dintre respondenții care iau în calcul creditarea pentru achiziția unei locuințe au în plan să contracteze un împrumut pe termen lung, 39,6% ei optând pentru o perioadă cuprinsă între 20 și 30 de ani, iar 34,3% pentru un interval de 10-20 de ani. 6,5% dintre cei incluși în cercetare spun că vor contracta un împrumut pe termen mai scurt, de până la cinci ani.

Majoritatea ar da până la 50.000 de euro

Întrebați care este bugetul estimativ alocat pentru achiziția unei locuințe, peste două treimi dintre respondenți au optat pentru sume până la 50.000 de euro, în timp ce 26,6% se pregătesc să cheltuiască între 50.000 și 100.000. 5,5% dintre cei incluși în cercetare sunt dispuși să aloce peste 100.000 de euro.

Nevoia imediată de locuire este destul de ridicată, având în vedere că peste o treime dintre respondenți vor să cumpere o locuință în următoarele trei luni, în timp ce 22,7% au în plan o astfel de achiziție în următoarele trei până la șase luni.

Pentru alți 25,1% dintre respondenți, cumpărarea unei case sau a unui apartament este o decizie cu bătaie mai lungă, care s-ar putea materializa în următoarele 6-12 luni, iar 18% susțin că orizontul de timp este de peste un an.

Apartamentele cu două camere, cele mai căutate

Cei mai mulți dintre cei incluși în studiu, 43,9%, sunt interesați să achiziționeze un apartament: 22% ar opta pentru apartamentele cu două camere, 12,6% caută garsoniere, iar 9,3% sunt interesați de apartamentele cu trei sau mai multe camere.

33,7% au în plan să achiziționeze o casă – 21,7% fiind interesați de o casă cu cel mult trei camere, iar 9,4% de una cu cel puțin patru camere. Studiul a fost derulat în august și a implicat 5.151 de respondenți. 52% dintre românii incluși în cercetare au vârste cuprinse între 25 și 44 de ani, în timp ce 41,8% au peste 45 de ani, iar 6,4% au între 18 și 24 de ani.

Clujenii despre piața imobiliară locală
  • “Am o colegă care luni a postat un anunț pe OLX că vinde garsonieră în Gheorgheni la prețul de 50.000 de euro negociabil (prețul pieței din anunțuri ar fi la 45.000-50.000). Miercuri a dat-o la 52.000 de euro și dacă ar mai fi stat obținea mai mult, atâta lume a venit încât a trebuit să facă o minilicitație ad-hoc ca să-i separe. E ceva de nedescris ce se întamplă aici cu prețurile la imobile”.
  • “În 1992 mi-am cumpărat o casă cu circa 20.000 de euro... astăzi valorează circa 400.000! Nu cred că tinerii pot menține acest trend de creștere a prețului imobilelor din Cluj-Napoca. Se întâmplă de fapt o sărăcire a românilor... trebuie să vândă 100 ha de pământ pentru a-și cumpăra o casă".
  • “Se vând de la stadiul de groapă, când e pe la etajul doi găsești doar apartamentele mai nașpa disponibile. Cât o să țină trendul nu știu… nu cred că o veșnicie. Oricum, ieri am vazut o casă veche pusă de agenție la 139.500 de euro și mai jos proprietarul o avea pusă la 120.000, negociabil”.
Sursa: Softpedia
Comenteaza