S-au reluat zborurile directe de la Cluj către litoralul românesc. Vor fi câte trei pe săptămână
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 20 Iun 2022, 14:49
- Economie
- Ascultă știrea
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță reluarea zborurilor directe spre Constanţa, una dintre cele mai aşteptate destinaţii de vacanţă a sezonului de vară 2022.
Luni, 20 iunie 2022, de pe Aeroportul Internațional Cluj au demarat primele zboruri din acest sezon estival spre Constanța, operate de către compania aeriană Blue Air.
Zborurile spre litoralul Mării Negre vor fi operate pentru început cu trei frecvenţe săptămânale, în zilele de luni, miercuri şi vineri, iar ulterior cu două frecvenţe săptămânale (luni şi vineri), după cum urmează:
- Destinația: Constanța (CND);
- Debut rută: 20 iunie 2022;
- Zile de operare: Luni, Miercuri și Vineri;
- Program de Operare:
Luni: CLJ 12:40 - CND 13:45; CND 14:15 - CLJ 15:20
Miercuri şi Vineri; CLJ 18:00 - CND 19:05; CND 19:45 - CLJ 20:50
La doar o oră distanță, ruta care conectează Cluj-Napoca de Constanța facilitează călătoriile spre litoralul Mării Negre, atât pentru clujeni, cât și pentru pasagerii din întreaga Transilvanie.
„Astăzi dăm oficial şi startul vacanţelor pe litoralul Mării Negre, prin reluarea zborurilor directe spre Constanţa, de pe Aeroportul Internaţional Cluj. Este un moment așteptat de mulți pasageri, pentru că este o destinație tradițională care completează excelent varietatea destinaţiilor de vacanţă disponibile de pe aeroportul clujean.
Totodată, creșterea traficului turistic este una din prioritățile Aeroportului Internațional Cluj, iar zborurile spre Constanţa aduc o conectivitate rapidă pasagerilor care aleg să susțină turismul autohton, contribuind totodată la dezvoltarea relațiilor turistice și economice naţionale”, a afirmat David Ciceo, directorul aeroportului clujean.
În prezent, alături de zborurile spre litoralul Mării Negre reluate de astăzi, compania Blue Air mai are 5 destinaţii în operare, respectiv București Otopeni, Dublin, Heraklion, Rhodos şi Zakynthos şi alte 7 destinaţii care se vor relua în 2022, după cum urmează: Valencia, Barcelona, Malaga, Madrid, Paris Charles de Gaulle, Amsterdam şi Londra Luton.