Tranzacție jucăușă. Cel mai mare retailer de produse pentru copii din România a fost vândut după cel mai prosper an din istoria companiei

Tranzacție jucăușă. Cel mai mare retailer de produse pentru copii din România a fost vândut după cel mai prosper an din istoria companiei
| Foto: fotomircea - Depositphotos.com

Polish Enterprise Fund VII, un fond de private equity administrat de Enterprise Investors (EI), a vândut Noriel, cel mai mare retailer de jucării, jocuri şi produse pentru copii din România.
 

Compania a fost achiziţionată de Sunman Group, un lider de piaţă turc în comerţul cu amănuntul, distribuţia şi producţia de jucării, care operează sub mărcile Sunman şi Toyzz Shop. Valoarea tranzacţiei va rămâne confidenţială.

În 2016 Enterprise Investors a achiziţionat Noriel pentru o sumă confidenţială. La acea vreme, Noriel era o afacere de familie susţinută de un investitor financiar şi opera o reţea de 47 de magazine. Ca parte a acordului, EI a oferit Noriel finanţare în valoare de 2 de milioane euro pentru a-i stimula creşterea.

Astăzi, compania are 88 de magazine moderne situate în toată România. În 2022, Noriel estimează venituri de 312 milioane lei, cel mai bun rezultat de până acum.

Enterprise Investors este una din cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală şi de Est. Activă din 1990, firma a strâns nouă fonduri cu capital total de peste 2,5 miliarde euro. Aceste fonduri au investit 2,2 miliarde euro în 151 de companii din diverse sectoare şi au vândut 136 de companii, cu încasări brute totale de 4,2 miliarde euro. Noriel a fost a şaptea investiţie a EI în România. Firma continuă să urmărească în mod activ noi oportunităţi de investiţii pe piaţa din România, într-o gamă largă de sectoare.

Comenteaza