Un producător de lactate din Cluj cu afaceri de 14 mil. lei și investiții de 1 mil. euro, mizează pe extinderea firmei în București cu ajutorul altor colaboratori locali

Un producător de lactate din Cluj cu afaceri de 14 mil. lei și investiții de 1 mil. euro, mizează pe extinderea firmei în București cu ajutorul altor colaboratori locali
| Foto: belchonock - Depositphotos.com

Bonas Cluj, producător local de lactate dorește să își extindă afacerea cu noi magazine în Capitală. Firma a raportat un profit de peste 170.000 de lei pentru 2021 și dorește să ajungă la o cifră de afaceri de 25 de milioane de lei la finalul acestui an.

Producătorul de lactate Bonas din Cluj vrea să deschidă noi magazine proprii în Bucureşti, iar strategia este bazată pe asocierea cu alţi producători locali care vor să vândă sub acelaşi acoperiş, a explicat Vasile Naş, preşedintele Consiliului de Administraţie şi CEO interimar al Bonas, pentru ZF.

„Este foarte eficient în momentul acesta stilul de magazine pe care îl avem noi de fapt, asociere de producători direcţi în magazinele proprii, doi-trei producători, şi avem relaţii de colaborare cu producători de mezeluri, carne de pui, pâine şi altele. În magazinele pe care le amenajăm în continuare căutăm aceşti parteneri pentru a eficientiza spaţiile comerciale. Am văzut că la Bucureşti trebuie stilul băcănie, în zona noastră nu e chiar băcănie, ci trei producători care ne amenajăm spaţiile şi avem zonă de vânzare independentă, dar în acelaşi spaţiu“, a spus Vasile Naș.

Astfel, Bonas crede că atunci când un client trece pragul magazinului el devine „client permanent“ pentru toate sortimentele de alimente care se vând, ceea ce înseamnă că producătorii se ajtă reciproc.

Parteneriate pe sortimente cu proucători locali

„Avem pe parte de carne de pui un parteneriat cu producătorul Puiul de Crăieşti, pe partea de mezeluri avem producătorul local Moldovan şi în continuare am început relaţiile cu un producător de mezeluri din zona secuime şi urmează să amenajăm în Bucureşti împreună câteva magazine“, povestește Naș.

Compania Bonas a fost înfiinţată în 1991 de către Vasile Naş alături de unul dintre fraţii săi şi de un cumnat, iar după zece ani de la înfiinţare fondatorii au decis să dezvolte şi o reţea de magazine proprii.

Ținta Bonas: 3 magazine în București

Acum, Bonas are 21 de locaţii în Cluj, încă două în Bucureşti, iar plan mai are încă trei în acest an pentru Capitală.

„Avem contractate încă două spaţii şi al treilea în curs de contractare. La fiecare investiţia este în jur de 25.000 de euro, dotare tehnică, amenajări, autorizări. (...) În magazinele noastre din Bucureşti clienţii găsesc toată gama de produse lactate pe care o producem, circa 60 de sortimente, plus linia de îngheţată pe care am pornit-o în urmă cu doi ani“, a detaliat CEO-ul Bonas Cluj.

Magazinele proprii reprezintă peste 40% din vânzările producătorului, restul fiind împărţite între alte magazine şi lanţuri de retail, contracte speciale precum şcoli şi spitale sau HoReCa.

Dacă în 1991 businessul începea cu procesarea a 200-400 de litri de lapte pe zi, astăzi Bonas procesează între 10.000 şi 15.000 de litri de lapte pe zi, reprezentând lapte de vacă, de bivoliţă şi de oaie care provin din Cluj şi din împrejurimile acestuia.

Afaceri de 15 milioane de lei și investiție de 1 milion de euro

Investiţiile companiei pentru 2022 se ridică la 1 milion de euro, iar acestea cuprind următoarele trei magazine din Capitală, un spaţiu de depozitare nou, o linie de producţie de îngheţată de capacitate mare, un spaţiu amenajat pentru producţia de brânzeturi maturate, inclusiv brânză cu mucegai. În paralel, Bonas încearcă să atragă fonduri nerambursabile pentru o linie tehnologică de ambalare, în valoare de 1,5 milioane de euro.

Producătorul de lactate s-a listat la Bursa de la Bucureşti în 2021, iar câteva luni mai târziu a derulat o majorare de capital. La finalul şedinţei de vineri, 9 septembrie, compania avea o capitalizare bursieră de 15,5 milioane de lei. Cifra de afaceri raportată de Bonas pentru 2021 este de 13.991.084 milioane de lei și un profit de 170.233 lei, potrivit datelor oferite de termene.ro. Pentru 2022 Vasile Naş spune că ţinta este de 25 de milioane de lei.

Comenteaza