Zeci de trenuri CFR Călători suspendate din cauza datoriilor. Rute care trec prin Cluj, afectate. VEZI lista
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:47
- Economie
- Ascultă știrea

Zeci de trenuri ale CFR Călători vor fi suspendate din noaptea de luni spre marți, după ce operatorul feroviar de stat nu și-a achitat datoriile către Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.
Începând din noaptea de luni spre marți, zeci de trenuri ale CFR Călători vor fi suspendate de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, din cauza datoriilor acumulate de operatorul feroviar de stat pentru utilizarea infrastructurii feroviare.
CNCF CFR SA a anunțat luni după-amiază că, începând cu 21 octombrie 2025, ora 00:01, va fi suspendată temporar circulația mai multor trenuri operate de Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, ca urmare a neachitării la termen a tarifelor de utilizare a infrastructurii (T.U.I.), conform obligațiilor contractuale.
Potrivit companiei, restanțele aferente T.U.I. se ridică în prezent la 100.203.237,65 lei, scrie clubferoviar.ro.
Trenuri CFR Călători suspendate
Trenuri Regio suspendate începând cu 21.10.2025, ora 00:01
- R 5431, R 5432: Bacău – Suceava Nord și retur;
- R 5539, R 5540: Pașcani – Suceava Nord și retur;
- R 5568, R 5570: Botoșani – Suceava Nord și retur;
- R 7035, R 7038 (din 25.10.2025): București Nord – Urziceni și retur;
- R 8003: București Obor – Fetești;
- R 8005: București Obor – Constanța;
- R 5106, R 5107: Mărășești – Buzău și retur;
- R 5071, R 5072: Brazi – Buzău și retur;
- R 3030: Brașov – București Nord;
- R 3029: București Nord Gr. B – Brașov;
- R 3115, R 3116, R 3117, R 3118: Timișoara Nord – Oradea și retur;
- R 3126, R 3129: Gurahonț – Arad și retur;
- R 3127, R 3128: Arad – Brad și retur;
- R 4105, R 4106: Bistrița Nord – Cluj-Napoca și retur;
- R 5002, R 5003, R 5016, R 5017: Buzău – București Nord și retur;
- R 4331, R 4338: Oradea – Halmeu și retur;
- R 4332: Satu Mare – Oradea;
- R 4401, R 4402, R 4405, R 4406: Satu Mare – Halmeu și retur;
- R 4502: Siculeni – Brașov;
- R 4533, R 4536: Târgu Mureș – Războieni și retur;
- R 2441, R 2443: Târgu Mureș – Sibiu și retur;
- R 2445, R 2447: Teiuș – Târgu Mureș și retur;
- R 2560, R 2561: Mediaș – Sibiu și retur;
- R 2563: Sibiu – Sighișoara;
- R 2564: Beia Hm – Sibiu;
- R 2567, R 2568: Sibiu – Sighișoara și retur.
Trenuri InterRegio (IR) suspendate începând cu 07.11.2025, până la noi dispoziții
- IR 1634 și IR 1633: Brașov – București Nord și retur;
- IR 1661 și IR 1662: București Nord – Iași și retur;
- IR 1571 și IR 1574: București Nord – Galați și retur;
- IR 1599 și IR 1590: București Nord – Drobeta Turnu Severin și retur;
- IR 1531: Timișoara Nord – Baia Mare;
- IR 1530: Baia Mare – Timișoara Nord (anulat din 08.11.2025);
- IR 1532: Satu Mare – Timișoara Nord;
- IR 1533: Timișoara Nord – Satu Mare (anulat din 10.11.2025);
- IR 1537 și IR 1539: Timișoara Nord – Oradea și retur;
- IR 1743 și IR 1744: Arad – Oradea și retur;
- IR 1745 și IR 1746: Târgu Mureș – Cluj-Napoca și retur.
”CFR SA subliniază că aceste măsuri au caracter temporar, urmând ca circulația trenurilor să fie reluată imediat ce restanțele vor fi achitate integral”, se mai arată în comunicatul administratorului infrastructurii.
TFC a scăpat de suspendarea trenurilor sale
Pe 6 octombrie, potrivit sursei citate, CFR SA a trimis câte o notificare către CFR Călători și Transferoviar Călători prin care le aducea la cunoștință că nu și-au achitat datoriile la plata Tarifului pentru Utilizarea Infrastructurii.
Între timp, TFC și-a achitat sumele restante, așa că trenurile sale nu vor fi suspendate de CFR SA.