Modernizarea politicii, ori Revoluție!

Ca să nu fie dubii și confuzii, precizez că prin modernizarea politicii înțeleg atât înnoirea politicii românești, ca activitate superioară umană și ca instituție care administrează bunăstarea Cetății și a Cetățeanului, cât și a Politicului. Cu tot ceea ce cuprinde acesta: politicieni, partide, organizații afiliate, funcții alese și administrative, privilegii, interese, etc. Prin termenul „Revoluție" înțeleg violența maselor umane și răzvrătirea acestora, indiferent de forma pe care a luat-o în mileniile de istorie: răscoală, revoluție, război civil, anarhie etc.

Răzvrătirea și acțiunea violentă contra elitei politice conducătoare, privilegiate și împuternice s-au produs oriunde-n lume și, evident și-n România, în scopul re-asigurării bunăstării cetății și a cetățeanului de către o altă elită împuternicită. Indiferent de modalitatea în care s-a asigurat această împuternicire - fie prin voința divină, în cazul regimurilor monarhice absolutiste, fie prin contract social, în cazul regimurilor democratice - istoria a schimbat mereu pătura conducătoare a unei societăți. Ceea ce este clar și fără dubii, întrucât o dovedește faptul istoric petrecut, atunci când elita conducătoare politică nu și-a mai îndeplinit misiunea și nu și-a mai exercitat rostul social masele revoltate și sătule de parazitism, lăcomie și abuz au aruncat la coșul istoriei pe paraziții privilegiați și abuzivi. La fel de adevărat este că sunt admirabile exemplele istorice ale parcursurilor ascedente și liniștite ale unor societăți, conduse de elite conștiente și raționale de misiunea lor istorică și de rostul lor social. Asemenea elite inteligente și-au creat un mecanism eficient de auto evaluare, primenire și modernizare. Cazurile Angliei, SUA și țărilor nordice sunt evidente. De partea cealaltă menționez cazul Rusiei țariste, a Franței absolutiste, ori a Germaniei anilor 30 ai secolului trecut, unde „clasa politică" parazitară, slabă, ori abuzivă, dar ineficientă a fost exterminată în gulaguri și lagăre de exterminare.

Pentru a nu rămâne fixați în cadrele unei lecții de istorie, este important să vă spun că acest editorial, conținutul său ideatic, mi-au fost inspirate de intervențiile zilnice în direct ale ascultătorilor Matinalului Realitatea FM Cluj, pe care-l realizez cu colegul Florin Otrocol. Zecile de rostiri ale oamenilor, făcute în fiecare zi, în mod liber și franc, îmi demonstrează actualitatea titlului și justețea argumentării. Încă de la primele mele editoriale publicate de Ziua de Cluj, înaintea alegerilor prezidențiale, am avansat ideea că pentru români și România viitorul a devenit urgent și nerăbdător, fiind totuși sceptic că societatea românească va intra într-un nou ciclu istoric.

Toate datele, informațiile, anlizele și prognozele indicau un câștigător al scrutinului prezidențial care însă nu avea trăsăturile și calitățile unui om de stat capabil să-și asume o misiune istorică pentru națiunea și țara sa. În primul rând pentru acest om era nepregătit și nepotrivit pentru o asemenea măreață și importantă statură. La acel moment nu aveam cum să întrevăd intervenția decisivă a instinctului național, cel care a intrat, neașteptat, în forță și decisiv, pe teatrul de luptă electorală, îndreptând România și societatea sa către un nou ciclu istoric. Cel al modernizării și primenirii mentale și sociale. De atunci tot văd și aud tot felul de pigmei politici care-și întabulează această victorie a instinctului național în patrimoniul lor personal, brenduindu-se ca mari și unici lideri politici, ori strategi. Jalnici, orbi și condamnați sunt acești oameni care nu pricep că vremurile nu mai sunt peste oameni, ci oamenii s-au ridicat peste vremi. Și că vremea lor s-a încheiat. Vremea politicianismului parazitar, arogant, incompetent și corupt a trecut.

Observ că în continuare sunt mulți politicieni care nu pricep că la 16 noiembrie a început o nouă eră. Aș putea-o și denumi. E vorba de Era Cetățeanului. A omului anonim, liber, informat, mobil și determinat în satisfacerea nevoilor și dorințelor sale de către cei mandatați prin contractul social al alegerilor democratice. Politicienii români ar face bine să priceapă, până nu-i prea târziu pentru ei, că noile tehnologii și rețele de comunicare au comprimat nu numai spațiul, transformând lumea într-un sătuc global, ci au scurtat și comprimat și timpul. Oamenii nu mai au răbdare, fiindcă senzația generală este că nu mai e timpul din belșug, care a fost. De aceea, cred, că-n România mandatele pașnice de patru ani vor fi rare, în cazul în care administratorii afacerilor și intereselor noastre publice nu-și vor îndeplini misiunea și rostul cu care au fost împuterniciți. La urmă, dar nu în cele din urmă, politicienii români au avut ocazia, încă odată, că alegerile se pierd sau se câștigă din cauza emoțiilor, iar emoția odată ce devine colectivă se transformă-n avalanșă, care rade totul în cale. Liberul arbitru e la îndemâna elitei politice românești să decidă dacă supraviețuirea sa ca pătură socială e mai importantă și mai utilă decât lăcomia, parazitismul și parvenire. Dumnezeu să-i dea gândul cel bun!