A tras DNA în cine nu trebuia?

A tras DNA în cine nu trebuia?
Am aflat, cu stupoare, ca de mai mult timp, prin grija doamnei Laura Codruta Kovesi si bunavointa autoritatilor de la Chisinau, in Republica Moldova, a fost delegat un specialist al Directie Nationale Anticoruptie. Evident, totul a fost impachetat frumos, cu acordul si sub indrumarea FBI. Scopul operatiunii este, evident, combaterea coruptiei institutionalizate. Si, iata, ce a iesit.

Despre ridicarea imunitatii lui Vlad Filat se va mai vorbi mult si bine. La fel cum se va mai vorbi mult si bine si despre arestarea si punerea acestuia sub acuzare. Dincolo de rationamentele si mesajele vizand lupta impotriva coruptiei din Republica Moldova, acest eveniment de grad zero este upgradat prin implicatiile sale politice. De ce?

Din simplul motiv ca toti comentatorii scenei politice, dar absolut toti, au ajuns la concluzia ca, prin punerea la zid a lui Filat si demonizarea implicita a Partidului Democrat Liberal din Republica Moldova, drumul spre Uniunea Europeana a surorii noastre mai mici a fost blocat. Si ca, de acum incolo, se va vorbi mai cu seama despre axa Chisinau - Moscova.

Cu alte cuvinte, ar fi fost executata o operatiune tipica KGB. Facuta tocmai in scopul ca Federatia Rusa sa redobandeasca acest teren de joc numit Republica Moldova, aflat la granita cu NATO si Uniunea Europeana.

Interesant este ca nici unul dintre analistii politici nu pun la indoiala fondul informatiilor transmise de institutia anticoruptie din Republica Moldova. In sensul ca, domnul Vlad Filat se numara si el printre numerosii demnitari corupti din Republica Moldova.

Este greu de spus cum va reusi opinia publica de la Chisinau si din intreaga lume sa depaseasca aceasta aparenta contradictie in termeni. Va sa zica, Filat este corupt si, totusi, arestarea si anchetarea lui constituie o grava lovitura data Republicii Moldova in drumul ei, pana de curand, de netagaduit, catre structurile euroatlantice. Dar pana cand va exista un raspuns, pana cand ne va fi oferita cheia acestei intrigi tipic fanariote este extrem de relevanta si o alta informatie. Cea din debutul acestei analize. Pe care o putem completa si cu altele.

Se stie, deci, cu precizie, ca structura anticoruptie din Republica Moldova este consiliata de DNA Romania si de FBI-ul american. Se mai stie ca DNA Romania a devenit, cu adevarat, glorios in ochii partenerilor nostri euroatlantici incepand din momentul in care l-a inhatat pe un prim-ministru al Romaniei, respectiv pe Adrian Nastase. Si si-a consolidat reputatia de institutie fara mama, fara tata, neinfricata, necrutatoare, dresandu-i si actualului prim-ministru Victor Ponta un dosar penal. Dupa ce, in ,prealabil a obtinut o condamnare si impotriva numarul doi din PSD, azi numarul unu, Liviu Dragnea. Nu care cumva DNA Romania si-a exportat acest mod de operare si in Republica Moldova, vizand cea mai importanta tinta politica?

Mai stim ca serviciul secret al Republicii Moldova, echivalentul SRI-ului romanesc este, literalmente, impanat cu fosti ofiteri KGB, dintre care cei mai multi, daca nu cumva toti, au fost preluati si de FSB, noua securitate a Rusiei. Si la fel se intampla, la o scara ceva mai mica, si in ceea ce priveste structura de securitate a Republicii Moldova.

Si atunci, la ce concluzie am putea oare sa ajungem, pana una-alta? Ca, in cel mai bun caz, fara vreo rea intentie, doar din prea mult avant, DNA Romania in parteneriat cu FBI - Statele Unite au comis o greseala de mari proportii. Cu consecinte istorice.

 

Comenteaza