Legăturile Clujului cu scandalul din jurul Internelor

Legăturile Clujului cu scandalul din jurul Internelor
Totul a început în 1990, când premierul Roman a dispus înfiinţarea în luna martie a temutului Serviciu de Informaţii 0215.

 De atunci au mai existat trei clujeni, generalul Rusu Stoian, generalul Virgil Ardelean şi fostul ministru de Interne, Ioan Rus, care şi-au legat, într-un fel sau altul, numele de temutul serviciu care a produs astăzi criza din Coaliţie.

 

O criză politică pornită, culmea, tot de la un clujean-premierul Emil Boc, care a forţat epurarea ministrului Nica şi obţinerea controlului pe Interne! De altfel, trebuie spus foarte clar că întreg circul din ultimele două zile este generat de două aspecte esenţiale. Primul ar fi rolul pe care îl are Ministerul Administraţiei şi Internelor în organizarea scrutinului electoral de peste mai puţin de două luni şi cel de-al doilea, deloc de neglijat, controlul pe care noul ministru l-ar exercita asupra celui mai puternic Serviciu de Informaţii Interne la această oră în România, 0962.

 

 Singurul serviciu de informaţii care nu se află şi nu s-a aflat niciodată sub controlul Parlamentului sau al Preşedinţiei. Un serviciu aflat în directa subordine a ministrului Administraţiei şi Internelor. Criza politică actuală a fost generată exact din dorinţa de control politic pe care preşedintele Traian Băsescu şi-o doreşte asupra acestui serviciu de informaţii. Un Serviciu vital nu doar în ecuaţia alegerilor şi a campaniei electorale, ci şi datorită arhivei impresionante deţinute. O arhivă ce-şi are începuturile în tumultuosul an 1990, dar care a continuat să adune informaţii vitale în perspectiva alegerilor, până în zilele noastre.

 

Astăzi, 0962 are o reţea de agenţi de informaţii care prezintă, zilnic, un raport extrem de complex asupra stării naţiunii! Practic, informaţiile de care dispun cei de la 0962 sunt adunate în timp real, din fiecare cătun şi secţie de poliţie de la nivelul României. Exact asta este, în realitate, cheia luptei politice care se dă astăzi între Premier şi Preşedinte, pe de o parte, şi PSD, de cealaltă parte. începând de luni dimineaţă, de la ora 10.45, cel care a punctat iniţial la imagine pe scena publică românească a fost PSD, care a dovedit că poate fi şi monolitic în decizii şi acţiuni.

 

 Cel puţin aparent, social-democraţii au acţionat în privinţa ministrului Nica extrem de hotărât. Ferm. De cealaltă parte, premierul Boc, la rândul său, a părut, poate, mai hotărât ca niciodată să NU-şi anuleze decizia de revocare a ministrului de Interne. Hotărâre şi prestaţii aproape incredibile din partea unor actori politici care ne-au obişnuit în ultimele luni cu schimbări dese şi rapide de poziţie! Cu retractări şi reveniri penibile. în scenă a intrat şi preşedintele.

 

 Acesta a câştigat ieri, la rândul său, puncte importante după ieşirea la rampă de la Cotroceni cu un chip de mediator îngrijorat, care însă nu mai păcăleşte pe nimeni. în realitate, Traian Băsescu este exact acel “michiduţă” care l-a împins pe Emil Boc la gestul care a provocat criza politică! Văzând că nu-şi poate impune propriul ministru în Cabinet, acesta propune nici mai mult, nici mai puţin decât ca portofoliul să fie acordat unui independent politic (!) sau, surpriză totală, chiar unui liberal!

 

 Exemple pentru susţinerea acestei idei năstruşnice menite să pună în şah PSD - numirea şefilor de servicii de informaţii de către preşedinte în urmă cu trei ani! Abia acum, PSD este în corzi. Ce vor face social-democraţii? Vor accepta să renunţe la Nica, ceea ce ar echivala cu o înfrângere în faţa lui Băsescu şi Boc sau vor susţine hotărât că singura variantă viabilă rămâne Nica la Interne?

 

Dacă Geoană va accepta varianta de la Cotroceni, va exista riscul ca artizanii ieşirii de la guvernare, Năstase-Mazăre-Vanghelie-Iliescu-Dragnea, să se ostilizeze şi radicalizeze şi mai mult împotriva lui Geoană! Cert e că Băsescu a ieşit cu două variante extrem de greu de combătut şi refuzat, din punct de vedere al jocului de imagine la nivelul spaţiului public.

 

Preşedintele a mutat magistral. Rămâne să vedem mutarea PSD, o mutare despre care sunt sigur că va surprinde la fel de mult în cazul în care artizanul ei va fi Viorel Hrebenciuc. Cel care se află cu spatele la zid şi poate pierde şi bruma de încredere şi admiraţie, în special în Cluj şi Ardeal, de care se mai bucură în spaţiul public este însă premierul Boc, care dacă va fi nevoit să accepte întoarcerea lui Nica în Cabinetul său, ar trebui să demisioneze în secunda doi!

 

Altfel, va deveni ciuca bătăilor de joc despre statornicia deciziilor faţă în faţă cu supunerea oarbă faţă de Preşedinte. Culmea este că victima politică a acestui scandal poate fi cu uşurinţă exact premierul de la Cluj! Asta dacă preşedintele şi partidul său îl vor lăsa din braţe...


Citiţi şi noul www.raresbogdan.ro, cu însemnări, observaţii, comentarii şi analize zilnice ale editorialistului ZIUA de CLUJ.

Comenteaza