Ardeleni de generaţii sau trăitori adoptaţi pe aceste meleaguri iubesc Universitatea fără să ceară nimic în schimb. E iubire cu sufletul şi cu mintea deopotrivă. E iubirea pentru Ardeal condensată într-un simbol. De ce ne iubim părinţii? Dar fraţii? De ce ne iubim soţia? De ce ne iubim copiii? De ce ne iubim prietena? De ce iubim Transilvania? întrebări cu răspuns indus. întrebări similare cu...de ce iubim atât de m“U”lt !? Fiecare poate răspunde în mod diferit, dar toţi ştim că simţim acelaşi lucru.
Aceeaşi emoţie. Aceeaşi simţire. Aceeaşi tresărire abolut specială. Tremur în glas, fiori de emoţie şi lacrimi în ochi. Asta simte orice clujean şi ardelean care iubeşte locurile în care s-a născut sau în care a studiat, trăieşte, iubeşte şi, în cele din urmă, ajunge să mai şi ...moară puţin. Totul porneşte de la povestea bunicului spusă nepotului şi de la mersul cu tăticul de mână la un meci cu nişte aparent “semizei” în alb şi negru.
Tribune pline, galerie şi cântece, agitaţia şi urletul care ne sperie puţin atunci când în poarta adversarilor intră mingea şutată de “unul de-al nostru”! De aici începe totul. De aici încolo e doar dragoste, iubire, dedicaţie şi multă simţire. Istorie neromanţată şi viitor autentic.
La rândul nostru, ajungem să ne ducem iubita acolo, ... în templu, apoi copilul, după un timp, nepoţelul, şi după asta noi plecăm, dar “U” rămâne veşnic. Sunt permanent unii “nebuni” frumoşi dispuşi să iubească necondiţionat în alb şi negru. E un simbol mult prea puternic şi mult prea iubit pentru a nu rezista atâta timp cât va exista Transilvania. Haide, “U”, te iubim cu sufletul! Al nostru, al celor ce au fost şi, mai ales, al celor care vor veni...
