Votul, o armă imbatabilă a cetăţeanului dacă...

Votul, o armă imbatabilă a cetăţeanului dacă...
... AR DEVENI OBLIGATORIU pentru toţi cetăţenii ţării. Într-un asemenea caz fericit, zic eu, nu am mai asista la anomalia de acum când o mână de oameni, de regulă sub 30%, ne impun candidatul care le place.

Aşa încât ajung pe scaunele cele mai înalte de demnitari şi chiar de preşedinte al ţării persoane dubioase, uneori corupte,aproape  toate străine de interesele generale ale societăţii, fapt dovedit de aproape toate guvernările din cei 20 de ani nefaşti pentru o democraţie adevărată şi un stat de drept, în adevăratul sens al cuvântului...

 

Pe de altă parte, votul obligatoriu va face, în timp, şi o educaţie civică pe măsură celor care până acum... dintr-un anumit soi de nepăsare faţă de soarta ţării, soi de lene românească, balcanică, cum au zis unii, parafrazând singtama “lasă-mă să te las”, dar şi de o lehamite indusă de toate necazurile ce au dat peste ţară din momentul în care bolşevicul ce a pus mâna pe putere în 1989 a proclamat “democraţia originală”, care să nu “întineze valorile comuniste” şi, legat de ea,  proprietatea ca moft etc.etc. Ei, bine , această categorie de cetăţeni s-au mulţumit să stea acasă, pe margine, şi, în cel mai bun caz, să facă haz de necaz bârfind, mai rar criticând, demnitarii, guvernul, preşedinţia.  Votul obligatoriu i-ar determina pe toţi cetăţenii ţării să alegă neghina din  grâu . în ţările care-l aplică, aleşii sunt mult mai aproape de interesele cetăţeanului şi cei aleşi reprezintă, cu adevărat, opţiunea generală a poporului.

 

...VOR FI ALEŞI PRIN VOT DIRECT  atât magistraţii din vârful piramidei, cît şi cei din  forul superior din judeţe. Atunci da, vor da socoteală în faţa alegătorilor de ceea ce au făcut şi ceea ce au de gând să facă pentru asanarea societăţii de elementele corupte, transparenţă deplină a modului cum s-au cheltuit resursele financiare etc., etc. Prin alegerea vârfurilor magistraţilor prin vot, pe aceleaşi liste cu primarii, consilierii, deputaţii etc., se va sparge crusta acestei, acum,  caste păguboase pentru ei şi pentru stat, care, iată, iese ruşinos de blamată de contribuabili, la scară naţională, cum nu s-a mai întâmplat niciodată!

 

Această alegere prin vot va trebui dublată de o lustraţie la sânge, eliminându-se din sistem, “mărul putred”, cum zice poporul, adică toate elementele cu un  trecut suspect, lucru uşor de dovedit prin dosarele  fostei securităţi, dar chiar şi ale justiţiei comuniste. Iar în ceea ce priveşte retribuţia şi sporurile, lucrurile pot fi simplificate publicându-se fişa postului şi cui nu-i place, poate să plece, cine se angajează ştie din start la ce se duce.

 

Nu vă fie teamă, că nu rămâne magistratura fără personal în  situaţia în care, anual, mii de absolvenţi de drept, unii cu masterate şi cu doctorate, bat la porţile justiţiei.Vor învăţa din mers, pentru că mai deficitari decît judecătorii de acum, care au pierdut la CEDO , îndatorând statul cu peste 90 de milioane de euro, nu pot fi mai puţin eficienţi...Iar la toate acestea trebuie obligatoriu să se introducă în legea magistraturii RĂSPUNDEREA MATERIALĂ a judecătorului care aduce prejudicii contribuabilului. De ce să suportăm toţi lipsa de profesionalism sau reaua-credinţă a unui judecător care dă sentinţe “în dorul  lelii”.

 

...ŞI ŞEFII POLIŢIEI vor fi aleşi prin vot. Şi fără sindicate şi jocuri de acestea anarhice care, în loc să dezvolte democraţia, o strangulează. Adică, cum ?! Instituţia care ar trebui să fie la baza statului, menită să apere instuţiile statului şi cetăţenii,  are sindicat care să-i apere de... stat?!  Aşa ceva, ca şi alte asocieri, nu ar trebui permise prin lege. Poliţia trebuie, după părerea mea, să adopte un regim intern, militar..  

 

Iată câte aspecte se cuvin tratate odată ce se hotărăsc modificări ale Constituţiei devenită vizibil şi ea anacronică....

 

Comenteaza