Ţeapa italiană: de la politică la economie

Ţeapa italiană: de la politică la economie
Sincer, m-am gândit mult înainte de a scrie rândurile de mai jos.

Pentru că sunt, în Cluj, în afară de ţeparii italieni ce îi iau pe clujenii primiţi să lucreze în oraşul lor drept nişte fraieri uşor de dus de nas, şi italieni care ţin la onoare şi la respectul comunităţii româneşti în care îşi duc viaţa. Se întâmplă că din ce în ce mai multe firme clujene se plâng că nu-şi pot “recupera” banii care li se cuvin din prestarea de servicii către mari firme ale unor italieni mincinoşi, care au avut norocul să câştige licitaţii de lucrări pe bani publici.

 

 De aceea mă gândesc serios la o modalitate legală de a face presiuni asupra instituţiilor publice, Primărie şi Consiliul Judeţean, să nu mai permită ca orice firmă (mai ales din peninsulă!) să se prezinte la astfel de licitaţii, pe bani foarte mulţi, care, până la urmă, iau cu siguranţă drumul Italiei, în timp ce firme autohtone dau faliment, aşteptând să fie plătiţi de aceşti escroci, cu lunile! în vreme de criză ar trebui ca instituţiile bugetare să limiteze accesul la banii publici doar pentru firme româneşti.

 

 Şi nu am să comentez dacă Italia va proceda la fel. în fond, să lucreze fiecare acasă la el. Noi trebuie să ne gestionăm sărăcia noastră, nu să îngrăşăm porcul în Europa. Mi s-a făcut uşor greaţă când am citit într-un fel de gazetă bilingvă, de doi bani, numită “Piazza Italia”, despre “marea întâlnire” dintre “marele” Franco Frattini, fost comisar european pe justiţie, actual ministru de externe al lui Berlusconi, şi dl Cristian Diaconescu, ministrul român de externe.  Totul a fost numai lapte şi miere:obiective bilaterale, dezvoltarea relaţiilor economice şi alte asemenea bla, bla-uri.

 

 Noi, românii, suntem, ca de obicei, mai fraieri: când a izbucnit scandalul “Mailat”, o mare parte a presei italiene ne-au făcut ţiganii europei, au trimis echipe de filmare să arate preacinstiţilor şi preaeducaţilor italieni “mizeria” din România; noi, de douăzeci de ani n-am fost în stare să facem apel la presa din peninsulă, pentru a face cunoscute opiniei publice italiene faptele reprobabile ale sutelor de gunoaie italiene propăşite în ţara noastră.

 

Dar, poate că nu e târziu nici acum! Mai sunt câteva zile până la publicarea raportului pe justiţie al  Uniunii Europene. Un rol important în denigrarea justiţiei româneşti şi a României în ce priveşte justiţia l-a avut exact acel “mare domn politician” din Italia: Franco Frattini. Acela care vorbea mai deunăzi despre relaţii bilaterale cu România. Acelaşi care a militat acerb pentru amprentarea copiilor români. Iată cum amabilitatea şi marea prietenie între popoarele noastre de sorginte latină iese la iveală, din fiecare gest.

 

Spuneam că m-am gândit mult până să sciu aceste rânduri; şi asta, pentru că am prieteni italieni la Cluj. Oameni oneşti, care ştiu să-şi respecte cetăţenia şi onoarea. Aşa că îi asigur, pe Giaccomo şi pe Giuseppe, că am faţă de ei aceeaşi stimă şi acelaşi respect, dar că în numele prieteniei cu ei, eu nu sunt dispus să trec cu vederea bătaia de joc a altora. Om fi noi o naţiune mică şi mai săracă, dar nu cred că trebuie să permitem să fim bătaia de joc a nimănui! Mai ales a acelora care vin să facă afaceri profitabile în amărâta noastră de ţară.

 

Comenteaza