Din punct de vedere statistic, există controverse: legendele dau, rotund, un număr de o sută de mii de studenţi pentru întregul centru universitar, adică aproape o treime din populaţia oraşului, ceea ce este enorm; presa locală invocă o cifră, cu nimic mai impresionantă, de optzeci de mii, câtăvreme INS (Institutul Naţional de Statistică) alocă oraşului circa şaizeci de mii de studenţi. Curios, tocmai ultima cifră, cea oficială, pare cea mai puţin credibilă, câtăvreme, doar cumulând cifrele declarate public de UBB (peste patruzeci de mii) şi Universitatea Tehnică (peste douăzeci de mii), trecem lejer peste această cifră, nesocotind celelalte universităţi de stat şi pe cele private. Dar cu numărătorile româneşti suntem deja obişnuiţi, nu ne mai miră nimic, deşi ne interesează să ştim exact aceste date. Din această cifră, tot estimativ, în jur de 20% (în orice caz sub 30%), sunt clujeni, adică „băştinaşi". Luând ca reper rezonabil borna de optzeci de mii şi scăzând ce e de scăzut, o socoteală simplă ne arată că, teoretic, au intrat în oraş deodată (şi trăiesc aici minim nouă luni) în jur de şaizeci de mii de oameni, aproape dublu decât întreaga populaţie a oraşului Dej, semnificativ peste municipiul Turda sau că s-a mutat la Cluj tot Zalăul şi încă vreo câteva comune.
Tot informaţii din presa locală spun că această comunitate studenţească (un oraş în oraş) ar aduce cu sine anual circa 400 milioane de euro, o cifră copleşitoare şi o sumă mai mare chiar decât bugetul Primăriei. Este evident însă că influenţa acestui macrogrup nu e doar demografică sau financiară, deşi, inevitabil, de aici se porneşte.
Şaizeci de mii de oameni, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, înseamnă evident o scădere a vârstei medii a populaţiei, practic, o întinerire semnificativă a oraşului, fapt care nu poate să treacă neobservat sau fără urmări. Dacă iarna nu-i ca vara, atunci tănărul nu-i bătrân. La această etapă a vieţii, tinerii le vor pe toate şi pe toate le văd posibile, ei învaţă, experimentează, muncesc, iubesc, vor să ştie, vor să ajungă, vor să devină, îşi caută identitatea, rostul, perechea, investesc, cheltuie, risipesc. E o forţă, o energie şi o efervescenţă cum nu întâlneşti de două ori în viaţă, iar asta se răsfrânge şi asupra celorlalţi. Sosirea lor poate fi asimilată unei invazii, doar că nu sunt lăcustele acelea flămânde venite să devoreze, ci mai degrabă să fecundeze oraşul. Câştigul este intelectual, comportamental şi moral, deoarece se poate, teoretic, conta pe un anume potential de performanţă, pe un nivel mai ridicat de civilitate şi pe o atitudine şi o condiţie socială deasupra mediei. Peste tot în lume, aportul demografic înseamnă forţă, potenţial de dezvoltare, energie, emulaţie, dinamism, toate bunuri de mare preţ pe care urbea ar trebui să le conştientizeze mai bine, să le preţuiască şi să le folosească.
Apoi vin banii. ?aizeci de mii de oameni înseamnă tot atâtea guri de hrănit, tot atâţia indivizi de îmbrăcat şi de dus traiul zilnic, cel puţin. Se ştie că în Cluj preţul chiriilor este mai mare decât media pe ţară, că preţul locuinţelor este la fel, apropiat de cel din capitală, că preţurile, în general, sunt mai mari aici pentru că există o mare presiune de cumpărare care, ca întotdeauna, avantajează vânzătorii. Se poate vedea apoi cu ochiul liber că, de câteva zile, spatiul public s-a aglomerat, că străzile s-au umplut de maşini, că mijloacele de transport în comun sunt mai populate, că este o densitate mai mare de interacţiuni, preocupări şi interese pe fiecare bucăţică de oraş. Nu toate sunt plăcute pentru băştinaşi, dar asta ar trebuie să fie doar o grijă în plus pentru edilii oraşului, deoarece, per general, bilanţul este pozitiv pentru toată lumea. Aparent, studenţii creează o presiune pe piaţa muncii, unii dorind să muncească în timpul facultăţii, alţii şi după, reprezentând, ca mână de lucru calificată, o concurenţă puternică pentru clujenii de origine şi trăgând în jos, prin extinderea ofertei, veniturile salariale. În fond însă, şomajul în Cluj este printre cele mai scăzute, iar veniturile printre cele mai mari la nivel naţional, ceea ce arată că potenţialul bine folosit şi distribuit are efecte pozitive pentru toţi.
Am lăsat la urmă partea mondenă a lucrurilor, cea care dă ritm, culoare, vârstă, farmec şi unicitate oraşului nostru. Ce ce ar fi Clujul fără studenţi? Căci (pe lângă librării şi biblioteci), ce s-ar face fără ei barurile şi cluburile, mall-urile şi restaurantele, bodegile şi fast-foodurile, sălile de spectacol şi cele de teatru, parcurile şi străzile? Cine ar da tonurile modei şi cine ar împodobi faţa oraşului? Greu de zis. Una peste alta, cred că trebuie spus studenţilor „bine aţi venit": la învăţat, la muncă, la distracţie!
Viorel NISTOR
