Armaghedon, 30 de secunde

Armaghedon, 30 de secunde
La 30 de secunde evalueaza publicatia britanica Daily Mirror timpul optim pentru evitarea declansarii oficiale a celui de-Al Treilea Razboi Mondial. Care, de fapt, a inceput. Angrenand cele mai multe state angajate, pana acum, intr-o conflagratie mondiala.

Spatiul aerian, extrem de limitat al Siriei, face ca, pentru prima data dupa o jumatate de secol, avioanele de lupta rusesti sa se afle in contact cu cele americane. Si chinezesti. Pentru ca meniul sa fie complet. Intrucat acest spatiu aerian nu poate fi de nimeni organizat, riscul unei coliziuni este maxim. Douazeci de mile distanta intre avioanele de lupta ale unor state diferite si ostile, inseamna doar de 30 de secunde.

Situatia se complica. Extrem de mult. Si pe toate fronturile. Rusia a amenintat NATO, in general, si Romania, in special, somand aceste etnitati sa renunte imediat la proiectul Deveselu. Invocand faptul ca Deveselul incalca Tratatul fortelor nucleare cu raza medie de actiune incheiat in 1987. Adica, acum 28 ani. Ministerul Roman de Externe a dat un raspuns mai detaliat decat oricand. Semn ca situatia este groasa. Ca si amenintarea. Dar litigiul Deveselul este o piesa mica, pe o tabla de sah care se extinde din Europa pana in Orientul Apropiat si pana departe in Asia. Epicentrul, pana una - alta, ramane tot in Siria.

Comentam ieri o supozitie facuta de domnul Adrian Severin. Si anume ca, in secret, Statele Unite ar fi incheiat o intelegere cu Rusia. Pe seama Europei. Si, iata ca, un eveniment tinde sa-i dea apa la moara ilustrului specialist in geopolitica. Statele Unite isi retrag cel mai mare portavion din zona. Sub pretextul executarii unor reparatii. Daca aceasta nu este o pura intamplare - si oare cum am putea sa credem in intamplari, intr-un joc geostrategic de o asemenea importanta - atunci s-ar putea sa constatam ca, dintr-un motiv sau altul, poate chiar cel invocate de domnul Severin, Statele Unite au decis sa abandoneze, pur si simplu, spatiul sirian.

Daca asa ar sta lucrurile, atunci ne-am afla in prezenta unei situatii cu totul si cu totul noi si extrem de periculoase pentru echilibrul planetei. De ce? Cum spunea, Siria este epicentrul celui de-al Treilea Razboi Mondial. Semnalele pe care marile puteri le dau in Siria defineste viitoarele ostilitati si aliante. Si ne pot sugera cam in ce parte se va inclina balanta acestei confruntari globale. Daca pentru americani, daca pentru avioanele de vanatoare F16 este periculos sa se afle in proximitatea aeronavelor de lupta rusesti, SUV 34, daca acelasi risc este si in ceea ce priveste dronele diferitelor puteri militare, care brazdeaza cerul Siriei, ca sa nu mai vorbim de rachete, si daca, din aceste considerente, Statele Unite au decis sa inceapa o retragere discreta, incepand chiar din spatiul maritime, prin indepartarea din zona a portavioanelor, atunci, deodata, in Siria, vom avea o alta configuratie a razboiului.

Este interesanta si extrem de semnificativa prezenta in zona a unuia dintre cele mai performante portavioane ale Chinei, Liaoning, ca si a trupelor terestre de comando. Din ce in ce mai multe echipamente de lupta si din ce in ce mai multi experti chinezi isi amplaseaza obiectivele in proximitatea, nu numai a Statului Islamic, ci si a ceea ce a mai ramas din statul sirian, condus Bashar al-Assad, cumva la o intersectie de rute militare si cu kurzii prezenti in zona, dar si cu trupele siriene anti-Bashar, instruite si inarmate de americani. Iar in spatiul aerian al Siriei, ocupa pozitii de lupta, nu numai aeronave F16 - poate in retragere - nu numai faimoasele avioane de vanatoare SUV 34 ale Federatiei Ruse, ci si escadrilele J15 ale Chinei.

Daca America se retrage, tacit sau explicit, coalitia occidentala ramane in Siria descoperita. Ceea ce inseamna ca, mai devreme sau mai tarziu, statele europene se vor retrage si ele. Dar cine ramane? Ramane regimul Basad Al Assad, raman trupele siriene ostile acestui regim, dar din ce in ce mai decimate, in special, de rusi, ramane Moscova prezenta, ramane Beijingul, ramane Iranul, care si el a desfasurat trupe de comando in Siria - pe langa faptul ca a permis survolul avioanelor rusesti - si raman kurzii.

Se prefigureaza astfel o alianta. O alianta care numai americana nu este. O alianta condusa, in principal, de trei state puternice din zona. Si cu mari interese in zona. Federatia Rusa, Republica Populara Chineza si Republica Islamica Iran. Nu este deloc exclus sa li se adauge kurzii. Care si ei anunta ca si ceilalti ca lupta impotriva Statului Islamic. Si care au fost bombardati, "din greseala", in repetate randuri, de catre turci. Turcia fiind cel mai important partener NATO din regiune.

Dar intrebarea cheie ramane, totusi, urmatoarea: Ce fac Statele Unite? Se retrag pentru a iesi din joc, abandonand total Orientul Mijlociu, adversarilor sai traditionali? Sau se retrag pentru a reveni? Intr-o noua configuratie.

Comenteaza