(Cel puţin) Nouă observaţii despre Cabinetul Ponta

1. Atuul cel mai important al echipei Ponta este Florin Georgescu.

"Mâna dreaptă" a guvernatorului BNR ajunsă în fruntea Finanţelor reprezintă un cec în alb al d-lui Isărescu pentru politicile fiscale ale noului Cabinet şi asigurarea că, în ciuda inerentei relaxări fiscale din lunile rămase până la alegeri, hăţurile nu vor fi scăpate. Un semn de întrebare rămâne: de ce s-a insistat cu faptul că dl. Georgescu va fi ministru doar pe durata limitată a actualului mandat, după care va reveni la BNR?

2. Dl. Ponta a renunţat la câteva nume indisolubil legate de baronetul PSD, vehiculate îndelung în presă înaintea anunţului de marţi seara. De pildă, la Mediu a fost preferată d-na Rovana Plumb, în detrimentul "omului lui Mazăre", dl. Nemirschi. Pe de altă parte, portofoliul Agriculturii a fost complet scăpat de sub controlul d-lui Ponta, revenind pupilului voiculescian Daniel Constantin. Oricât ar părea drept proces de intenţie, este inevitabilă conexiunea acestei numiri cu dosarul din instanţă al d-lui Voiculescu, în care se judecă taman cu Ministerul Agriculturii - o "servită" jenantă, care lasă o umbră asupra guvernului.

3. D-na Corina Dumitrescu, orice s-ar spune, nu are ce căuta în fruntea Ministerului Educaţiei din postura de rector al unei universităţi particulare. Când pretinzi că îţi bazezi selecţia pe competenţă şi integritate, nu poţi numi ministru un om care conduce o universitate privată de rang şi prestanţă inferioare. În plus, d-na Dumitrescu s-a aflat într-o incompatibilitate evidentă pe toată perioada din vara anului trecut până acum, ocupând concomitent funcţia de rector la "Dimitrie Cantemir" şi cea de membru al CSM, din partea societăţii civile (!). De altfel, validarea în Senat a componenţei CSM s-a făcut, în iunie 2011, printr-un artificiu care seamănă izbitor cu situaţia de la Legea Pensiilor, când Roberta Anastase a fost acuzată de "furt": deşi la prezenţa nominală erau 88 de senatori şi se asigura cvorumul, reprezentanţii puterii au părăsit plenul înaintea votului, lăsând şedinţa fără cvorum. Chiar şi aşa, s-a trecut la vot şi d-na Dumitrescu a fost validată într-o şedinţă neregulamentară. În calitatea de preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Universităţilor Particulare din România, d-na ministru desemnat este în proces tocmai cu ministerul pe care ar urma să-l conducă, după ce a contestat rezultatele clasificării universităţilor private, aflate in corpore în ultima categorie, cea mai slabă. Fireşte că veţi fi de acord că d-na Dumitrescu este departe de a fi o alegere inspirată la Ministerul Educaţiei.

4. În aceeaşi ordine de idei, tare sunt curios ce caută dl. Alistar în noul cabinet. Dacă dl. Ponta l-a pus din proprie iniţiativă, mare prostie va fi făcut să-şi bată cuie singur în talpă. Omul este incompatibil, declarat astfel de ANI, de instanţă şi de Curtea Constituţională, cel puţin până pe 7 august. În plus, înfiinţarea unui portofoliu care să se ocupe cu "transparenţa decizională" aduce a Orwell şi induce intenţia de a pune în practică tocmai contrariul. Transparenţa decizională, de care este nevoie astăzi ca de apă, se face, nu se clamează. După 22 de ani în care toţi au vorbit despre ea, dar nimeni nu a avut voinţa de a o implementa, promisiunea unei guvernări transparente, fie şi prin cocoţarea unui domn care să se ocupe doar de asta, este egală cu zero dacă nu va fi transpusă în realitate.

5. Ard de nerăbdare să-i văd pe d-nii Băsescu şi Marga în acelaşi avion, plecaţi într-o vizită de stat. Două personalităţi de forţă, cu calităţile şi defectele lor, au dat amândoi dovada, de-a lungul timpului, de o capacitate uluitoare de ranchiună şi spirit revanşard. Ajunşi acum în aceeaşi teacă şi obligaţi să reprezinte împreună puncte de vedere comune, în virtutea interesului naţional, vor fi nevoiţi să-şi calce amândoi peste orgoliile nemăsurate şi să colaboreze eficient. Relaţia cu Germania va fi cel mai interesant de urmărit: este cunoscut raportul excelent, mai mult decât cel oficial, dintre dl. Marga şi d-na Angela Merkel, la fel după cum este cunoscută insistenţa cu care dl. Băsescu nu acceptă niciodată poziţia de secund.

6. Revenirea d-lui Rus la Interne a fost o surpriză de proporţii nu doar pentru opinia publică, ci şi pentru facţiuni importante din PSD. Relaţiile tensionate dintre vechiul Grup de la Cluj şi baronetul PSD strâns în jurul patriarhului Iliescu sunt de notorietate. De altfel, nici nu s-a răcit cerneala care anunţa desemnarea, că primarul Constanţei, Radu Mazăre, l-a şi luat tare pe dl. Rus, acuzându-l că nu a fost prea harnic la partid şi că nu era îndreptăţit să ocupe o "funcţie ministeriabilă". Deşertul opoziţiei a fost tare lung, pesemne, iar unele guri flămânde nu mai au răbdare nici chiar până la toamnă. Probabil că se vor calma cu toţii când, cu puterea de convingere a unui fost procuror, dl. Ponta le va spune că unde merge mia, merge şi suta, iar deşertului de 8 ani îi va urma luxurianţa câtorva mandate de guvernare legate, iar viaţa şi paraua fără număr vor palpita din nou prin venele secate ale partidului. E doar o presupunere răuvoitoare, fireşte...

7. Mandatul scurt al acestui guvern va fi, totuşi, teribil de dificil. Există teme scadente de ani mulţi, complicat de amânat sine die. De pildă, dosarul retrocedărilor, care dezvăluie perspectiva obligării României la plata unor despăgubiri pe care nimeni nu a avut curajul să le calculeze, dar despre care unele estimări arată că s-ar ridica la vreo 15, chiar 17 miliarde de euro. Sau nesfârşitele controverse de mediu, la care d-na ministru Plumb le-ar putea pune capăt, dar numai dacă ar reuşi să gândească şi să acţioneze după propriile-i convingeri şi respectând legea, cu maximă rigoare. De altfel, aici se va vedea cel dintâi dacă noul guvern reprezintă cu adevărat o schimbare de substanţă politică sau va fi doar o nouă punere în scenă a zicalei cu "Pleacă ai noştri, vin ai noştri". Mai cu seamă în ultimul an, vechile guverne au părut extrem de sensibile lobby-ului tot mai agresiv al diferitelor companii, cu precădere a celor din industria energetică, a resurselor minerale şi a mamuţilor din industria agricolă (vezi cazul infiltraţilor Monsanto la Ministerul Agriculturii, în cea mai înaltă funcţie). Acestei filosofii de extracţie neoliberală, USL i-a răspuns sistematic şi extrem de dur, direct sau prin presa prietenă (să nu spunem "aservită", că sună prost), iar acum are ocazia să aplice filosofia alternativă pe care o propovăduiau până mai ieri. Va fi dificil să o facă: pe de o parte, campania electorală cere bani. Pe de alta, lobby-iştii îi au de dat la schimb cu decizii sau intenţii favorabile, deşi în neconcordanţă cu declaraţiile anterioare ale USL-ului. Teamă mi-e că luarea deciziei se va baza pe considerente pure de pragmatism politic, numărându-se voturile câştigate într-un caz şi comparându-le cu banii gârlă care s-ar putea câştiga în celălalt caz.

8. Din punct de vedere politic, USL are tot interesul să guverneze eficient, însă slobod la pungă. Un astfel de scenariu ar putea produce atât scăderea PDL, a cărui prezenţă obositoare ar înceta să irite zilnic, cât şi creşterea lui Dan Diaconescu, văzut de unii drept singura alternativă la "ciocoii" din toate celelalte partide. Oricât de dezechilibrat ar arăta următorul parlament, cu 60-70-80% de partea USL-ului (deocamdată, doar în visele lor umede), ar fi o configuraţie de preferat celei în care PPDD ar obţine intrarea în Parlament şi şansa teribil de periculoasă de a-şi trafica voturile în legislativul următor. Prin urmare, măcar şi numai din acest motiv, vechiul guvern trebuia să pice, iar USL să-şi asume guvernarea.

9. Dar marea încercare a guvernului Ponta este a nu ceda în faţa tentaţiilor revanşarde, cu nişte băieţi hârşâiţi în rele băgându-i sub nas lui Titus Corlăţean lista cu noii şefi de la Parchete şi DNA, conveniţi de partid. Dl. Ponta are ocazia unică în ultimii 22 de ani de a ajunge la guvernare înaintea alegerilor, pe fondul unei impopularităţi nemaivăzute a predecesorilor. Îşi va putea câştiga voturile pe seama propriei competenţe, nu prin contrast cu imbecilitatea şi lipsa de performanţă a oponenţilor. Aceştia vor avea vreme să cadă în propriile capcane puse în anii anteriori şi nu au nevoie de nici un brânci pe scări în jos. Va fi nu doar un test personal, ci şi o bună şansă pentru democraţia românească: aceea de a fi pusă, în premieră, în faţa unui vot pozitiv. O şansă care nu trebuie ratată.