Cine „calmează” viaţa politică?

Președintele Klaus Iohannis își asumă această calitate. Și acest privilegiu. O face, și nu de oriunde. Ci la o dezbatere legată de securitate. Între oameni ai sistemului. Cărora li s-au adăugat și membri ai Corpului Diplomatic. Sunt oare locul și momentul alese întâmplător? Și oare meritul îi aparține domnului Klaus Iohannis? 
 
Este o certitudine. Și nu poți să nu-i dau perfectă dreptate președintelui României. În ultima vreme, isteria politică s-a mai diminuat. Mă refer, desigur, la partidele parlamentare. Și la adevărații jucători. Refuz să introduc în ecuație, pentru moment, tandemul Elena Udrea - Traian Băsescu. Observați că s-a schimbat puțin ordinea. Acum ea este mai importantă decât este el. Și mai vocală. Dar niciunul dintre cei doi nu se află la masa jocului. Adică acolo unde se decid principalele măsuri luate în această toamnă și care vor afecta, în bine sau în rău, situația României în 2016. Și poate pe termen mediu și lung. 
 
Așadar, stridentele sunt mai puține. Și mai puțin relevante. Deciziile încep să poate fi luate prin consens. Nimic însă nu a fost dus până la capăt. Este vorba doar de premise. De o speranță. Să vedem ce va fi! Ce va fi cu Codul Fiscal? Ce va fi cu votul românilor din diaspora? Ce va fi cu alte acte normative, cu alte decizii vitale pentru viitorul țării? Cu ar fi, de pildă, o politică unitară gândită pe termen lung și realistă, în materie de salarizare. 
 
De ce a ales Klaus Iohannis să vorbească despre calm și echilibru tocmai la o întrunire destinată securității? Poate pentru că ne aflăm într-un moment special. Când calmul face parte din ceea ce putem numi sistemul de garantare al siguranței naționale și al securității cetățeanului. Apropo de securitatea cetățeanului. M-aș fi așteptat că măcar la o asemenea întâlnire, cu oamenii sistemului, Klaus Iohannis să fi dat un semnal, jinduit de români, de multe decenii.

Și anume că, siguranță cetățeanului este mai presus decât securitatea națională. Din păcate, despre asta nu se vorbește. Ceea ce confirmă teză militarizării statului român. Și explică, pe deplin, ascensiunea domnului Gabriel Oprea. Pentru că, generalul cu patru stele este cel care l-a luat de guler pe Victor Ponta și l-a dus la Cotroceni, după ce, în prealabil, a obținut acceptul președintelui. Ceea ce însemna, nici mai mult, nici mai puțin, că în materie de acte de guvernare, viceprim-ministrul a preluat comanda în timp ce, „tehnocratul" Victor Ponta o ține în concediu după concediu. Și stă că mortul viu în fereastră. 
 
Numai că aceasta este doar aparentă. În esență, această liniște, acest calm poate fi doar o aparență. Liniștea de dinaintea furtunii. De unde vine calmul? De la Klaus Iohannis? Este exclus. Domnia sa nu a fost prea prezent în viață politică din ultima vreme. Nu a purtat prea multe negocieri. Nediscutând cu părțile implicate în diverse tipuri de conflicte, el nu avea cum să instaureze un climat normal în stat.

Meritul sau este, în orice caz însă, faptul că nu a procedat, așa cum ne-am obișnuit în 10 ani de regim Băsescu, că atunci când românilor le este lumea mai dragă, cineva să aprindă, brusc, fitilul. Și acel cineva să fie chiar responsabilul cu cea mai înaltă funcție în stat. Categoric, Iohannis nu este acest tip de om politic. Și nu va alerga niciodată că bezmeticul, prin România, cu canistră de benzină într-o mână și cu torță în cealaltă mână. Dar dacă nu este meritul lui, atunci al cui este? 
 
Este, pur și simplu, o conjunctură. În această perioadă bine delimitată de timp, principalul partid aflat la guvernare, PSD, dar și celelalte formațiuni care alcătuiesc majoritatea parlamentară își caută un nou echilibru. Mai întâi între ele. Există argumente pro și contra rămânerii UNPR alături de PSD. Echilibrul dintre unele și altele este precar. Dar, deocamdată, nimeni nu îndrăznește să ia o decizie fermă.

Victor Ponta că premier este, cum spunea, mortul viu din fereastră. El nu mai conduce Guvernul. Dar nu se poate afirma cu mână pe inimă nici că domnul Gabriel Oprea joacă, de fapt, rolul de prim-ministru. Pentru că mai există un actor. Care devine din ce în ce mai important. Și anume, Liviu Dragnea. Acesta conduce PSD și tot el le da indicații miniștrilor ce să facă și ce să nu facă. Dublându-l atât pe Ponta, cât și pe Oprea. Și tot Liviu Dragnea decide cum se va mișca grupul parlamentar PSD. 
 
Ceea ce înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin, că, în acest moment, rolul cheie și în ceea ce se întâmplă bun și în ceea ce se întâmplă rău îl deține Liviu Dragnea. De el și de nimeni altul depinde ceea ce urmează să se întâmple în majoritatea parlamentară. Când și în ce condiții Victor Ponta dispare de pe scenă. 
 
Și tot de Liviu Dragnea depinde starea de conform sau de inconfort politic. Lucrurile s-au calmat în România, deci, pentru că avem un președinte întreg la cap, echilibrat, care nu acționează impulsiv, pentru că avem un lider al puterii, în persoană lui Liviu Dragnea, prudent, calm la rândul lui și dispus la dialog. Și, abia în al treilea rând, pentru că reprezentantul partidului balama, domnul Gabriel Oprea, premierul de pe țeava pustii, este, la rândul sau, dispus să negocieze și nu să bată cu pumnul în masă. În concluzie, dacă vor există beneficii ale acestei stări de normalitate, ele ar trebui împărțite în mod onest.