Covorul zburător. Și roșu!

Covorul zburător. Și roșu!
Este covorul pe care Elena Udrea i l-a pus, cu generozitatea, sub ipoteticele picioare, fostului președinte Traian Băsescu.

Care, în ultimul moment, în mod surprinzător, a refuzat să calce pe el. A ocolit covorul fără niciun fel de explicație. O fi știut el cumva că acest covor este zburător? Și că dacă ar fi încercat o echilibristică pe el, înscriindu-se în Partidul Mișcarea Populară, al distinsei doamne, cineva, Florian Coldea, l-ar fi tras de sub picioarele înaltului invitat. Transformându-l într-un covor zburător.
Este o coincidență la care face toți banii să ne gândim. O fi știut ceva Traian Băsescu? Și dacă da, ce cârtița l-a informat? Dar nu este aceasta singura coincidență. Mai sunt câteva. Să le enumerăm succint.

1. Elena Udrea, la rândul ei, a anunțat, aproape imediat, că renunță la conducerea PMP. Și asta fără ca, în acel moment, să fi fost anunțată oficial dezlănțuirea furtunii penale care a prins-o în vârtejul ei.

2. Ne ducem în 2013 pentru a observă că, dacă în ziua de 9 mai, Laura Codruța Koveşi a primit aviz favorabil pentru șefia DNA, doar o zi mai târziu, în 10 mai, Elena Udrea a cerut divorțul de Dorin Cocoș.

3. La 5 iunie 2013, DNA s-a autosesizat în afacerea Microsoft, afacere care era pe țeava autorităților americane, germane, elvețiene și a SRI de mult timp și doar cinci zile mai târziu, Udrea și Cocoș fac partajul. Un partaj parțial. Lăsând, intenționat sau nu, neacoperită perioada prezumtivelor spăgi.

Şirul acestor coincidențe poate continua. Mult și bine. Dar nu vrem să ne îndepărtăm de tema fascinantă a covorului zburător. Pentru că, în urmă doar cu două zile, Traian Băsescu, de la care toată lumea aștepta, într-un fel sau altul, o revenire, cel puțin la figurat, pe covorul roșu al Elenei Udrea, a oferit opiniei publice un surprinzător comunicat, extrem de laconic. Se consacră, bine mersi, exclusiv familiei. De data asta covorul roșu chiar a zburat de tot.

Liber, așadar, din toate părțile pentru executarea Elenei Udrea. Liber din direcția noii administrații prezidențiale, consecventă în a-i lăsa pe procurori să facă ce îi tăie capul. Liber din partea tuturor jucătorilor politici care, din varii motive, îi poartă sâmbrele Elenei Udrea. Liber de la Traian Băsescu, pentru care este mai aproape propria cămașă decât cămașa de noapte a distinsei doamne. Liber și din partea divizatei societăți civile românești. Chiar și din partea celor care, până mai ieri, îi pupau vârful degetelor, ciugulindu-i din palmă doamnei Elena Udrea, grăunţele lăsate acolo de alde Cocoș, NIRO etc.

Dar este ea, Elena Udrea, dispusă să plătească toate oalele sparte? Sparte împreună cu alții. Este momentul în care, în fine, aș putea afirma că nu va cânta cocoșul de trei ori și Elena Udrea ne va năuci cu dezvăluiri despre ... Zeus. Și, îmi permis să cred eu și alte noutăți devastatoare despre pre puternicul zilei, Florian Coldea, general cu trei stele, care taie și spânzură, nu numai la SRI, ci și în ceea ce privește toate puterile formale și informale ale statului de drept.

Comenteaza