Despre construcţia politică a lui Mihai Răzvan Ungureanu

Fireşte, în jurul domnului Mihai Răzvan Ungureanu.Ce raţiuni l-ar determina pe MRU sau i-ar determina pe protagoniştii unei astfel de construcţii politice, dorită a fi de centru-dreapta? Un prim răspuns pleacă de la "eşecul" PDL şi PNL de a coagula opţiunile politice de centru-drepta. Alianţa DA, în ciuda faptului că la constituirea sa au participat două partide politice opuse ca doctrină şi ideologie, PD şi PNL, reprezenta electoratul urban şi o mare parte a electoratului mai tânăr, nemulţumit de guvernarea PSD, dar în acelaşi timp cu aşteptări uriaşe privind afirmarea individuală, mai ales pe trendul iluzoriu al "creşterii" economice din anii 2000-2004.

Toate aceste aşteptări au primit răspunsuri deloc de neglijat în guvernarea Tăriceanu. Introducerea cotei unice a fost una din aceste măsuri, stimulatoare pentru economie şi mai ales pentru investiţii, dar cu consecinţe sociale uneori grave, mai ales pentru marea masă de salariaţi bugetari. Alianţa DA nu a rezistat testului guvernării şi unei construcţii de durată şi a murit practic la nici un an după victoria sa în alegeri, lăsând loc unei deziluzii frustrante pentru cei ce mai credeau într-o construcţie politică în care să se îmbine elemente ideologice de centru-dreapta şi de centru-stânga. Evoluţia contradictorie şi polemică a celor două partide, PNL şi PD, devenit PDL prin asocierea unei părţi din cei plecaţi din zona liberală cu Theodor Stolojan, au lăsat practic, în ultimii ani, descoperită zona de centru-dreapta.

Socialiştii, în ciuda "deşertului" politic parcurs după înfrângerea lui Adrian Năstase în alegerile prezidenţiale din 2004, au rămas totuşi stăpânii zonei electorale de stânga şi de centru-stânga, fiind însă înfrânţi de PDL la alegerile parlamentare din 2008. Era un prim semnal că electoratul de stânga se micşorase considerabil după 2004, iar pierderile erau îngrijorătoare în zona rurală, fief incontestabil până atunci al PSD. Formarea unei coaliţii de guvernare cu PDL şi disputele repetate în 2009 cu liderii acestei formaţiuni au condus la imaginea unui partid nesigur, nereformabil, neschimbat, format din baronii locale, capabile oricând şi în orice condiţii de a face compromisuri electorale şi politicianiste pentru a-şi satisface setea de averi ilicite şi de cele mai multe ori hrănite de contractele grase cu statul. Alianţa lor electorală, conjuncturală cu PNL pentru alegerile din 2009, dovedită a fi un eşec prin înfrângerea lui Mircea Geoană, s-a dovedit în timp colacul lor de salvare. Constituirea USL, în condiţiile în care PNL putea evolua magistral pe zona de dreapta, pe fondul pierderii de imagine a PDL şi a lui Traian Băsescu, s-a dovedit salvatoare pentru PSD, al cărui electorat nu trece cu mult de 30% ca medie naţională (în Transilvania este cu mult mai mic).

Amestecul acesta de centru-stânga şi centru-drepta neperformant când este vorba de guvernare (vezi eşecul Alianţei DA şi al Coaliţiei de guvernare PDL-PSD din 2009) este cu siguranţă şi elementul esenţial în opţiunile nehotărâţilor. Aceştia, în general oameni mai bine educaţi şi mai bine informaţi decât alte categorii sociale din România, au dezvoltat în ultimii ani o atitudine noncombatantă, neangajantă, determinată de multe ori de convingerea că asocierile dintre partidele politice de dreapta şi de stânga nu sunt decât conjuncturale şi nu servesc decât intereselor imediate ale baroniilor locale şi naţionale. Pe acest considerent mizează cu siguranţă şi MRU şi sfătuitorii săi. Toate sondajele ne arată existenţa unui procent uriaş de nehotărâţi, mai ales din zona urbană, liberală ca şi opţiune, dar reticentă atunci când este vorba de a vota o alianţă cu socialiştii.

Pe de altă parte, MRU este convins că dacă doreşte să rămână un reper în politica românească are nevoie de o construcţie politică cu suflu nou, nu neapărat formată numai din intelectuali, ci din aceşti nehotărâţi, capabilă, pe viitor, să schimbe opţiunile politice în România. Construcţia sa politică trebuie făcută împreună şi împotriva PDL şi de aici ezitarea premierului actual al României. Sunt lideri politici din PDL cu care MRU ar construi imediat o nouă platformă politică, dar sunt şi lideri, mai ales din generaţia veche, incapabili să se schimbe şi cu metehne specifice politicianismului românesc. În fapt, efortul lui MRU ar trebui să fie semnalul pentru înnoirea tuturor partidele politice. Din păcate, logica electorală bazată pe numărul de voturi face ca baronii socialişti, liberali şi democrat-liberali să aibă încă un cuvânt greu de spus în politica românească.