Erau oricum un paleativ. O formulă diplomatică consimțită de șefii de state pentru a ascunde opiniei publice adevărul. Un adevăr pe care nici oficialii de la București nu sunt în măsură să îl enunțe în mod public.
În cazul unui cutremur major, chiar dacă există o prognoză cu câteva minute înainte, procedura standard este că cetățenii nu sunt anunțați. Dacă ar fi anunțați, panica ar crea prejudicii mai mari decât cutremurul în sine. La fel se întâmplă și în cazul altor cataclisme. Și nici în ceea ce privește iminenţa unei mari conflagrații armate, lucrurile nu sunt discutate public. Din același motiv. Despre războiul civil din Ucraina, care s-a transformat, pe zi ce trece, într-un război clasic și într-o ameninţare majoră pentru întreaga regiune și, în primul rând, pentru România, s-a pus, până una-alta, un capac.
Dacă oficialii de la București nu își pot permite luxul de a spune lucrurilor pe nume și de a-și asuma, astfel, consecințele unei stări de nesiguranţă și de panică, care ar putea surveni și pe piețele financiar-bancare și în rândul populației, pe mine unul, ca outsider, nu mă împiedică nimic să spun că ne aflăm, literalmente, pe un butoi de pulbere.
Așa că, cine are urechi de auzit, să audă. Iar cine are ochi de văzut, să vadă. Cât despre oficiali, le urez să strângă rândurile și să ia toate măsurile cuvenite pentru diminuarea pierderilor.
