Eşecul Clujului

Eşecul Clujului
Întrebarea e cât se poate de simplă: “Se ridică oraşul nostru la nivelul cerut de Champions League?”. Răspunsul, însă, e mult, mult mai complicat.

Şi, din păcate, negativ. Mai e mult până acolo. Mulţi vor invoca faptul că oraşul trebuie să facă faţă, pentru prima dată, la un asemenea nivel. Aşa şi este. Dar nu e nici o noutate că echipe de top ale Europei vin la Cluj. Se ştia de luni bune că CFR va juca în Champions League. La fel, se ştia că, indiferent care vor fi adversarii, oraşul va fi invadat, la un moment dat, de fani străini. Ceea ce nu s-a ştiut însă şi, în continuare, îmi lasă impresia că nu se ştie e modul în care întreaga “tevatură” Champions League trebuie tratată.

 

Hotelierii au cam dat-o în bară, pe de o parte, dar, pe de alta, au câştigat. Scopul lor a fost clar: venituri cât mai multe. Au fost nevoiţi să refuze clienţi numeroşi, aducători de bani mulţi, pentru a face loc altora, cu bani şi mai mulţi. Sau cu relaţii mai “importante”. Oricum am lua-o, ies “pe plus”. Comercianţii, la fel. Vor câştiga într-o zi cât nu şi-au imaginat, probabil, să câştige într-o lună.

Prostituatele îşi vor face şi ele “plinul”, dacă e să dăm crezare faptului că britanicii, spre exemplu, vor folosi excursia la Cluj aşa cum îşi folosesc majoritatea weekend-urilor în care fug în estul Europei.

 

Dar oraşul? Oraşul cum se descurcă? Primul exemplu – negativ – l-am avut ieri la aeroport, când Primăria aştepta o mare de fani englezi. Şi s-a ales doar cu o mână de oficiali şi ziarişti. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă era invers? Dacă în locul ziariştilor paşnici apăreau pe aeroport sute de hooligans puşi pe scandal?

Ce a făcut, concret, municipalitatea pentru marea sărbătoare Champions League se poate contabiliza în câteva fraze.

 

 A tocmit voluntari – aşa le zice, cel puţin, deşi am unele dubii – ca să împartă pliante străinilor, să le explice acestora cum ajung la stadion şi unde pot vedea frumuseţile Clujului. Dar oare câţi dintre voluntari vor şti să îi explice unui englez mai “răsărit” şi interesat de istorie cum să ajungă la Biserica Piariştilor? Mult prea puţini, bag mâna în foc. Iar pliantele, să fim serioşi, arată de parcă ar fi fost făcute într-o noapte, de o mână de oameni care şi-au adus aminte că oraşul va fi luat cu asalt a doua zi de mulţi fani din altă ţară.

 

în această vară, în Elveţia, la Campionatul European, totul a mers “ceas” la aceste capitole. Pentru mine, desfăşurarea de forţe a voluntarilor de acolo a fost o dovadă a faptului că şi lucrurile mărunte pot fi făcute să fie măreţe. Cu doar puţină atenţie. Doar că acolo nu a fost nimeni dintre cei care, acum, creează imaginea Clujului. Indiferent care a fost motivul - nu i-a interesat sau au crezut că organizarea unui oraş pentru un eveniment de talia Champions League e la fel ca la meciurile CFR-ului cu Steaua sau Dinamo – nu există nici o scuză.

 

Nu am nici un dubiu: dacă CFR şi-a făcut o intrare triumfală în lumea bună a fotbalului mondial, Clujul a păşit cu stângul. Poate chiar meritau această lecţie cei care ne conduc şi care îşi închipuie că trăim într-un oraş de cinci stele. Nici vorbă!

Comenteaza