Este imorală Adriana Săftoiu?

Argumentul vehiculat este că doamna Adriana Săftoiu, în calitatea pe care a avut-o, de consilier prezidenţial, ar fi trebuit să-i rămână credincioasă, până la moarte, lui Traian Băsescu. Și să nu relateze absolut nimic din ceea ce a văzut și a auzit la Cotroceni în perioada în care a lucrat acolo, în calitate de consilier. Oare așa stau lucrurile? 

În realitate, un consilier prezidențial, ca de altfel orice altă persoană care a lucrat, fie și numai o singură zi, la instituţia prezidențială, are obligația să nu divulge acele informații care constituie secret de stat. În măsura în care, desigur, a avut acces la ele. Dar Adriana Săftoiu nu ne divulgă niciun secret. Nimic care să însemne secret de stat. Şi, totuși, cartea ei este extrem de interesantă. Și, în același timp, utilă. Nu atât pentru că avem, iată, diverse imagini picante, un loc aparte ocupându-l modul în care doamna Elena Udrea lustruia cu fustița biroul președintelui României sau cum l-a sedus ea, chiar în prezența președintelui român, pe marele amorez Silvio Berlusconi. Nu! Lucrarea Adrianei Săftoiu este interesantă și utilă pentru cu totul și cu totul altceva. Şi anume pentru modul în care ne demonstrează, fie cum un personaj politic, de prim rând, s-a degradat într-un ritm accelerat, fie cum adevăratul monstru, dintr-un personaj, a ieșit la iveală atunci când acesta a dobândit puterea supremă.

Slavă Domnului nu trăim chiar într-un regim al absolutismului întunecat, în care orice referire la cea mai proeminentă persoană publică să cadă sub incidența unei infracțiuni de lezmajestate. Ne putem permite, totuși, indiferent din ce calitate, fie ea și aceea de foști consilieri prezidențiali, să-i judecăm în interes public și prin mijloace gazetăreşti și literare pe cei care se autointitulează șefi de stat, în ciuda faptului că în Constituție nu este prevăzută o asemenea funcție.

Din această perspectivă, din carte, lipsesc totuși o serie de pasaje. Nu mă refer la murdara poveste legată de răpirea ziariștilor în Irak, despre care Adriana Săftoiu nu poate vorbi, fiind legată de legea păstrării secretelor de stat. Dar despre alte împrejurări, cum ar fi, de exemplu, modul în care a implicat-o și s-a lăsat implicată de Traian Băsescu în plângerea penală pe care ea, în calitate de consilier prezidenţial, i-a făcut-o lui Teodor Atanasiu, pe atunci ministru al Apărării, ceea ce a condus la eliminarea incorectă a acestuia din Guvern, Adriana Săftoiu ar fi putut să scrie. Cu atât mai mult cu cât, acum, este din nou colegă de partid cu victima sa.
Dar poate va exista și un volum II. Până una-alta, ceea ce se poate citi astăzi este și interesant și de bună calitate și bine scris.