Fiecărui candidat şi celor care-l sfătuiesc parcă le lipseşte ceva. Cu siguranţă, dacă ar avea unul singur adunat tot ceea ce au fiecare pe rând, în materie de strategie, mesaj, infrastructură, organizaţii, notorietate, buget, susţinere, atitudine, motivaţie, realizări, credinţe sau determinare, acesta ar fi câştigător detaşat. Din păcate, parcă fiecare a fost luat mult sau mult mai mult pe nepregătite de actuala campanie electorală.
Parcă fiecare partid sau candidat ar avea nevoie de cel puţin încă 45 de zile pentru a se desfăşura şi a se face înţeles.
Totuşi, mai au doar 15 zile până la momentul adevărului. Oare nu realizează? Oare s-au trezit din nou prea târziu? Cu siguranţă, vor avea timp cei mai mulţi dintre ei să înţeleagă ce au greşit şi de ce au rămas în anonimat. Dar pentru ei vor rămâne doar nişte afişe prost făcute şi o mână de pliante şi fluturaşi care le vor dovedi nepoţilor că bunicii lor au avut momente de aşa-zisă implicare civică. Cu toate acestea, sunt convins că cel puţin noi, cei din breaslă, vom merge la vot. Toţi.
Tocmai pentru că ne vom izbi apoi 4 ani de ei şi de faptele lor. Tocmai pentru că vom scrie sau relata apoi timp de 4 ani despre faptele, realizările şi mizeriile pe care le vor patrona. Golănii şi şmecherii colorate în funcţie de partidele ce vor înhăţa sau vor păstra puterea.
Mai sunt două săptămâni de chin şi gata, îi vom putea lua din nou în şuturi fără să mai fim acuzaţi că suntem de o parte sau de alta şi că influenţăm votul! Aştept cu mult drag însă, infinit mai mult, să înceapă TIFF-ul, ediţia a 7-a, să înceapă Festivalul de Teatru de la Sibiu şi apoi să înceapă Campionatul European de Fotbal. Sunt trei evenimente care merită aşteptate. Până la urmă îmi voi învinge lehamitea faţă de cei ce se vor transforma odată ajunşi la putere şi voi merge la vot. Cu siguranţă.
Voi merge şi mai mult ca sigur voi fi însoţit şi de cei doi prieteni care vor vota până la urmă pentru răul cel mai mic. Sau, mai bine zis, pentru cei care credem noi că au credinţa şi dorinţa pentru a nu arunca şi bloca oraşul şi judeţul prin lupte penibile şi răzbunări personale. Ne-am câştigat în aceşti 4 ani scurşi din 2004 până astăzi dreptul de a visa cu ochii deschişi.
Nimic şi nimeni nu mai trebuie să ne răpească nici o părticică din şansa noastră de a fi liberi să alegem ceea ce ne place. încrâncenarea şi răutăţile gratuite nu au ce căuta într-un oraş şi judeţ ce trebuie să dovedească că sunt un exemplu de civilizaţie într-o mare de mojicie şi manelism politic exacerbat. Someşul nu e Dâmboviţa. Sau este? Eu chiar cred că nu.
