Au trecut trei ani de la tragicul moment Colectiv. Găsirea vinovaților pentru această uriașă tragedie ar fi ajutat la găsirea unor soluții. Dar lipsa vinovaților este simptomul definitoriu al gravei boli morale care macină măduva nației noastre.
Boala despre care vorbim se numește corupție. Corupția este o nenorocire socială soră siameză cu abuzul; ele sunt unite în zona abdomenului, poftele trecând nestingherite din mațele uneia în mațele celeilalte, împingându-le la nedreptăți și împilări dintre cele mai odioase.
Tragedia de la Colectiv este un strașnic exemplu de abuz: izolare fonică făcută cu polistiren, care iubește focul, autorizare de securitate la incendiu inexistentă, autorități care închid drăgăstos ochii asupra neregulilor. După ce 64 de tineri și-au găsit una dintre cele mai atroce morți imaginabile, a intrat în scenă sora siameză a abuzului, corupția, care transpiră de zor, alimentată probabil cu purcoaie de bani, la scăparea de răspundere a celor vinovați.
Fiindcă au trecut trei ani și, într-o speță destul de simplă, în care abuzurile erau mai vizibile decât Palatul Parlamentului, nici un vinovat nu este scos la rampă. Explicația este extrem de simplă: lanțul corupției i-a protejat pe toți cei care a fi putut fi trași la răspundere pentru această halucinantă tragedie, fie ei dintre inconștienții întreprinzători, fie ei dintre îngăduitorii diriguitori.
Corupție este peste tot. Nu o întâlnim doar la „nivel înalt”, acolo unde ea îmbracă o formă cu șase cifre. Acolo ea este doar mai vizibilă; dar, precum o orhidee, corupția își întinde rădăcinile parazite în toate domeniile de activitate.
Este un abuz să dai certificate de handicapat unor persoane al căror singur handicap detectabil este extrema greață față de muncă; dar este un grav fapt de corupție să tragi sfori peste sfori sau să dai șpăgi și „atenții” pentru a fi uns într-o comisie de evaluare, știind că pe urmă prea-fericiții „handicapați” vor scăpa prin buzunare primitoare plicuri încărcate cu „mulțumiri” pentru favorul nemeritat.
Este un abuz ca profesorii de rang înalt din universități cu prestigiu să-și folosească armata de doctoranzi pentru căratul servietei și scosul castanelor din foc. Ei, sărmanii, de-abia răzbesc cu număratul banilor câștigați cu agățarea numelui pe multe dintre universitățile de periferie, care-și justifică existența prin cooptarea numelor bine-cunoscute.
Pe urmă, cohortele de doctoranzi trudesc pentru „producerea” de articole în diverse publicații, în șirul autorilor numele profesorilor ocupând locul de frunte. Se face și cercetare, prin meșteșugita reconfigurare a vechilor scrieri. Beneficiari privilegiați… tot leii cei bătrâni, cine altcineva?
Unde începe în acest caz corupția? Regulile de normalitate academică spun că doctoranzii înscriși „la zi” nu au voie să aibă alte angajamente profesionale, cu atât mai puțin cu normă întreagă. Vezi să nu! Aproape toți lucrează cu sârg prin alte locuri, rotunjindu-și veniturile, iar cei care ar trebui să-i îndrume nu numai pe cale științifică, dar și pe calea moralității și eticii (conducători de doctorate, decanate și rectorate) închid galeș ochii în fața avantajelor de netăgăduit pe care această situație le-o aduce.
Cadrele medicale au ajuns să aibă salarii „ca afară”. Am crezut cu toții că după acest masiv efort bugetar, smuls din buzunarul națiunii, lucrurile se vor îndrepta, iar personalul mediu va fi mai săritor și mai grijuliu, iar personalul superior mai interesat și mai prezent. Din nou, dezamăgire: personalul mediu este la fel de harnic la pauzele de cafea și la bruftuluitul sărmanilor bolnavi care îndrăznesc să ceară atenție, iar cel de sus este la fel de absent și nepăsător. Cei care au și cabinete particulare pierd cel mult patru ore prin spitalele de stat, pe care le folosesc cu precădere pentru „agățatul” clientelei.
Până aici putem vorbi despre un abuz. Dar de aici încolo începe corupția, când mânate de interese pecuniare sau de „pile”, conducerile spitalelor tolerează astfel de practici. Și corupția produce rezultate, fiindcă ea dă apă la moară celor mânați de dictonul „îmbogățire fără frontiere” (adică, fără limite).
Au fost unii naivi care au crezut că prin creșterea salariilor personalului medical se va stârpi abuzul materializat în șpăgi și sacoșe. Fals, fiindcă cei învățați să primească bani netaxabili nu vor renunța la acest privilegiu, deoarece va exista mereu o vilă mai mare de construit, o mașină mai tare de căpătat sau un tablou mai frumos de cumpărat…
Și, uite-așa, am ajuns în vârful piramidei, acolo unde sunt banii grei și numele importante. Acolo abuzul (ocolirea legii, ignorarea legii) este regula omnipotentă; este singurul eșalon al corupției la care se practică „corupția preventivă”, adică cumpărarea cu anticipație a bunăvoinței unor potențiali acoliți. Fiindcă, la acest nivel, corupția trebuie nu numai să îngăduie abuzul, ci să-l pregătească cu osârdie și să-l protejeze cu dăruire.
Și, uite-așa, se întinde corupția peste tot ca o pegră infectă. Pentru a-și ascunde abuzurile, cei implicați sunt gata să întindă corupția peste tot, în guvern, în parlament, până și în Curtea Constituțională, până când, prin ordonanțe strâmbe, legi nedrepte și decizii dedicate, vor fi dezincriminate și iertate toate matrapazlâcurile veroase și oneroase pe care cei care ne conduc destinele le-au pus la cale în anii înfierbântați ai ascensiunii lor de la ilustre anonimități la găunoase personalități.
Singurul rezultat pentru națiune va fi acela că, într-o țară măcinată de corupție, nu vom găsi nici un vinovat.
