Gândire pozitivă

Gândire pozitivă
| Foto: Faclia

În peregrinările mele prin țările „sărace” am întâlnit atât de multe zâmbete, încât am ajuns la concluzia că pe acele meleaguri paradisiace cheia fericirii este, nici mai mult nici mai puțin, decât gândirea pozitivă.

Pe meleagurile noastre, nărăvite la poftă și la consum, obișnuim să concepem gândirea pozitivă drept încrederea nestrămutată că poftele noastre vor fi împlinite, că mâine vom avea mai mult și mai bun din ceea ce ne dorim. Sau încrederea nestrămutată că purtăm în raniță, fiecare dintre noi, „bastonul de mareșal” (Napoleon dixit) ‒ cu alte cuvinte, că înaltele demnități și strălucitoarea faimă sunt posibile și le putem atinge dacă ne vom strădui mai mult și vom face din acestea scopul suprem al existenței noastre.

Îmi pare, în schimb, că în acele țări „sărace” (mă încăpățânez să folosesc aceste ghilimele…) gândirea pozitivă, departe de a fi defetistă sau umilă, are un aer de raționalitate care ar putea fi pilduitor pentru noi, cei civilizați și îngâmfați. Pentru ei, gândirea pozitivă înseamnă că mâine vor avea un acoperiș deasupra capului, că vor avea mâncare pe masă și că vor avea sănătatea necesară pentru a-și mâna rândul (expresie ardelenească pentru ducerea la bun sfârșit a corvezilor zilnice). Și, fără a vrea să supăr pe cineva, cred că avem foarte mult de învățat dintr-o astfel de atitudine., care ar putea fi rezumată în câteva cuvinte simple.

MULȚUMEȘTE-TE CU PUȚIN. Un înțelept dicton taoist ne învață: „Cine se mulțumește cu puțin are mereu destul”. În Madagascar poți vedea ceea ce unora dintre noi li s-ar putea părea sărăcia absolută: oamenii trăiesc în colibe fără geamuri, fără curent electric, fără apă și canalizare. Se îmbracă cu două bucăți mari de material textil (pareo – elegantele noastre le folosesc doar la plajă), mănâncă orez cu vegetale. Dar zâmbetul pe care ți-l adresează este cald și deschis, dovedind că sărăcia existenței materiale nu ucide bunătatea sufletului omenesc.

ÎNVAȚĂ SĂ AȘTEPȚI. Considerată „continentul viitorului”, Africa frapează prin amploarea resursei umane nefolosite. Creșterea demografică explozivă aduce pe piață, an de an, milioane grele de indivizi. Pe care îi vezi în grup, așteptând răbdători, ici și acolo, să se ivească o oportunitate, de obicei un job pentru o zi sau măcar o oră. Iar dacă seara se întorc acasă fără nici un câștig, o fac tot zâmbind. Noi, în schimb, ne folosim de gândirea noastră pozitivă pentru a ne planifica următoarele achiziții, viitoarele concedii, până și destinul copiilor noștri, scurtând astfel în mod periculos timpul de la dorință la faptă. De unde ‒  multă și inutilă suferință, pe care vom încerca să o combatem tot cu faimoasa „gândire pozitivă”…

CREDE ÎN ȘANSA TA. Un dicton oriental spune: „Orice sarcină mare este alcătuită din sarcini mici. Îndeplinirea unei sarcini mari începe cu îndeplinirea sarcinilor mici.” Lasă, deci, altora visele de mărire și de bogăție; implică-te în sarcini mărunte și crește odată cu ele spre acele sarcini mari pe care ți le închipui realizabile. Dă o șansă nu norocului, fiindcă el este rar și schimbător, ci acelor părți valoroase din ființa ta pe care vrei să le dezvolți. Când vei fi pregătit, după așteptare și muncă răbdătoare, vei vedea că împlinirea mult-dorită este posibilă chiar dacă inima ți-e acoperită cu răni, iar tâmplele îți sunt deja albe.

ÎNTINDE-TE CÂT ȚI-E PLAPUMA. Apără simplitatea din viața ta, nu fi supărat că viața ta nu a căpătat amploarea sau culoarea pe care tu le-ai planificat. Gândirea pozitivă 

occidentală ne șoptește în ureche că avem limite, dar le putem depăși; întreaga noastră cultură instituțională este întemeiată pe ideea (absurdă) că oamenii pot fi ceea ce…nu sunt! Mult mai important este să-ți cunoști propriile limite și să te apropii de ele cu mult respect, fiindcă ele se vor răzbuna amarnic dacă le necăjești prea mult.

FĂ MULT CU PUȚIN. Niciodată nu ești atât de lipsit de mijloace încât să nu poți face ceva. Orice îți este ție util, sau altora, este ceva de folos și de laudă de făcut. Cu cât realizarea ta necesită mijloace mai puține, cu atât ea este mai de luat în seamă. Un artizan din Madagascar sau Filipine care realizează obiecte utile din materiale recuperate din gunoaie sau obiecte decorative din scoici culese pe malul mării este la fel de remarcabil ca un întreprinzător care face un plan de afaceri, ia împrumut de la bancă și pe urmă tremură lună de lună că va pierde tot.

CE ESTE IMPORTANT NU COSTĂ MAI NIMIC. Întrajutorare între vecini, cooperare în comunitate, viață de familie bogată și plină de împliniri, momente de bucurie alături de cei dragi ‒ toate acestea nu costă mult. Iubirea, la fel, nu costă nimic  ‒ decât dacă trebuie să pui un inel cu diamant pe degetul năzuroasei tale iubite. Janet Jackson cânta de se spetea: „Cele mai bune lucruri în viață sunt cele gratuite”. Dar noi ne închipuim că ele sunt cadourile corporatiste sau câștigul la loterie. Cei „săraci” încă mai știu că cele mai bune lucruri în viață sunt cele gratuite, dar neprețuite.

Poate veți zice: sigur, gândirea pozitivă occidentală a făcut multe victime, a frânt destule destine și a risipit o mulțime de resurse. Dar uite cât de departe am ajuns! Departe… unde? E adevărat, ne-am îndepărtat de trunchiul atitudinii raționale, dar nu putem dovedi nicicum că am ajuns MAI SUS pe scara evoluției morale. Ori, după cum ne învăța „poetul mut” Lucian Blaga, ultimul schelet al omului, dincolo de care el nu mai poate slăbi, nu este scheletul de oase, ci scheletul moral.

Iar adevărata acțiune morală nu este acumularea bolnăvicioasă de bunuri materiale, ci apărarea și dezvoltarea umanității din noi. Dar calea noastră este rătăcită și întoarcerea spre această umanitate ne cere să începem prin reformarea a ceea ce pompos numim „gândire pozitivă”.

Etichete
Comenteaza