Sunt absolut sigur că revoluţia,
lovitura de stat sau ce-o fi fost, din Decembrie 1989 a avut, totuşi, un sens
pozitiv. Şi, deşi s-a născut printr-un fel de cezariană, el a apărut pregnant,
esenţial şi, la urma urmei, este singurul sens care poate, în felul lui, să
salveze România aflată foarte aproape de marginea prăpastiei.
Sunt absolut sigur că veţi fi de acord cu mine când afirm că până când un ziar naţional cu alese pretenţii nu a născut cu forcepsul aşa-zisa “generaţie aşteptată”, viitorul ţării se zbătea în neputinţă, sufocat în ghearele “generaţiei expirate”, care continua ceea ce începuse încă din fragedă pruncie, adică activitatea netulburată de sugere a sângelui poporului, sub toate formele prin care această acţiune perfidă se poate ascunde.
Dar s-a terminat. Până şi venerabilul Neagu Djuvara - vorba regretatului “expirat” Octavian Paler -, s-a entuziasmat şi a elogiat, deşi îi cădeau pantalonii în vine, această generaţie a “geniilor” imberbe. Al cărei număr, cu siguranţă că e cel mai mare pe cap de locuitor din întreaga istorie a neamului.
Ce ne-am fi făcut noi, “expiraţii”, dacă tinerele genii în ale artei, după ce au folosit cu emoţie, pentru prima dată aparatele de ras “Bic”, n-ar fi descoperit pizda?Păi ar fi fost, desigur, o catastrofă naţională: zecile de cărţi ale acestor băieţi geniali nu s-ar fi scris cu atâta uşurinţă, având ca unic subiect sexul şi propriile lor fantezii sexuale, nepuse în practică, probabil, niciodată.
Iar marii pictori “de geniu” ai generaţiei “aşteptate” n-ar mai fi putut arăta Lumii întregi pe cartoane şi pânze obiectul muncii de fantazare şi chinului artistic creator: felaţii, ejaculări, sodomizări, violuri cu cuţitul la gât, amestecate cu religiile, cărţile sfinte (necitite!) simbolurile, totul la grămadă.
Dar pentru că “totul trebuie să poarte un nume”, atât cărţile în care singurul “subiect” este sexul ca o idioată pornografie, cât şi aberaţiile sexuale transpuse pe bietele pânze ale plasticienilor au adoptat numele generic de “proiecte”. Fără de care literatura şi arta plastică naţională se poate pierde într-un anonimat penibil.
Acum, că ne-am văzut, ca ţară, cu sacii-n căruţă, putem să ne punem inevitabila întrebare: “Cum de atâtea generaţii de scriitori şi pictori din generaţia «expirată» precum Lovinescu, Maiorescu, Petru Popescu, Camil Petrescu, Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Titus Popovici, Marin Preda, sau pictori ca Maxy, Luchian, Tonitza, Victor Brauner, au preferat să facă în propriile paturi ceea ce “aşteptaţii” de azi imaginează în scrisul sau picturile lor?
Unii dintre “expiraţii” răutăcioşi spun, pe la colţuri, că “geniile” imberbe sunt, de fapt, frustrate că nu prea le reuşeşte sexul în propriile paturi, şi producţiile lor “artistice” de acest gen ar fi doar exprimarea grafică şi în cuvinte a acestor neputinţe, susţinând teza aceasta cu niscaiva stundii ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care susţin că “aşteptaţii” ar avea ceva disfuncţii erectile, chiar dacă au împlinit încă douăzeci de ani.
Eu, personal cred doar în parte aceste mici răutăţi: e drept că e greu să ai o viaţă normală când eşti veşnic neînţeles (caracteristică specifică geniului din toate timpurile!), când ţi-o mai tragi şi în venă, în nas sau, pur şi simplu, te alcoolizezi prin cârciumi cu vodcă de trei lei, în loc să mai “pierzi” puţin timp şi pe la biblioteci, ca măcar să ştii de ce îi conteşti pe cretinii de “expiraţi”.
Părerea mea de “expirat” mulţumit şi în deplin acord cu ce se întâmplă în patul meu este că aceste “proiecte” - mult peste nivelul meu de înţelegere, recunosc -, ale tinerelor “genii” imberbe, atât de mult aşteptate, au tot atât de a face cu arta, exact câtă legătură există între a face dragoste şi a face sex.
