“În genunţi şi cu mânile ridicate!”

“Aşe să-i văz şi numa atuncea io cred că or vinit cu sufletu între noi!” “Şi pe coate, Mărie! Şi să-l aducă şi pe Băsescu. ...sau i-o fi fost frică să vie între noi!? Că de trăit numa’ bine nu trăim, maică...Vai de capul nost’!

Şi la copii e mai rău. Şi la Dej, şi la Cluj. Noi mai avem o găină, o văcuţă şi toate cele în grădină, dar ei, săracii? Tare greu li-i! Mai bine să vie înapoi aicea... Că ne-om descurca tăţi. ...dar nu vin, că-s plozii la şcoală. Dar li-i greu, li-i tare greu!” Dialogul de mai sus, redat întocmai ca limbaj folosit, a fost purtat de mine cu un grup de bunicuţe sâmbătă după-amiază la Nicula.  Pe când am ajuns acolo, în sat, la bunica Florinei, se stingea agitaţia unei zile în care zecile de mii de pelerini asediaseră liniştea localităţii transilvane devenite “Mecca” creştinilor din nordul Ardealului.  Coborau pelerinii de la Nicula în grupuri, grupuri, purtând praporii în vânt.

 

O imagine unică şi care, dacă eşti născut aici, în Transilvania, nu are cum să nu te mişte. Coborau românii după ce au primit binecuvântarea în urma unei slujbe pe care cei mai mulţi de acolo o ascultă cu aceeaşi evlavie de mici copii. în pelerinaj la Nicula vin ardelenii pe 15 august, de Hramul Sfintei Mănăstiri, încă de copii. întrebată, o bunicuţă ocoşă, sărită bine de şapte decenii, mi-a răspuns că vine la Nicula de când se ştie!

 

A venit prima dată cu bunicii, apoi cu părinţii, după care, cu bărbatu’, după asta, cu cei 4 copii şi acum vine cu nepoţii şi chiar cu un strănepot, ce merge la şcoală, în Cluj, chiar în toamna “aista”! Vin pe jos, unii de la zeci de kilometri, se roagă la Icoana Sfintei Maici şi se întorc tot pe jos, ducându-şi mândri praporii la vedere. O procesiune unică şi un eveniment la care acoperământ pentru noaptea dinaintea marii zile de praznic este doar Maica Domnului.

 

“Şi nu ne-o fost frig”, spuneau oamenii veniţi parcă mai puţini decât în alţi ani la Nicula. Ca în orice aşezare românească, dar şi ca în Grecia ori Bulgaria şi Serbia, bătrânele se adunaseră după întoarcerea de la slujba de la mănăstire şi au prânzit, la poartă, pe bancă sau pe câte un scăunel de lemn, să vadă pelerinii care plecau redându-le încet, încet, liniştea aşezării.

 

La Mama Una în curte, care-şi serba şi ziua de nume, Maria, dar şi pe cea de naştere, se adunaseră vreo şapte bunicuţe din vecini, cu ochii calzi, dar feţele brăzdate de grijile unei vieţi deloc uşoare care a lăsat urme. Cu “năframa” pe cap, îmbrăcate în negru, cu batista albă strânsă în pumn, mai mult priveau decât vorbeau. Asta până am ajuns să le chestionez cu respectul cuvenit, dar cu o mare curiozitate de a şti cum se vede ţara de la Nicula. Ce crede adevărata Românie, cea tăcută, dar profundă, despre “trebile” ţării şi aleşi. Din păcate, discuţia extrem de serioasă nu am putut să o înregistrez, decât să o notez, pentru că merita să fie difuzată de Radio România sau diverse televiziuni, în locul şezătorilor de seară la care participă diverse personaje cel puţin penibile prin spuse şi atitudine.

 

 Cu siguranţă, părerile, credinţele şi spusele bunicuţelor de sub mărul din curtea de la Nicula, străjuite de tufele de busuioc, bătrâna căţeluşă Linda şi ciobănescul Bombi sunt mai de băgat în seamă decât toate analizele Ciutacilor, Stanilor, Ciuvicilor, Creţuleştilor, Mihăieşilor şi Voineştilor ce-şi dau cu părerea pe la şezătorile televiziunilor de ştiri. “Păi, nu vă mai place Băsescu?” ...am continuat eu dialogul redat la începutul acestui text. “Dă-l în păcatele lui, că tare ne-o minţât! O zis că-i bine şi îi tăt mai rău.”

 

Şi intervine o altă bunicuţă. “Io nu pot să-l mai văz în oăchi de când mi-o zis nepotu’ că şi-o pus ţiitoarea mare ministru! No, ăsta nu se poate! Nu-i voie.” Intervine o alta: “Pe galbina aia! Pe blondă. Pe Elena! Nu pe fată, pe aia... ştii doar, că eşti de la oraş!”. Dar vă place Geoană acum? am continuat eu. “Apăi, ce să zic io, maică... nu-i bărbat urât şi pare blând şi bun!” Da tu, Mărie,(intervine alta)... da Iliescu l-o făcut prostan!”, zice şi Valeria: “Apăi, bătrânu aila de Iliescu să mai tacă, că-i bătrân şi prost acum! Nu-i cum o fost. Geoană îi copil dăştept şi nu se compară cu Băsescu. Mi-o zis Nelucu că l-o văzut cum vorbeşte şi se poartă. “Dar Boc???

 

(Continui eu să arunc câte o întrebare.) “Apăi, Boc al nost’, săracu... îi tare mic... dar el îi om bun”. “Tare buunnn!”, spune altă bunicuţă care până atunci a stat doar cu colţul baticului între dinţi. “Dar el nu-i hoţ. îi om corect şi deia nu face faţă.” Cum nu face faţă???? (întreb curios) “Păi, acolo, la Bucureşti, nu e ca la Cluj. Mai bine era să rămâie el acolo unde era.” De ce??? “Păi, deia, nu mai râdea nimeni de el! Săracu’! îi om bun. Se vede pe el.” Dar Crin Antonescu??? (Continui eu, văzând că bunicuţele s-au prins în vorbă.)

 

“Cineee?” “Ăla cu păru’ mare”, răspunde o alta, mai sfătoasă. “Asta-i de la libărali. Mie nu-mi place aista, da tare fain şi dăştept mi s-o părut a fi Tăriceanu aila! No, ăla o fost bărbat fain. înalt şi fain.” “Şi dăştept”, completează o alta. “Da nu l-am mai văzut acum... Nu mi-o plăcut că s-o certat cu Băsescu.” înainte de a mai întreba ceva şi a rupe dintr-o plăcintă, mă întreabă o bunicuţă oacheşă... “Da tu cu ce te ocupi, mă copile? Doar nu eşti cumva de la Miliţie sau Securitate??? (Şi zâmbeşte cu semnificaţie) “Ce ne tot întrăbi atâtea?” Răspund că sunt ziarist şi sunt curios să ştiu cum se vede România de la Nicula. Zâmbesc... “Apăi, să vede rău. Şi prost. Că e sărăcie, maică!” “Da unde eşti ziarist? La televiziune?”

 

 Nu, la ziar, răspund. “Aaaa, la ziar! Adică, scrii!?” “Apăi, noroc cu voi. Cu ziariştii. Că altfel ne-ar fura aştia şi pielea de pe noi!”, spune rar şi apăsat o bunicuţă. Intervine o alta: “Da nici voi nu sunteţi tăţi de treabă. Unii parcă îl aveţi pe dracu’ în voi. Că v-am văzut eu pe la televizor!” De aici încolo discuţia s-a mutat spre mesajul transmis la slujba de la mănăstire de către “părintele din Germania”. “Să faceţi copii, maică! Să faceţi şi voi copii, că aşa-i frumos!” “...aşa o zis şi părintele. Tare frumos o vorbit!”