Inexplicabilul din noi...

… și mai presus de noi. Se întâmplă în noi fenomene psihice care desfid orice rațiune, care ajung să ne controleze și să ne conducă viața pe căi greu de cunoscut.

Într-una din scrierile anterioare, am scos în evidență complicatele mecanisme psihice bazale care au transformat mediile sociale într-o intensă dependență de talie planetară. Arătam atunci că, instinctiv, creatorii acestor medii au ajuns să genereze mecanisme de atenționare și de interacțiune care se calchiază pe tipare de comportament adânc încrustate în comportamentul nostru. În diverse regiuni ale cortexului nostru (vizuală, auditivă, parietală, precuneus central, girus frontal inferior) sau în zonele mai profunde din creier (sistemul limbic, amigdala) se produc mereu activări, unele dintre ele identice cu reflexele de recompensă, la auzul cărora trăim curiozitate, interes, atracție și bucurie.

O dezbatere mult mai complexă ne așteaptă atunci când trebuie să înțelegem care sunt cauzele pentru care, după ce atenția noastră este luată în stăpânire, recurgem la o selecție pronunțată a informațiilor care se arată ochilor noștri. Desigur, nu este cazul cu toată lumea, fiindcă poți constata că, în multe situații, un semnal de alertă care captează atenția duce la o simplă defilare automată prin aceleași postări deja parcurse cu sârg înainte vreme. Trecând dincolo de această dependență simplă, banală și repetitivă, constatăm că situația se diversifică. Avem, pe de-o parte, postările „drăguțe”, cu tot felul de orătănii simpatice, cu peisaje pe care nu le poți vedea în realitate și cu tot felul de ciudățenii făcute de oameni. Aceste postări sunt abonate la (multe) „like”-uri și (mai puține) inimioare, iar distribuirile sunt aproape inexistente.

În schimb, avem mult distribuiri, culminând chiar în crearea de comunități, referitoare la ceea ce am putea numi „veștile rele”. Cercetări sociologice simple au arătat că tendința de a crede știrile catastrofice, amenințătoare sau îngrijorătoare, oricât de absurde sunt ele, este de 12 ori mai mare decât tendința de a da crezare știrilor anodine sau pozitive. De la începutul anului, în India au fost linșate sau omorâte în bătaie peste 20 de persoane, în urma unor campanii alarmiste pe WhatsApp care anunțau apariția unor răpitori de copii. Zeci de persoane au fost arestate și niciuna dintre ele nu a putut aduce vreun argument în favoarea dementei lor acțiuni; singurul „argument” a fost: „Am primit un mesaj de avertizare pe telefon”. Un caz similar s-a petrecut în București, din fericire fără urmări grave pentru victima nevinovată, a cărei singură „vină” a fost aceea că dormea peste noapte într-o dubă asemănătoare cu o ambulanță, fiind participantă într-un turneu național de promovare a lecturii…

Fiecare ființă vie este animată de trei specializări fundamentale: securitate, hrană, reproducere. Dacă cumpăniți bine, fiecare formă de organizare a viului este guvernată de aceste specializări. Specializările secundare ale animalelor (traiul în comunitate, lupta pentru dominație, fuga de durere, curiozitatea) nu sunt decât activități care facilitează asigurarea securității și accesul la hrană și reproducere. Omul nu este cu nimic mai breaz, el doar a complicat la infinit modurile de acces la cele trei temelii ale existenței, prin tot felul de judecăți, raționamente, tehnici și metode.

Dar ființa omenească nu are nevoie de raționamente și de adevăruri, ea are nevoie să se simtă în securitate.  Tocmai pentru aceasta meandrele nesfârșite ale procesului de evoluție ne-au înzestrat cu toate acel specializări mai sus amintite, toate menite a ne pune în securitate în fața amenințărilor din mediu sau, mai nou, dinlăuntrul nostru. Iar azi, când viața a devenit de o complicație pe care de multe ori nu o mai înțelegem, deci este din ce în ce mai greu de suportat, specializările menite să ne țină în securitate s-au transformat în mari dușmani ai noștri.

Teama a fost mereu străjerul nostru, făcându-ne să evităm amenințările și dezastrele. Dar social media a transformat această teamă într-o adevărată instituție, care-i domină pe cei mai slabi sau mai temători dintre noi. În acest fel apar adevărate campanii ale fricii, cum este campania anti-vaccin. Teama de vaccin nu este teama de o împunsătură, ci teama de efectele secundare (mult trâmbițatul autism pe care riscă să-l dezvolte copiii vaccinați). S-a dovedit, fără echivoc, că întreaga poveste este un fals științific grosolan, pus la cale de un sinistru personaj medical pe nume Andrew Wakefield. Într-o lucrare publicată în 1998, el susține că vaccinul combinat MMR (pojar, oreion, rubeolă) duce la colită și la autism. Nici dezmințirea științifică a imposturii sale, nici interzicerea practicării medicinei, nici dezvăluirea intereselor financiare murdare care l-au motivat nu au mai putut opri valul de panică pe care părinții speriați și incapabili să accepte realitatea l-au ridicat, invadând toate mediile de comunicare. Și aceasta, în ciuda faptului că comunitatea științifică a catalogat „studiul” lui Wakefield drept „cea mai dăunătoare farsă a ultimilor 100 de ani”.

Se confirmă astfel, literă cu literă, afirmațiile unui maestru contemporan al minciunilor (Donald Trump, în „capodopera” sa „Arta afacerii”): „Dacă le spui oamenilor de 3 ori o minciună, vor crede orice. Le spui oamenilor ce vor să audă, te joci cu fanteziile lor și pe urmă închei afacerea.”

Ultima găselniță a speriaților fără temei? ADHD. Sindromul de hiperactivitate și deficit de atenție. Cândva, copiii puteau fi neastâmpărați, zbenguiți, agitați sau nestăpâniți. Azi sunt diagnosticați cu ADHD. Și îndopați cu medicamente. Mămicile moderne, dopate de zvonuri alarmiste și trâmbițări de dezastre pe mediile sociale, nu mai pot crede că copilul lor poate fi sănătos sau normal. De unde un adevărat potop de îngrijorări absurde și de tratamente fără nici un rost.

Toate astea fiindcă evoluția noastră de milioane de ani ne-a sădit în psihic o teamă sănătoasă, menită să ne țină în viață în fața pericolelor. Din păcate, în viața îndestulată pe care o trăim, această teamă a devenit principalul dușman al liniștii noastre.