La mâna lui Vasile Blaga

La mâna lui Vasile Blaga
Litigiul legat de nominalizarea viitorului premier al PNL este cât se poate de real. Și are cauze profunde. Altele decât cele vehiculate până în prezent. Și nu a fost deloc stins, în ciuda gesturilor de bună-voință și de bună-credință ale co-preşedintelui PNL, Alina Gorghiu.

 

La rândul său, Teodor Atanasiu nu poate fi taxat, nici drept autor al unui diferend în interiorul noului PNL și nici nu va putea fi făcut țap ispășitor. Cu atât mai mult dacă acest lider politic pune batista pe țambal, asta nu înseamnă că problemă în sine nu există. Ținând cont de natura acestui conflict intern, singura persoană care poate să îi pună capăt, în mod real și constructiv, este Vasile Blaga.

Cred că mulți au uitat sau nu conștientizează sau se fac că ignoră faptul că nu mai există nici fostul PNL și nici fostul PDL. Ci un nou partid. Situația este fundamental diferită cu cea din USL, unde raporturile erau cele specific unei alianțe. Aici, în cazul PNL, discutăm doar de ceea ce se întâmplă și urmează să se întâmple în interiorul, nu al unei alianțe, ci al unui partid. Care chiar dacă nu funcționează încă, și este firesc acest lucru, întotdeauna unitar, reprezintă totuşi o mișcare și o orientare, în esența ei, omogenă. Cu scopuri bine definite. Care, de altfel, au și generat această fuziune. Și crearea unui mare pol de dreaptă.

Acest partid de dreapta, devenit de masă și numit PNL, și-a demonstrat forță, reușind să promoveze, pentru cel puțin cinci ani, un președinte al României, în persoană lui Klaus Iohannis. Alegerea sa reprezintă însă în mod indiscutabil și un atu. Cel puțin din motivul pe care însuși Klaus Iohannis l-a exprimat, fără niciun echivoc, și anume acela că, în mod firesc, își dorește să conducă România, nu alături de un partid socialist, ci împreună cu PNL. Este indiscutabil că o parte, cel puțin din simpatia și credibilitatea de care se bucură Klaus Iohannis, va putea fi transferată, într-un viitor apropiat, și PNL.

Și acum, ajungem la subiect. Ideea alegerilor anticipate era și o utopie şi o prostie. Și este foarte bine că a fost abandonată. Dar tot o mare prostie politică, până la urmă în dezacord cu așteptărilor cetățenilor României, ar fi fost și forțarea prematură, printr-o moțiune de cenzură, a căderii guvernului Ponta. Fie și din motivul că aceasta ar fi presupus noi și noi alianțe împotriva naturii. Cu promisiuni și angajamente imorale, făcute pe sub masă, și care, în ce mai bun caz, nu ar fi fost onorate și ar fi creat premisele unor litigii viitoare. Un nou guvern, citându-l pe Klaus Iohannis, nu poate fi făcut altfel decât „pas cu pas". Adică, el va trebui construit de la temelie spre acoperiș și nu de la acoperiș spre temelie.

Ce înseamnă asta? Înseamnă cel puţin două lucruri. Un proiect de ţară, un proiect guvernamental, un plan de guvernare care să fie foarte bine construit. Cu câteva ținte precise, îndrăznețe, dar rezonabile. Și care, fără a fi de tip populist, să corespundă, în primul și în primul rând, aşteptărilor cetățenilor. Și, pentru a se ajunge aici este necesară, în al doilea rând, o competiţie reală între personalitățile capabile să propună proiecte alternative de guvernare. Și, evident, echipe în stare să le ducă la îndeplinire. În funcție de viziunile diferite, și echipele vor fi diferite. Și ar trebui să aibă loc în interiorul PNL o competiţie politică în acest sens.

PNL nu a trecut printr-un asemenea proces. Există un proiect de program de guvernare, avansat de un candidat de premier, care a fost desemnat politic în persoana lui Cătălin Predoiu. La acest proiect au lucrat mai multe personalități din PNL, dar care toate au împărtășit sau au fost nevoite să împărtășească viziunea lui Cătălin Predouiu. Așadar, nu a avut loc niciun fel de competiţie. Este, cum s-ar spune, vorba de un program guvernamental de serviciu. Care nu poate fi convingător, atâta timp cât nu a fost trecut printr-o competiţie internă.

Este bine că PNL lucrează în relantiu. Nici nu ar fi fost normal, admițând că politic s-ar fi creat această posibilitate, ca Executivul să fie preluat în baza unei legi a bugetului făcută de PSD. Despre ce program liberal ar mai fi fost vorba în aceste condiții?

Dacă până la toamnă va putea există o competiţie internă și va putea fi impus, în mod cât se poate de democratic, dar și lucid și pragmatic, un program guvernamental profund liberal și o echipă în stare să îl ducă la îndeplinire, atunci și abia atunci, sub aspect politic și moral, guvernul Victor Ponta ar putea fi și ar trebui să fie debarcat. Dacă nu, acest proces ar urma să aibă loc, în mod logic, abia în 2016 și el s-ar petrece, nu la nivel parlamentar, prin construcția unei noi majorități, ci la nivel electoral, și numai în măsura în care cetățenii României vor încredința, prin vot, o majoritate confortabilă liberalilor, astfel încât aceștia să poată guverna fără a fi siliţi să facă compromisuri. 

Mie unul mi se pare cât se poate de rațional scenariul de mai sus. În consecință, eu unul cred că, în esență, Teodor Atanasiu nu greșește atunci când se îndoiește asupra eligibilității lui Cătălin Predoiu, în funcția de premier. Dar greşeşte fundamental, atunci când analizează această situație din perspectiva în care a făcut-o. Pentru că, în mod evident, în interiorul PNL nu trebuie turnat gaz peste un foc care, încă, poate mocni ici și colo. Cheia însă, cheia reală a rezolvării acestei situații, în interes național și nu în interesul unui crepuscul sau unui grup politic, stă în mâna lui Vasile Blaga.

De ce Blaga poate fi sau nu personajul providențial în rezolvarea constructivă a celei mai importante provocări a PNL, vizând preluarea guvernării? Din simplul motiv că Blaga, și, în primul rând, Blaga, în calitate de fost președinte PDL și de co-președinte PNL, are autoritatea și calitățile necesare pentru a reseta întreaga înțelegere, pornind de la premisa că este vorba, nu de o alianță între două partide, ci de un singur partid. Ceea ce înseamnă că orgoliile PDL-iște sau liberale - orgoliile vechilor partide - nu-și mai au rostul. Iar semnalul trebuie dat, de nimeni altul, decât de Vasile Blaga.

Și cum ar trebui să procedeze Vasile Blaga? În primul rând, să aibă o discuție, ca între bărbaţi, cu domnul Cătălin Predoiu, convingându-l pe acesta că este bine să participe, dacă dorește, la o nouă competiţie, făcută cum scrie la carte, pentru adjudecarea unui eventual rol de premier. În al doilea rând, anunțându-i pe toți liberalii, împreună cu Alina Gorghiu, că așteaptă proiecte și candidaţi pentru un regim liberal.

Și, apoi, punând umărul la o dezbatere reală, serioasă, făcută începând cu talpa liberal și până sus, la nivelul conducerii, cu asistenţa unor economiști de marcă, eventual chiar prin antrenarea unor consilieri din statele avansate europene, astfel încât, într-un termen rezonabil, românilor să li se poată prezenta un proiect de țară clar, convingător, o proiecție pe mai mulți ani, bine etapizată și cât se poate de realistă și, evident, o echipă care să prezinte garanțiile necesare că va duce această treabă până la capăt.

Comenteaza