În urmă cu mai mulți ani, până cam în urmă cu un an, puteam încă susține teză pe care o consemnasem pe frontispiciul ziarului „Ziua", conform căreia „siguranţa individului e mai presus decât securitatea naţională". Şi aveam toate argumentele în acest sens. Iar România se îndrepta, târâș-grăpiș, către un statut din ce în ce mai democratic.
Astăzi, o asemenea afirmație pare a fi un sacrilegiu. Cum adică? Este mai important individul și libertatea sa decât statul și securitatea acestuia? În mintea celor mai mulți oameni aflați la butoanele puterii, răspunsul e negativ. Cel puțin, atâta timp cât este permisă în mod deliberat, programatic, declarativ, sacrificarea unui destin personal pe altarul unui interes general.
Cum s-a întâmplat, din perspectiva reacțiilor la cel mai înalt nivel, în cazul Mariana Rarincea. Când s-a spus că, vezi Doamne, nu trebuie puse în discuție cazuri individuale. In acest fel, pe rând, ar putea fi executat om cu om, în numele unui pretins interes colectiv.
De aceea, am ales titlul de mai sus. Tot de aceea cred că, în ciuda mitralierei conjuncturale al unor principii pe care se întemeiază statul de tip democratic, omul ca individ este atât de liber, cât vrea să fie. Și atât de neliber, cât accepta să fie. Așadar, sunt oameni de-o parte și de alta a sârmei ghimpate, atât în stare de libertate, cât și în stare de nelibertate.
În plan individul, libertatea este condiționată de propria conștiință. Dar în plan social? Mai este valabilă această teză? Sau intervine, cu brutalitate, sistemul politic și face în așa fel încât conceptul de libertate să fie ajustat, din ce în ce mai mult, până la pervertirea lui?
