Milionari. Şi tineri, şi lideri

Expresia tinde să-i grupeze pe toţi cei care beneficiază de o bunăstare la care se spune că nu au contribuit şi care dovedesc un apetit profund pentru cheltuieli extravagante; tabloidele trăiesc din a le exploata fiecare secundă petrecută lângă un Dom Perignon sau un Maserati (dar nu observă când un populist cu Rolls-Royce pretinde că e portavocea sărăcimii victimizate a ţării). Dacă societatea românească nu ar fi atât de captivată de etalonul financiar, s-ar fi văzut de mai multă vreme diferenţierile profunde din rândul "lumii cu bani", departe de a fi omogenă. Ar fi văzut, şi mai bine, că foarte mulţi din cei astfel etichetaţi cu maliţie, au în realitate vieţi în care munca e prezentă.

Averea nu e un criteriu de eşalonare socială. Da, ea contribuie la statut social şi influenţă, dar până la prestigiul social - Steaua Polară a ascensiunii într-o societate, mai ales în reconstrucţie - calea e lungă. Prestigiul nu derivă dintr-un venit. Şi nu ar putea-o face, pentru că lucrurile stau invers: venitul derivă din caracterul şi persoana economică a unui individ. Ceea ce construieşte o avere e dobândit din iniţiativă, din voinţă, din risc asumat, din responsabilitatea întreprinderii unor funcţii de certă greutate - la nivel public sau privat -, gestionate cu rezultate recunoscute ca pozitive, sau generând locuri de muncă (uneori sute). Prestigiul provine din reputaţia dobândită, capitalizată ca încredere şi aducând influenţă. (N-ar avea rost să mai spun că sunt şi la Cluj corporaţii născute din iniţiativă privată, construite cu tenacitate, nerv, viziune, abilitate şi nu în ultimul rând sacrificiu.) Mulţi cad în capcana de a confunda, când poziţionează social pe cineva, o asemenea realitate complexă cu simpla posesie a unor bunuri, care - la modul cel mai simplu - nu reflectă decât un index de consum, şi nu e o dovadă (ce să mai vorbim de cauză!) a poziţiei sociale... De unde asemenea confuzie?!... ‘Bani' are şi un traficant de droguri, şi un câştigător la loterie, şi un actor sau un lider politic din ţările subdezvoltate - îi are şi ducele de Westminster, sau Bernard Arnault, sau Amancio Ortega, un Rockefeller sau un Niarchos. Dar nimeni, la modul raţional, nu va fi tentat să îi aşeze pe toţi pe acelaşi nivel pentru că diferenţa e de găsit în altă parte: în interacţiunea acestora cu societatea, radical diferită între primii şi ultimii. Etichetele comune nu îşi au nici rostul, nici justificarea.

Societatea rafinată apreciază moderaţia şi pertinenţa. Cea mai bună dovadă e că în Occident miliardarii ex-sovietici, etalând vehement elicoptere şi diamante, se fac greu acceptaţi, aşa cum greu acceptaţi au fost deunăzi miliardarii americani şi arabi până când nu au început să stăpânească (deşi nu toţi) regulile discreţiei. Cercurile consacrate din vârful societăţii ţin la discreţie nu pentru că "dă bine", ci pentru că rezumă perfect o virtute: aceea a stăpânirii de sine, a autocontrolului responsabil; ea e dovada că nu te transformi în obiectul propriului succes financiar, în marionetă a consumului strident şi inutil, şi că îi poţi controla puterea, că eşti obiectiv detaşat de ea şi de influenţa ei; tu le-ai creat, nu ele pe tine. Acest control, calm, integru şi deloc uşor, este cel care aduce stimă, prestigiu. Alături îi stă valorizarea filantropică şi culturală a resursei financiare.

E derizorie graba cu care eticheta "de bani gata" e lipită unor tineri ale căror interese şi activităţi au de fapt responsabilitate şi structură. Sunt tineri de 20-25 de ani (pot fi date nume, chiar din Cluj, pentru cei care nu m-ar crede) pe umerii cărora stau sarcini corporate, implicaţi în decizii strategice privind companii de construcţii sau energetice, parcuri industriale, hoteluri, întreprinderi şi alte afaceri; mai mult, îşi fac timp să activeze social (caritabil, adesea) şi, fireşte, să se destindă împreună cu prietenii. Le place ceea ce fac. Construiesc şi contribuie cu un dram de maturitate, bunăvoinţă şi competenţă pe care, fie spus, nu mulţi le asumă. Capătă experienţă, îşi formează propriile idei, concepte şi produc valoare socială şi economică, creându-şi şansele să devină liderii capabili şi generoşi de care e atâta nevoie. Şi asta e deja mult, şi e bine. 7