Momentul acela când...

… constați că ceea ce a fost clădit în ani și ani de tratative și expunere de bune intenții se duce pe apa sâmbetei. Când constați că cei care până ieri erau aliați, apropiați și legați parcă cu urzeala destinului, sunt pe poziții diferite, ireconciliabile chiar.

Și nu Donald Trump este cel care a provocat toate acestea. El nu este decât proverbiala bâtă a destinului care face țăndări carul cu oale. Sosirea lui în fruntea celui mai puternic stat al  planetei a provocat ieșirea la iveală a diferențelor, diferendelor și disensiunilor dintre (încă) puternicii acestei lumi, cu toții situați în emisfera nordică, în bazinul atlantic.

Evenimentele din ultima săptămână nu fac decât să confirme că liniștea din paradisul bogaților este pe cale de-a se încheia. La summit-ul NATO, Trump și-a clamat din nou marota: „ia mai apărați-vă și singuri!” După ce i-a certat pe europeni pentru laxismul lor în domeniul cheltuielilor militare (doar 7 dintre statele europene cheltuie 2% sau mai mult pentru înzestrarea armatei), el a lansat deja următorul obiectiv: 4%! Ceea ce pune țările europene într-o postură extrem de delicată, din cel puțin două motive.

Mai întâi, toate bugetele europene sunt pe muchie de cuțit, țările europene străduindu-se nu să cheltuiască cu șart excedente, ci să se încadreze, cu chiu, cu vai, în limitele de deficit aprobate prin actele constitutive ale UE. În acest context, de unde bani pentru creșterea cheltuielilor militare? Dilemă gravă, fără ieșire. Pe urmă, statele europene nu au o industrie de apărare atât de productivă ca cea americană.

O mulțime dintre echipamentele utilizate în Europa sunt de proveniență americană, NATO fiind cel mai eficace agent de vânzări al SUA în spațiul nord-atlantic. Complexul militaro-industrial al SUA duduie din plin, generând o bună parte din „big money” care fac deliciul vechilor și noilor îmbogățiți.

Exercitând presiune asupra „aliaților” europeni (cum este, de pildă, catalogarea Germaniei drept „captivă” în relația cu Rusia) administrația americană nu face altceva decât să facă jocul acestui complex. Datorită extragerii de hidrocarburi prin fracturare hidraulică, SUA vor deveni (sau deja sunt) cel mai mare producător la scară mondială, ceea ce-i obligă pe mai-marii americani să încerce să vândă peste tot produsele americane excedentare: armamentul și substanțele energetice.

Lucru care, mai ales având în vedere metodele grobiene cu care Trump încearcă să promoveze mărfurile americane, nu face decât să întindă la maxim nervii și răbdarea europenilor. Întrucât singura strategie de negociere pe care o stăpânește Trump este „bâta și morcovul”, el a criticat tranșant intențiile Regatului Unit de a negocia, în contextul Brexit, un acord de liber schimb cu UE.

După care, senin, așezat lângă Theresa May, a lăudat soliditatea relațiilor dintre cei doi parteneri, aflați pasămite într-o relație „specială”. La fel, după ce a calificat Germania drept „captivă” a Rusiei, a definit relația dintre cele două state drept „excepțională”… Și așa mai departe, aducând dorsala atlantică care despică fundul Oceanului Atlantic și pe tărâmul delicat al relațiilor între partenerii și aliații trans-atlantici.

Confruntată cu propriile ei probleme interne și de la fruntarii, Europa dă reacții diverse, niciuna menită să crească încrederea în viitor. Vicepremierul italian, di Maio, lider al Partidului 5 stele (partid antisistem), a anunțat deja că Parlamentul italian nu va ratifica CETA (acordul canadiano-european de liber schimb), punând astfel în pericol acceptarea de către Europa a acestui important acord comercial.

Un ministru adjunct din cabinetul britanic a postat un comentariu în stil specific britanic: „Unde vă sunt manierele, domnule președinte?” Lucru care nu pare, desigur, de mirare, atâta vreme cât Trump și administrația lui pare că vor război cu toții granzii acestei planete.

Chiar dacă, pe fond, manierele lui sunt culese, cu adevărat, de undeva de prin Vestul sălbatic (vedeți jalnica sa comportare la întâlnirea cu regina Elisabeta a II-a). S-a ajuns la neașteptata situație ca peste două treimi dintre germani să-l considere pe Trump a fi o amenințare mai mare pentru Germania decât Putin (sic!)…

Cu Rusia oricum Trump se află în război de tranșee, (război care durează de peste 70 de ani…), mai nou gelos fiind la culme că Rusia reproduce, în mult mai mic, rețeta de succes americană: export de arme și de energie! Cu China a pornit stihinic un război pe față, încercând să reducă, prin taxe și protecționism, excedentele comerciale pe care harnicii chinezi le adună lună de lună.

Excedente care și cresc lună de lună (recordul lunii precedente a depășit 41 de miliarde USD), în ciuda războiului comercial pornit de administrația americană. Iar cu Europa… ce să mai zicem… Trump pare hotărât să urmeze acel pragmatic spirit anglo-saxon care l-a făcut pe Churchill să afirme: „Anglia nu are dușmani permanenți, nu are prieteni permanenți, ci are interese permanente!”

Împinse de noua dinamică geopolitică, SUA își vor muta probabil capitala în California sau la Seattle (statul Washington, ce coincidență!), fiindcă bazinul pacific va fi mult mai important decât bazinul atlantic. Iar capitala Europei unite (dacă va mai exista așa ceva…) va fi tot în prăfuitul Bruxelles, tot mai departe de Pacificul cel clocotitor, unde în viitor se vor țese deciziile politicii mondiale.

Iar către tristul Bruxelles vărul tâmp de peste ocean își va întoarce fața doar dacă poate să-i vândă niscaiva arme și oarecare energie…